Dilemele lui Bolojan

Răspunsul este unul mai complicat decât transpare din campania care i se face pentru a-l determina să candideze la prezidențialele din mai. Dacă nu ar fi situația dezastruoasă în care a lăsat Iohannis România - pericolul extremist, finanțele praf și pulbere, amenințarea ca ratingul de țară să cadă la junk, decredibilizarea totală a instituțiilor, vidul de lideri și figurația pe care o face România pe scena europeană în contextul planurilor lui Trump de a vinde Ucraina lui Putin - aș spune că prezidențiatul e o pălărie prea mare pentru el. Nu însă la fel de mare cum e pentru ceilalți candidați.

La prima vedere, e doar un bun administrator de la Oradea, care a dovedit că dacă vrei, îți pasă și-ți urmărești cu tenacitate ideile poți să realizezi ceva bun. E însă suficient? Evident că nu. Dar Bolojan mai are ceva: nu trece de un anumit punct al compromisului, așa cum fac majoritatea politicienilor, și își respectă cuvântul dat. În perspectiva discuției despre o potențială candidatură la prezidențiale sau despre asumarea unor mișcări politice riscante, asta e și bine, și rău.

Ilie Bolojan ar avea șanse reale să câștige prezidențialele dacă ar intra în cursă, o arată sondajele de opinie, unde este cu mult deasupra lui Crin Antonescu, care se târăște pe la un 9-10%, o arată speranțele care se investesc în el din partea electoratului de centru-dreapta, pe care pare să-l ignore toată lumea, concentrată fiind pe suveraniști. Acest electorat, cel care de 35 de ani își instalează la Cotroceni președinții, votând împotriva PSD, a stat în bună măsură acasă în primul tur de scrutin de anul trecut, pentru că pur și simplu nu avea ce alege, chiar dacă era conștient de pericolul reprezentat de extremiști. Nu prea are ce alege nici la prezidențialele din primăvară. Crin Antonescu este o glumă proastă, care a fost băgată pe gât de Ciolacu și PSD sub amenințarea că altfel rup coaliția. Gargaragiu incurabil și fără consistență, leneș și cu metehne ascunse de ochii publicului, Crin Antonescu are consistența plastilinei. Discursul său este unul neoconservator, trumpismul i-a ieșit la suprafață ca transpirația. De pildă, despre declarațiile vicepreședintelui american J.D. Vance a spus că sunt „corecte”, decupând doar partea despre România și trecând sub tăcere atacurile la democrația europeană și încurajările date extremiștilor. Întrebat dacă l-ar pune premier pe Călin Georgescu, Antonescu a spus că da, dacă n-ar avea încotro. Dar „n-au încotro” decât președinții slabi, istoria celor 35 de ani postrevoluționari ne-a demonstrat din plin asta. Ilie Bolojan știe bine care este adevărul despre Crin Antonescu, știe că șansele lui sunt reduse, dar, mai grav, e conștient că va fi un președinte submediocru, în cel mai bun caz. Un președinte al cărui europenism e conjunctural. De ce își asumă Bolojan un astfel de candidat? De ce nu intră chiar el în cursă sau de ce nu se reorientează spre Nicușor Dan, o variantă mult mai bună decât Antonescu? Răspunsul scurt e ca să nu supere PSD și pe Ciolacu. Ca să mențină coaliția și „stabilitatea”. Ca să-și respecte cuvântul dat.

A doua mare problemă a lui Ilie Bolojan este premierul Ciolacu, unul dintre cei mai slabi pe care i-a avut România, cel care a pus pe butuci finanțele, aducând deficitul bugetar la aproape 9% din PIB, care e pe cale să piardă circa 10 miliarde de euro din PNRR din cauză că a refuzat să facă reformele cerute și căruia îi atârnă ca o ghiulea de picior sulfuroasa afacere Nordis. În ultima perioadă, lui Ciolacu pare că-i filează cel puțin o lampă- aleargă pisici pe TikTok, patinează pe holurile cazinoului din Constanța, își pune sarmale în cap și râde ca proasta-n târg. Până și Viorica Dăncilă părea mai competentă și mai zdravănă. Este urât și disprețuit aproape în aceeași măsură ca și președintele Klaus Iohannis. Nu numai de suveraniști, ci și de electoratul de centru-dreapta. Ilie Bolojan ar trebui să se descotorosească de Marcel Ciolacu, determinându-l să demisioneze. Iar pe termen lung ar trebui să forțeze PNL să se descotorosească și de PSD, conviețuirea cu acest partid fiind una dintre cauzele importante ale prăbușirii partidului, ruinării țării și avântului extremismului. Dar asta e altă discuție.

Poziția lui Ciolacu în PSD este șubredă, cu excepția câtorva baroni nu mai are susținere, mai toți își dau seama că premierul este o piatră de moară agățată nu doar de picioarele partidului, ci și de cele ale lui Crin Antonescu. Ar vrea să scape de el, dar se blochează în funcția de premier pe care acesta o deține. Din partea acestei tabere vin și amenințările cu ieșirea de la guvernare, cu aruncarea României în criză politică. Ilie Bolojan ar trebui să profite de acest moment, eventual să promită PSD funcția de premier condiționat de îndepărtarea lui Ciolacu.

Întrebarea e dacă Ilie Bolojan are suficientă determinare pentru mișcări de forță? Sincer, nu știu. Cred că îi este teamă să-și asume riscuri prea mari în acest context foarte complicat. Este doar unul dintre motive. Celălalt este că s-a angajat în acest proiect politic alături de PSD și nu obișnuiește să-și ia cuvântul înapoi.

Dilema lui Bolojan din cele trei luni de interimat la Cotroceni ar trebui să fie: interesul național sau interesul coaliției și al lui Ciolacu? Nu e simplu, e o chestiune pentru un bărbat de stat.