Generalul Girofar face victime colaterale

Nu sunt convinsă că politicienii au priceput morala girofarului și că vor înceta să abuzeze de beneficiile oferite de funcție, că vor încerca să tragă perdeaua și să-și mai pună poftele în cui. Ar trebui s-o facă, măcar de frica DNA, dacă nu de cea a alegătorului.

Declanșarea urmăririi penale a generalului Oprea pentru folosirea ilegală și nesimțită a coloanei oficiale este momentul în care soarta acestuia chiar este pecetluită. De­fi­nitiv. Este, totodată, un avertisment serios pentru alți amatori ai genului. Ni­ciun partid, oricât de la ananghie s-ar afla, nu va mai risca să defileze cu fan­toma penală a UNPR la braț prin parlament sau prin vreo campanie. Cazul Oprea-Girofar a făcut deja furori și nu va trece mult pâ­nă va ajunge în toate co­tloanele țării, acolo unde UNPR mai visa să împuște câteva voturi.

Informațiile oficiale oferite de DNA, unele apărute deja într-o formă sau alta în presă după moartea polițistului Gigină, sunt o mostră despre ce înseamnă abuzul în func­ție practicat de aleșii și numiții de toate soiurile, despre răspânditul sindrom „scroa­fa în copac“. Oprea a „realizat“ în zece luni 1.607 de misiuni, câte cinci pe zi, adică de trei ori mai multe decât pre­ședintele Iohannis. Misiunile beneficiau de coloană cu girofar, deși, explică procurorii DNA, doar șeful statului, primul ministru și președinții celor două Camere ale par­lamentului au dreptul la coloană oficială, res­tul miniștrilor, exclusiv în „situații de­o­sebite care impun deplasarea în regim de urgență“ (HG 1391/2006). Știm deja că urgența generalului în seara morții poli­țis­tului Gigină era către o cârciumioară pla­sată strategic în drumul spre casă, alte ur­gențe fiind „vizite particulare, sediile unor partide politice, restaurante, reve­nirea zilnică la locuința personală“ (co­municatul DNA). Măria sa Oprea traversa Bucureștiul vâjâind cu 120 km/h prin intersecțiile și bulevardele golite de ur­le­tul sirenelor și de sub­al­ter­nii cu epoleți, ca­re lucrau, ca ordonanțele, în schim­buri.

Mărirea și decăderea aces­tui personaj sinistru ar tre­bui să fie lecție de manual pentru orice lider căruia găr­găunii puterii i-au luat mințile. Nu mai departe de toamna lui 2014, Oprea făcea jocurile în parlament cu oastea lui de strân­sură, la picioarele lui bă­tând teme­nele mai marii partidelor și chiar ai țării, dacă ne gândim că însuși pre­ședintele co­cheta cu ideea de a-l pune premier în lo­cul lui Ponta. Evident, după ce generalul i-ar fi rupt tovărășește gâtul, așa ca între plagiatori. Pesediștii se gu­du­rau oferindu-i locuri pe liste, liberalii îl gâ­dilau tandru la orgoliu, vedete pensionare se înghesuiau în UNPR cu gândul la un loc tihnit și în­destulat în parlament. Țara toa­tă, nu doar marile bulevarde, i se așter­neau în față.

O săptămână i-a luat lui Oprea să iasă cu o declarație dupa moartea polițistului, acum însă, când DNA a cerut avizul par­lamentului pentru începerea urmăririi pe­nale, i-au trebuit doar câteva ore ca să ne spună că e nevinovat, a respectat legea și, cum altfel?, e o „victimă colaterală în lup­tele pentru putere“. Tot o victimă cola­te­rală se consideră probabil și procurorul ge­neral, Tiberiu Nițu, căzut în groapa lui Oprea împreună cu întreaga coloană ofi­cială la care nu avea dreptul, dar pentru care a semnat un protocol cu jupânul de la Interne. Prostie, sfidare, orice e posibil în cazul acestui procuror ajuns șef în ur­ma trocului Băsescu-Ponta. Situația e de un ridicol superb: până să ajungă și el să dea cu subsemnatul la DNA pentru com­pli­citate la abuz în serviciu și foloase ne­cu­venite, Nițu a trebuit să se abțină să trans­mită parlamentului solicitarea DNA care îl viza pe Oprea. Prim-adjunctul Bogdan Li­cu, a cărui teză de doctorat e sub sus­pi­ciune de plagiat, ca și a conducătorului său de doctorat, însuși Gabriel Oprea, a tre­buit să se recuze și el. Până să se ajungă la portar, în final a semnat Codruț Olaru, ce­­lălalt prim-adjunct. Minunat, ce să spun, după un prim-ministru și o șefă DIICOT urmăriți penal și trimiși în ju­decată, nu lipsește decât însuși procurorul general din panoplie.

Nu sunt convinsă că politicienii au pri­ce­put morala girofarului și că vor înceta să abuzeze de beneficiile oferite de funcție, că vor încerca să tragă perdeaua și să-și mai pună poftele în cui. Ar trebui s-o fa­că, măcar de frica DNA, dacă nu de cea a alegătorului. Ar fi un început bun pentru niscaiva anchete ale procurorilor. Mă gân­desc, de exemplu, la cele peste două mi­li­oa­ne de lei cheltuite în 2015 de par­la­men­tari pe deplasări în străinătate - SUA, Me­xic, Japonia -, fără a depune și do­cu­men­tele justificative, așa cum cere legea. Sau la mașinile de serviciu folosite pentru târ­guieli, dus copiii la școală, luat ne­ves­tele de la birou sau amantele de la stilist. Cea mai bună dovadă că aleșii func­țio­nează doar după zicala „frica păzește bos­tă­nă­ria“ este angajarea neamurilor la pro­priul birou parlamentar. Ați văzut în ce declin e fenomenul de când i-a luat ANI în vizor pe cei din trecutele legislaturi? Sigur, mul­te portițe rămân încă deschise, iar in­ven­tivitatea în potlogării e infinită, dar parcă nici viața lor nu mai e chiar așa simplă. Măr­turisesc că în dosarele procurorilor fas­cinante mi se par metodele pe care co­rup­ții le născocesc: șpaga în cimitire, tablouri în pereți, plicuri vârâte sub patrafir, genți lăsate prin parcari, muncă, nu glumă. Spre oroarea demnitarilor, iată că și co­loana oficială, cine ar fi crezut una ca as­ta? devine „folos necuvenit“.

Votul în parlament pentru încuviințarea (sau nu) a urmăririi penale a generalului cu girofar va arăta cât impact a avut întâmplarea. Cred că vor vota cu toții afirmativ, fie şi din simplul motiv că susținerea lui Oprea e echivalentă cu sinuciderea politică.