Mitul reformismului lui Nicușor Dan. Urmează mare blat

Acceptarea propunerilor de procurori șefi venite de la PSD, via ministrul Justiției, în pofida avizelor negative ale CSM și criticilor societății civile care l-a votat în alegeri este cea mai gravă greșeală a președintelui Nicușor Dan. Până acum a păcătuit doar printr-o nonacțiune care prevestea pactul cu PSD în numele „stabilității”. Acum acesta s-a concretizat. Este însă asta o surpriză? Nu prea.

Mulți analiști și vectori de opinie consideră că, de fapt, mandatul reformist al lui Nicușor Dan s-a încheiat. Nu împărtășesc ideea din simplul motiv că nu l-am considerat niciodată pe Nicușor Dan un reformist. Spun asta pentru că îl cunosc de ani de zile, din vremea când venea în curte la GDS și își prezenta ideile legate de „Salvați Bucureștiul”. Nicușor Dan se bate cu tenacitate doar pentru cauze în care crede cu toată ființa și convingerea. Justiția nu s-a numărat printre ele. Și nici multe altele care au fost pe agenda publică. S-a văzut asta și în timpul mandatului său de primar general, când n-a dat dovadă de niciun reformism, ci doar de capacitate de adaptare și negociere pentru a-și realiza câteva obiective punctuale, abilitate pentru care a și fost votat. În rest, să nu ne îmbătăm cu apă rece!

Atunci când l-am votat la președinție nu mi-am făcut prea mari iluzii în privința reformismului său. Dar l-aș vota din nou dacă aș avea de ales între el și George Simion/ Călin Georgescu/Crin Antonescu, pe care îi consider oameni amorali, lipsiți de caracter și periculoși pentru democrație, ceea ce nu e cazul cu Nicușor Dan. Dar dacă aș avea altă variantă nu l-aș mai vota. Trebuie să admit că am sperat că, inteligent fiind, își va înțelege misiunea și va reuși să rezoneze cu așteptările propriilor votanți- anticorupția e pe primele locuri- și să lupte pentru ele. M-am înșelat.

Așadar, problema cu numirile nu cred că este aceea că ele nu sunt reformiste- repet, nu-i putem cere lui Nicușor Dan să fie ceea ce nu este- , ci ceea ce au devoalat ele despre președinte. Ceea ce am observat în ultima perioadă la Nicușor Dan, în special în conferința de presă de miercuri, îmi lasă un sentiment de déjà vu. În sensul rău.

1.   I s-a urcat puterea la cap

Justificându-și nefericitele numiri, a înșirat tot felul de minciuni și jumătăți de adevăruri, în special despre Cristina Chiriac, numită procuror general. „Am de 100 de ori mai multe informații decât dumneavoastră”, a repetat președintele. Informații care provin fie din interiorul sistemului, așa cum a lăsat să se înțeleagă, fie de la servicii, deducție logică.

Bazându-se pe acest tip de informații, Dan are senzația că e stăpânul jocului, că e deasupra muritorilor de rând. Nimic nou sub soare această beție a puterii dată de senzația accesului la informații. Și Traian Băsescu (dacă e să ne referim doar la cazurile recente de pe la noi și să nu traversăm oceanul) spunea cam același lucru, dar s-a dovedit spre finalul celui de-al doilea mandat că serviciile secrete l-au lucrat pe la spate în stil mare. Iar Băsescu era un animal politic, avea instinct, ceea ce nu e cazul cu Nicușor Dan.

Tonul lui Nicușor Dan explicând cât de bine informat e el a fost de o aroganță maximă, ceea ce e o prea rapidă metamorfoză în accepțiunea mea.

2.   Nu are încredere în societatea civilă și presa care l-au susținut

Nicușor Dan nu ajungea președinte fără mobilizarea societății civile și fără susținerea explicită a vectorilor ei de opinie, de la intelectuali, artiști, antreprenori, Ong-uri etc. Ei au explicat convingător riscurile extremismului ( suplinind proasta comunicare a lui Nicușor Dan), ei au scos în evidentă calitățile lui Dan- olimpic, onest, euroatlantist, dedicat valorilor democratice etc. Au făcut-o fie din convingere, fie de teama cuplului extremist Simion- Georgescu.

Pe tema justiției, de la pensiile magistraților la numirile la parchete, au curs râuri de cerneală. Au apărut anchete jurnalistice bine documentate, cum este cea făcută de Diana Oncioiu, Vlad Stoiceascu și Ovidiu Vanghele, care arătau că procuroarea de la Iași, Cristina Chiriac, nu a predat probele video care îl surprindeau pe fostul episcop al Hușilor în timp ce întreținea relații sexuale cu elevii de la seminar și nu a disjuns cauza către parchetul care avea competentă în soluționarea faptelor de abuz sexual. S-au scris comentarii despre aberația rotirii cadrelor- foștii șefi de la DNA și PG, Voineag și Florența, au ajuns adjuncți, deși prestația lor, criticată până deunăzi chiar de președinte, îi califica doar pentru un picior în dos. I s-a atras atenția cu maximă bună-credință că face jocurile PSD și că va ajunge prizonierul acestuia și al serviciilor secrete, pe filiera cărora au venit parte dintre propunerile de procurori șefi.

Nicușor Dan nu a ținut cont de nimic din toate acestea, mai mult, nu doar că a ignorat complet toate semnalele primite, dar a ajuns și să se rățoiască la criticii săi. Ce s-a întâmplat oare? De ce Nicușor Dan, provenit totuși din societatea civilă, a ajuns într-un timp atât de scurt să nu aibă încredere în cei care i-au fost aproape și să meargă exclusiv pe mâna oamenilor sistemului, oricare ar fi ei? Cât de infiltrat este oare anturajul său?

Ceva asemănător i s-a întâmplat și lui Emil Constantinescu, dar nu atât de repede, e drept. Fostul președinte s-a înconjurat la Cotroceni de sicofanți, a fost părăsit de intelectualii care îl susținuseră și a sfârșit frustrat și „învins de servicii”.

3.   Blat pentru stabilitate cu PSD, abandonarea lui Bolojan

Prestația lui Nicușor Dan la anunțul numirii procurorilor șefi mi-a dat certitudinea ( până atunci aveam doar bănuiala) că președintele nu se va bate pentru nimic și că în numele stabilității va accepta orice compromis.

De fapt, nici nu sunt sigură că vede în acțiunile sale un compromis cu PSD, servicii, cu sistemul corupt, într-un cuvânt. Dar negarea evidenței îl pune într-o situație jenantă.

Blatul pentru parchete nu era necesar, pentru că nu e nevoie de un vot un parlament și avea posibilitatea să respingă propunerile motivat, chiar dacă o singură dată. Acest blat va fi urmat de unul la serviciile secretele, unde PSD îi va fi ușor să forțeze mâna președintelui pentru că propunerile trebuie să aibă aprobarea parlamentului.

Din păcate însă, marele compromis va fi acela referitor la Ilie Bolojan. Răspunsurile evazive ale lui Nicușor Dan în ce privește acceptarea înlăturării lui din funcție de către PSD duc spre ideea că nu se va lupta pentru un guvern condus de Ilie Bolojan, premierul care, de bine, de rău, face toate eforturile să redreseze finanțele distruse în perioada Ciolacu- Ciucă și să introducă niște reforme.

Concluzii

·      Oricât ar încerca președintele să-și convingă electoratul că a cedat nepermis de ușor în fața PSD, un partid mafiot, care a nenorocit România, nu reușește.

·      La fel, oricât ar încerca să convingă că nu este „împachetat” de servicii și de diverși oameni ai sistemului, nu va reuși.

·      Apetitul reformist al lui Nicușor Dan a fost și este sub cota de avarie, deci nu i se poate cere imposibilul. De aceea, din acest punct de vedere unele poziționări sunt excesive, iar altele seamănă cu o campanie de linșaj.

·      Președintele s-a îndepărtat de susținătorii săi și puțin probabil să aibă loc o reconciliere dacă acțiunile sale vor continua în același registru.

·      Este de așteptat să nu-l susțină pe Ilie Bolojan în confruntarea cu PSD și să renunțe la el fără multe scrupule.