Efectul Munteanu asupra partidului-moluscă

 În adâncurile ei s-a aruncat cu capul înainte un întreg partid, cu decizia „din plic“ în dinți, fără să aibă curajul să ridice vocea, să pună întrebări și, eventual, să voteze împotrivă. Dar la ce te poți aștepta de la un partid aflat în disoluție ideologică și derivă existențială, încăput pe mâna uneia că Gorghiu - o biata marionetă și analfabetă politic, care confundă „naționalismul“ cu „naționalul“ - partid format dintr-o masă de indivizi aneantizați, cu gândul doar la poziția pe listele parlamentare și viitoare sinecuri. Nici nu-i de mirare că Munteanu, pregătit probabil de mai mult timp în laboratoarele băieților cu mâna lungă, a putut fi impus cu atâta ușurință. Informațiile care circulă pe piață spun că în spatele „candidatului providențial“ se află șeful SRI, Eduard Hellvig, și nașul lui de cununie, fostul țărănist și PC-ist Dudu Ionescu, ajuns consilier la Cotroceni, ambii convingându-l pe locatarul de acolo, și care au pus în mișcare vechea gardă liberală, Atanasiu l-a sunat pe Munteanu și l-a prezentat adunării peneliste supefiate. Indiferent dacă pierde sau câștigă pe mâna lui Marian Munteanu, PNL a făcut una dintre cele mai importante cotituri din istoria sa recentă. Șocul nu e Marian Munteanu, ci decizia PNL.

Marian Munteanu nu e de luat în râs, nu poate fi tratat cu superficialitate, bagatelizat și minimalizat. Omul e un pericol real. E un lider autentic - mă uitam la conferința de presă de marți cum îi domina pe cei doi papagali de lângă el - are charisma cât tot PNL la un loc, are studii serioase, e universitar făcut pe bune, e citit, inteligent și cuvintele îi vin natural. Dar mult mai important: are convingeri puternice, lucru rar în zilele noastre, și din cauza asta e autentic, ceea ce întotdeauna prinde la mase, și, esențial, e autoritar, respiră forță. Toate la un loc vin să umple vidul de lidership din PNL și de pe scena politică. În plus, convingerile lui Munteanu sunt mănușă pe momentul politic actual, nu doar românesc. Altfel spus, artizanii acestei candidaturi au pus la cap două mari condiții pentru o candidatură (cred ei) de succes: calitățile de lider și conjunctura favorabilă.

Observăm că Marian Munteanu nu vorbește decât puțin despre vreun proiect pentru București, ci despre un „proiect național“, care se bazează pe câteva linii de forță: ortodoxism, românism și antioccidentalism. Toate, străine până acum PNL. Omul crede sincer și de mult timp în valorile tradiționale și fondatoare ale civilizației românești: familie, biserică, sat, armată, școală, limbă, crede în „reperele spirituale, culturale și istorice“. Nu doar în Proclamația Aliantei Noastre, ci și în toate talk-show-urile de până acum, Munteanu vorbește de capitalul românesc, „singurul cu adevărat interesat să pună în centrul oricăror strategii de dezvoltare spațiul național“, de „oprirea înstrăinării proprietăților agricole, a resurselor solului și subsolului“. Altfel spus, o repunere în discuție a celebrului „nu ne vindem țara“, plus o mitizare a românismului, care duce nu doar la Zelea Codreanu, ci și la ceaușism. Sunt concepte dragi multor români, în general săraci, nostalgici, anticapitaliști, dar nu numai. Sunt însă aceștia electoratul PNL? Nu, dar ar putea deveni dacă un astfel de discurs este propagat de un lider charismatic, autentic și convingător. Pe fondul problemelor generate de valul de refugiați și de atentatele teroriste, al dezbaterilor legate de viitorul Uniunii Europene - acuzată tot mai apăsat de impotență în apărarea valorilor creștine și europene - al islamofobiei și rejectării „străinului“, naționalismul, de multe ori cu accente extreme, este în creștere constantă. E un filon pe care inclusiv mulți autohtoni caută să-l exploateze acum, de la Băsescu la Bogdan Diaconu și politicieni din PSD sau PMP. Dar Marian Munteanu le dă fără discuție clasă tuturor, din simplul motiv că toate astea nu sunt simple oportunisme electorale, ci idealuri.

Fostul lider al studenților pare ancorat în trecut, dar cred că nu e decât o aparență și o strategie - probabil pentru redeșteptarea memoriei și a nostalgiilor unei generații -, dar el atinge și lucrurile dureroase ale prezentului: nedreptate, inechitate, corupție, România furată de politicieni și străini. Iarăși, cărui electorat se adresează? Nu celui preponderent liberal, în tot cazul. De pildă, la Antena 3, miercuri seara, a pledat pentru Catedrala Mântuirii Neamului, spunând că, așa cum microbiștii au dreptul la o Arenă Națională, iubitorii de teatru la un Teatru Național modernizat, tot așa au și creștinii ortodocși dreptul la un „lăcaș închinat eroilor naționali“. Abil, nu? Chiar și când se referă (tangențial) la problemele Bucureștiului, o face dintr-o perspectivă de forță: stârpirea corupției, un corp de control și, atenție mare! înființarea unor „consilii civice“, un soi de gardieni ai poporului, care vor urmări activitatea consilierilor generali. Iar dacă aceștia nu vor da curs proiectelor lui, atunci va scoate „500 de mii de oameni în stradă cu primarul în frunte și să-i vedem atunci“. Avertismentul apăsat (și repetat) al lui Munteanu e „cu mine nu le merge“. Am mai auzit asta și la celălalt lider autoritar de succes: Traian Băsescu. Să adăugăm creionarea insistentă a profilului omului care nu minte și nu fură, căci, nu-i așa, cine și-ar putea imagina una ca asta la un bun creștin!, nu își trădează prietenii, profesorii (Țuțea) și, mai cu seamă, țara, poporul și crezuile. Mai observăm că Munteanu se prezintă drept reprezentant al societății civile, fără a intra însă în detalii, normal, din moment ce în realitate nu a avut vreodată un ONG, vreo acțiune civică și nici nu s-a implicat de pe această poziție în problemele acute ale societății. Nu-mi amintesc să-l fi văzut/auzit pe revoltatul împotriva jafului țărișoarei la vreun miting de susținere a DNA sau măcar dând publicității vreun protest. Nici măcar devalizarea patrimoniului, Roșia Montana sau gazele de șist nu i-au stârnit vreun interes special. Civismul lui Marian Munteanu e pură propagandă, cam ieftină, dar cu priza la necuoscători și naivi.

Munteanu face slalom sau aruncă în derizoriu acuzele de legionarism, ultranaționalism, homofobie, antisemitism, colaborare cu Securitatea și cu serviciile secrete (care „m-au căutat de multe ori în acești ani“), cu Virgil Măgureanu, al cărui partid l-a propus cadidat la prezidențiale în 2000. Zonele întunecate din biografia sa sunt însă importante pentru electoratul PNL, de aceea cred că ținta e alt electorat, mai insensibil la aceste chestiuni. Dincolo de toate astea, important mi se pare că Munteanu vorbește aproape exclusiv de „proiectul național“, care este unul pe termen lung și nu are legătură cu o simplă candidatură la Primăria Capitalei. Aici văd marele pericol.

Nu mi-e limpede dacă liberalii realizează ce li se întâmplă (probabil că destul de mulți o fac) și dacă vor avea curajul să ia poziție și să impună o schimbare de candidat pe ultima sută de metri (99%, nu). Marian Munteanu va produce un transfer de electorat - cel liberal tradițional - clasa de mijloc, valori europene, prooccidentalism (nu mă refer aici la activul de partid, care are și el toate motivele să fie nemulțumit de impunerea unui outsider) – are multe motive să dea bir cu fugiții. În locul lui va fi atras un electorat pesedist, vadimist, otevist, naționalist, legionaroid, antisemit etc., care se poate regăsi destul de mult în valorile și miturile puse în circulație de Munteanu. Plus unul de tip Pavel Coruț, convins că dacii au întemeiat Imperiul Roman, că Bucegii sunt polul energetic al lumii, iar românii salvarea Europei. Chiar și cei tineri, care n-au auzit în viața lor de Marian Munteanu și Piața Universității, pot cădea în capcana unui lider charismatic care folosește acest arsenal. Nu va trece mult și alături de Munteanu îl vom vedea evoluând pe talentatul domn Puric (membru al Asociației), iar acest cuplu de naționaliști de cavernă, dar charismatici și mustind de idealuri, poate face ravagii. Fără discuție că un astfel de transfer de electorat va avea loc, nu e clar în ce proporții, s-ar putea ca rezultatul să fie de sumă nulă.

Dacă PNL și PDL urmăresc doar interesul de moment, ar putea da o lovitura, dar pe termen lung își vor pierde și electoratul, și identitatea, atâta câtă a rămas. Se vor despărți oficial de o generație care le-a fost mereu alături (în pofida multor greșeli) pentru că privea spre viitor și spre cu totul alte valori decât cele reprezentate acum de Marian Munteanu. În situația în care Munteanu câștigă, va acapara fără discuție PNL (unde e vid), care o va apuca pe un cu totul alt drum, care nu știm unde va duce. Dacă va pierde, actuala conducere va fi pusă pe făraș, așa cum merită, iar partidul mai are o șansă. Ce-i mai bine?

Dar nu situația PNL e cea mai puțin importantă în peisaj. Grav din toată aventura numită Marian Munteanu este că, indiferent de rezultat, va crea un curent, va coagula în jur un electorat care nu are ca repere democrația, toleranța, deschiderea spre lume și valorile europene. Un curent care va supraviețui localelor, va prinde consistență tot mai mare și va reseta complet scena politică. Artizanii experimentului probabil că asta și urmăresc.