De același autor
Pe de o parte, desigur că înlăturarea lui Maduro scapă lumea de un dictator sinistru și brutal, care a ruinat și sărăcit o țară cu enorme resurse de petrol, dar și de alte minerale, și care a falsificat mai multe rânduri de alegeri. Răsturnarea lui de la putere s-a dovedit imposibilă din interior și se pare că presiunile americane și internaționale pentru a-l determina să părăsească de bunăvoie puterea au eșuat. Evident, dispariția unui centru important al traficului de droguri este, de asemenea, un motiv de satisfacție, deși pentru toată lumea cred că este clar că Maduro și acoliții lui apropiați formau numai vârfurile unei enorme rețele, care n-a fost înlăturată și va putea continua să existe și să facă rău.
De asemenea, nu suntem triști pentru faptul că Rusia și China pierd un aliat fidel, dispus la oricâte concesii. Probabil că, odată cu reintrarea companiilor americane în Venezuela, prețul petrolului va scădea, ceea ce va afecta veniturile Rusiei, creându-i noi dificultăți economice și financiare în contextul războiului din Ucraina.
În sfârșit, poate că însăși precizia și rapiditatea acțiunii americane de „extragere” a lui Maduro sunt un semnal că SUA își păstrează superioritatea tehnologică și militară. E un lucru care încă ne bucură, chiar dacă comandantul suprem al forțelor respective se numește Donald Trump.
Ar trebui să deplângem, în schimb, o nouă lovitură dată regulilor internaționale? Răpirea unui președinte de țară – fie el și dictator și cap al traficanților de droguri – e un gest periculos și care fragilizează tot mai mult aceste reguli. Sigur că rușii, care critică acum acțiunile Administrației Trump, nu dovedesc decât cea mai crasă ipocrizie: ei înșiși au încercat în 2022 (și mai târziu) să-l elimine pe Zelenski și să-și subordoneze rapid Ucraina. Atâta că n-au reușit și de patru ani continuă un război sinistru și epuizant pentru ambele părți.
Apoi, nu e clar deloc ce se va întâmpla în Venezuela în continuare. Vor avea loc alegeri libere? Când, în ce condiții? Ce rol va juca opoziția democratică? Deocamdată, Trump a făcut aluzie la o administrare directă a SUA și a cerut predarea puterii din partea guvernului „decapitat”. Va fi o tranziție lină? Nu e deloc sigur.
Îngrijorarea noastră, în Europa, este dată mai ales de sentimentul că vedem Administrația Trump aplicând versiunea nouă a „doctrinei Monroe” și ne gândim că există un „deal” care permite părții celeilalte să acționeze în consecință în „sfera ei de influență” rezervată.
Altfel zis, există o contrapartidă la acțiunea din Venezuela: tendința de „retragere” a Americii din Europa, care trebuie să facă singură față amenințării rusești. Iar Rusia a priceput mesajul și, deși nu e fericită de căderea lui Maduro, poate înțelege că, dinspre America, are mâinile libere în Ucraina și poate chiar mai departe. Așadar, pare că Europa riscă să cadă într-o zonă gri, asupra căreia Rusia are pretenții de dominație – totul suprapus deocamdată peste arhitectura NATO și a UE. Cum va funcționa aceasta în noile condiții?
Un singur lucru e clar: când supraputerile încep să-și împartă lumea în sfere de influență și chiar de administrare directă, Europa ar trebui să fie unită și puternică. Sau, mai exact, pentru a fi puternică, ar trebui să fie mai unită decât în prezent. În plus, ar trebui să acționeze eficient și rapid. Totul – din păcate, un ideal încă îndepărtat.
