De același autor
În epoca Dragnea, independența justiției trebuia apărată de politic, de schimbarea grosolană, „noaptea ca hoții”, a legilor, pentru a-i scăpa pe corupți (faimoasa Ordonanță 13). Acum justiția trebuie apărată de ea însăși, pentru că e acaparată și subminată din interior, aceasta fiind marea reușită a anilor de guvernare PSD-PNL, care astfel a găsit cheia potrivită la marea și eterna ei problemă: hoția în impunitate.
Acum șapte ani, societatea și-a făcut datoria, sute de mii de oameni au ieșit în stradă, magistrații curajoși au protestat pe treptele tribunalelor și au semnat scrisori deschise, unele către Comisia Europeană. PSD a dat înapoi, dar și-a învățat bine lecția. Cu obiectivul clar fixat – o justiție cuminte și obedientă care să nu le facă probleme –, politicienii au schimbat tactica. În loc să mai intre cu bocancii peste legislație, să facă presiuni pe față sau să schimbe procurorii-șefi, cum au făcut cu Kovesi în 2018, și-au pus pantofii cu scârț, mănușile de catifea și au operat mai finuț. Figuri sinistre gen Iordache au fost înlocuite cu onctuosul domn Predoiu. Personaj de consistența plastilinei, indispensabil oricărui guvern, conectat la sistemul de justiție și la diverși alți centri de putere, probabil susținut informal de o parte a serviciilor secrete, Predoiu a fost artizanul marii operațiuni de subminare a justiției din interior. A schimbat legile justiției dând exclusiv pe mâna CSM numirea șefului instanței supreme, pavând astfel drumul Liei Savonea, a jonglat cu Secția Specială care ancheta infracțiunile în rândul magistraților, refuzând să redea competențele DNA, și a numit la conducerea Parchetului General și a DNA șefi obedienți care au îngropat anticorupția. Predoiu a beneficiat și de o conjuctură favorabilă – pandemia, apoi războiul din Ucraina și ascensiunea extremismului –, care au făcut Comisia Europeană să fie mai permisivă cu derapajele justiției. Dar în primul și în primul rând a beneficiat de sprijinul PSD-PNL și de cel al președintelui Iohannis. Vedem zilele acestea cum aceeași coaliție PSD-PNL face zid în jurul lui Predoiu. Normal, toți sunt complici.
Dar să ne înțelegem bine, nu Predoiu, Iohannis și politicienii epocii sunt principalii vinovați că justiția a ajuns „capturată”, ci magistrații înșiși. Judecătorii în adunările lor generale au ales-o pe Savonea în CSM, deși în sistem se știa foarte bine ce-i poate pielea. Așa a ajuns apoi președinte CSM și la vârful instanței supreme. Pe traseul acestei ascensiuni profesionale, Savonea și-a format o camarilă care a acaparat toate funcțiile de conducere în sistem – secția de judecători din CSM (majoritară), Inspecția judiciară, Înalta Curte și Curtea de Apel București, instanțele unde ajung cazurile de mare corupție. Supuși presiunilor pe cariera lor, hărțuiți, amenințați și umiliți, judecătorii au acceptat inacceptabilul: să facă justiție la comanda unei găști controlate politic și de servicii. Au tăcut ani la rând, practicile arătate de investigația Recorder nu sunt noi, schimbarea completelor de judecată pentru a omorî dosarele prin prescriere a devenit regula în cazurile grele. Judecătorii au sfârșit prin a deveni o mașinărie de spălat corupți (ultimul pe listă e Lucian Duță, fostul șef al CNAS) și procurorii DNA, una de omorât dosare în fașă. O situație îngrozitoare din punct de vedere profesional și moral.
Dar să nu le plângem de milă! Aceiași magistrați au subscris și susținut la scenă deschisă poziția grupării Savonea în privința pensiilor speciale și a vârstei de pensionare. Comunicatele belicoase și obraznice care puneau semnul egal între privilegii și independența justiției, refuzul de a ceda fie și un singur leuț, procesele prin care își măreau singuri salariile și sporurile (statul va trebui să le plătească 10,6 miliarde de lei, adică 0,6% din PIB-ul pe 2025), contestările la CCR, sfidarea întregii societăți de către clanul Savonea, toate au avut girul magistraților. Tăcerea lor în ceea ce privește corupția și abuzurile din sistem și-a avut prețul în menținerea privilegiilor nesimțite. Unul piperat. „Oamenii, unii, cred că, având aceste relații în politică, poate să le asigure în continuare pensii, salarii, că va interveni și va rezolva aceste lucruri, care ne dor pe toți”, spune judecătoarea Raluca Moroșanu într- un interviu pentru Recorder.
Investigația Recorder a pus degetul pe o rană supurândă în interiorul sistemului și faptul că o mână de magistrați a avut curajul să vorbească pe față despre abuzuri și despre modul în care Savonea &comp controlează totul cu mână de fier este remarcabil. Dar bulgărele de zăpadă a fost pornit de gestul de curaj al judecătoarei Raluca Moroșanu, care a sfidat și criticat pe față conducerea Curții de Apel. S-ar putea ca acele câteva cuvinte spuse de doamna judecător, cu sinceritate și convingere, să fi mișcat conștiințe, să fi trezit orgolii profesionale și să fi ajutat la redescoperirea curajului. Un efect important cred că l-a avut însă și spectacolul oferit de conducerea Curții de Apel București. Nu a lipsit nimic din meniu: minciuna, mahalaua, telefonul de la Lia (șefa bandei voia să dea indicații prețioase în direct), rățoielile la ziariști, inepția unor exprimări, atmosfera de ședință de înfierare a „dușmanilor poporului” etc. Sinistrul trio al șefelor CAB, în frunte cu Liana Arsenie, a produs stupefacție în societate, pentru că arată cât de profund viciat este sistemul dacă astfel de persoane, întruchiparea mediocrității, obedienței și țățismului, ajung la vârful său. Consecința? Teama de represaliile savonistelor a dus la solidarizarea magistraților – aproape 900 de semnături, iar furia împotriva „justiției capturate” de o mână de autocrați și sicofanți cu spate politic a scos mii de oameni în stradă. Poate fi doar începutul.
Raluca Moroșanu spune cu subiect și predicat în interviul menționat că primul pas spre destructurarea caracatiței este plecarea Liei Savonea nu doar de la șefia Înaltei Curți, ci din întregul sistem, „trebuie să plece din magistratură”, pentru că dacă se schimbă doar președinții curților, cu siguranță va veni în locul lor „tot cineva sugerat, impus”. Situația descrisă de judecătoarea Moroșanu este dramatică: completele de judecători sunt aranjate pentru a-i scăpa pe diverși înalți corupți prin prescripție, deciziile sunt luate discreționar la vârf, de unde vin și indicații prețioase de blândețe față de corupți, ale căror probleme trebuie „înțelese”, și indulgență față de evazioniștii fiscal, condamnarea acestora fiind „ultima soluție”. Judecătorii sunt tratați ca „niște angajați ai unui SRL, unde patronul stabilește ce vrea el și noi trebuie să ne supunem”, spune Moroșanu. Și cei mai mulți s-au supus, de frică și din interes.
Aceste personaje cocoțate la vârful justiției sunt convinse că pot să facă orice, pentru că nu li se va întâmpla nimic, sistemul fiind organizat în acest sens. Este, de altfel, și convingerea multora dintre magistrați și a unei bune părți din opinia publică. Privind la reacțiile palide ale principalilor decidenți, lucrurile chiar așa stau. Radu Marinescu, ministrul Justiției și pupilul Olguței Vasilescu, face un ipocrit apel chiar la Lia Savonea și CSM-ul pe care îl controlează să verifice informațiile și să „remedieze” situația, luând „măsurile care se impun”. Niște excluderi din magistratură, probabil. Președintele Nicușor Dan i-a chemat de-a valma pe magistrați la discuții, a cerut CSM și Inspecției Judiciare (lipsește doar Savonea!) să facă verificări pe bază de „probe” și le-a recomandat magistraților să „clarifice din interior problemele sistemului judiciar”, ca la Partidul Comunist. Președintele se simte prins la mijloc în disputa dintre guvern și magistrați privind pensiile speciale, „încerci să desparți doi care se bat și ți-o iei de la amândoi”. Uneori ți-o iei de la al treilea: cel care te-a votat ca să nu spui platitudini și să chibițezi de pe margine. Nu e clar de ce Nicușor Dan umblă cu atâtea mănuși cu clanul Savonea sau cu Predoiu, căruia putea să-i ceară să facă un pas în spate, și de ce nu are o atitudine mai tranșantă. Pentru o bună parte din electoratul lui, chestiunea justiției este capitală și e regretabil că nu realizează că bolovanul a plecat la vale și că-i poate mătura mandatul. Mult mai repede decât se așteaptă.
Prins cu adevărat la mijloc este premierul Bolojan, care are de făcut față noilor diversiuni ale PSD, ba scoaterea USR de la guvernare, ba spargerea coaliției și votarea moțiunilor, toate, menite a abate atenția de la pierderea alegerilor din București. Are de făcut față și presiunilor, inclusiv din propriul partid, pentru menținerea caracatiței Savonea, care asigură liniștea corupților. Oricum, e singurul politician care a arătat cu degetul spre Predoiu, dar nu va merge mai departe, în sensul unei demiteri, nu are multă marjă de manevră în privința justiției, dacă vrea să reușească să redreseze cât de cât finanțele țării. Dar președintele are. Condiția e să și vrea. Iată o întrebare de fond care își va primi destul de repede răspunsul. Ar fi trist ca marea cârdășie pe justiție să-l includă și pe șeful statului.
