Iohannis în stratosferă

Indiferent cât de ostentativ ar vrea Iohannis să se mențină în limitele mandatului de mediator și să nu repete modelul Băsescu, nația e totuși curioasă să știe ce crede președintele. Da, sunt de acord că „președintele trebuie să aibă curajul să nu se exprime chiar în fiecare chestiune“. Dar și reciproca e valabilă, indiferent cum se văd lucrurile din stratosfera Cotroceniului.

Consultările președintelui cu partidele au venit într-un moment complicat pentru Klaus Iohannis. Criticat după bilanțul ce­lor 100 de zile de mandat pentru detașarea suverană cu care privește viața politică internă (aș­teptările mergând spre o mai mare fermitate și cla­ritate a mesajului în ches­tiunile fierbinți ale mo­mentului), dar și pentru lip­sa unor proiecte con­crete care să dea o direcție și să exprime viziunea sa asupra obiectivelor și prio­ri­tăților țării, ceva mai mult decât lozincile din campanie și pos­tările pe Facebook, Iohannis a avut ocazia de a-și relansa mandatul prin aceste con­sultări. A ratat-o.

Odată depășit momentul de teamă și de­gringoladă generat de votul din no­iem­brie, când Iohannis a reușit să forțeze PSD și pe Victor Ponta să renunțe la Legea am­nistiei și grațierii și să dea undă verde la câteva dintre cererile DNA, lucrurile au re­intrat treptat pe vechiul făgaș. Re­tro­spectiv vorbind, tot ceea ce s-a întâmplat de atunci încoace și mai ales de la con­sultările precedente a fost o imensă sfi­da­re la adresa lui Iohannis. Nu doar Ponta și-a regăsit aroganța și capacitatea ma­ni­pu­latorie, ci și majoritatea pesedistă din par­lament a revenit la apucăturile din pe­rioada USL și la retorica de atunci. Mai ni­mic din ceea ce s-a convenit, promis și angajat la trecutele consultări nu a fost pus în practică. Ba din contra. Degeaba a lansat președintele mesaje corecte de sus­ținere a justiției și a DNA, a bătut civilizat obrazul în cazul Șova, a atras atenția asu­pra decredibilizării parlamentului și clasei politice în general, a făcut re­curs la mo­rală și bun-simț, zadarnic vorbește despre diaspora și dă asigurări că lucrurile se vor rezolva, pen­tru că băieții cu ceafa groasă își văd de ale lor in­terese. Din ceea ce a cerut până acum Iohannis s-a cam ales praful și pulberea, totul a fost aruncat cu abi­litate în derizoriu. Strategia e simplă: Ponta nu-l con­trazice pe față, îi convine de minune formula coa­bi­tării, care sapă la popularitatea preșe­dintelui, dar practic face doar așa cum îi dictează in­teresele, evident, cu mâinile mur­dare ale altora, de preferință Tări­cea­nu și câți­va țuțeri mereu la dispoziție. Și așa va con­tinua să fie și după consultările de luni, pentru că președintele pare că în­țelege să-și exercite mandatul doar for­mal, la nivel de imagine, călare pe no­ri­șorul par­fu­mat al celor peste un milion de like-uri.

Rezultatele concrete ale consultărilor se vor lăsa probabil așteptate mult și bine, chiar dacă Iohannis s-a arătat optimist, mi­mat sau nu, nici nu prea contează, pen­tru că dincolo de „angajamente“ nu s-au fixat termene ferme. Ponta a transmis în­să mesajul că și-a impus punctul de ve­dere și a avut câștig de cauză mai pe toată linia, cedând generos doar la Legea fi­nan­țării partidelor, deja respinsă de pre­șe­dinte. Primarii vor fi aleși într-un singur tur de scrutin, votul pentru parlament va fi pe liste, iar numărul acestora va scădea puțintel, așa cum PSD anunțase încă de acum câteva luni. Până și în chestiunea votului din diaspora a rămas pe-a lui Pon­ta: guvernul se spală teoretic pe mâini, pasând organizarea alegerilor la Au­to­ri­ta­tea Electorală, iar cetățenii vor trebui să se înscrie pe liste cu șase luni înainte. Dinspre partea PNL, singurul lucru lim­pede a fost că dorește votul „la vedere“ în cazul cererilor DNA, discuție deja inutilă, dat fiind că PSD susține că mandatul nu e imperativ și că a ales răul cel mai mic la Legea alegerilor locale.

Partea proastă, motiv pentru care spun că Iohannis a ratat ocazia, este că nu știm, nici măcar după conferința de presă, care este opinia președintelui în fiecare dintre aceste chestiuni sau dacă măcar are vre­una. Pentru că generalitățile deja ex­pri­mate și în alte ocazii și teoriile nu țin loc de puncte de vedere. Încrederea pe care Iohannis o arată cu ostentație partidelor, mai exact PSD, pentru că el face jocurile în parlament, pare deplasată, ca și mul­țu­mirea zâmbitoare față de „progresele“ car­e s-au făcut. Spune că nu a cerut „garanții“ partidelor și că nu e nevoie de vreun acord, nefiind însă clar ce va face dacă PSD nu-și va respecta, așa cum a făcut până acum, așa-zisele angajamente.

În chestiuni majore, pensiile de lux sau scoaterea procurorilor din rândul ma­gis­traților, idee lansată ulterior consultărilor de Ponta, evită să se pronunțe ferm sau le expediază, părând că le aruncă în de­ri­zoriu. În doar două probleme a fost ceva mai tranșant: „justiția nu e o su­pra­putere“, ca răspuns la atacurile lui Ponta la adresa DNA, și Kövesi și Stanciu „își fac treaba“, ca replică la acuzele fostului președinte că acestea arestează din oportunism, ca să mai obțină un mandat.

Indiferent cât de ostentativ ar vrea Io­han­nis să se mențină în limitele man­da­tului de mediator și să nu repete modelul Bă­ses­cu (lucru nici măcar prea complicat), na­ția e totuși curioasă să știe ce crede pre­șe­dintele. Da, sunt de acord că „pre­șe­din­tele trebuie să aibă curajul să nu se ex­pri­me chiar în fiecare chestiune“. Dar și re­ciproca e valabilă, indiferent cum se văd lucrurile din stratosfera Co­tro­ce­niului.