„Celula românească...“

Treptat, dar nici măcar prea lent, ne îndreptăm spre un regim nedemocratic, ca să nu spunem de-a dreptul autoritar. Eterna gaffeusă, d-na Dăncilă, a spus de data asta, printr-un clasic acte manqué, adevărul gol-goluț: „reducem democrația,... ăăă, birocrația...“. Sigur, unii optimiști ar putea susține că doamna n-are capacitatea unor refulări freudiene și că pur și simplu a citit greșit, ca și de alte dăți. Problema inconștientului primului-ministru nu ne privește, firește, dar alunecarea pe panta autoritarismului – indiferent cum vrem să-i spunem – nu-i mai puțin vădită. Asistăm nu neapărat la o coordonare între oameni și instituții, ci pur și simplu la un tropism generalizat, la o reorientare oportunistă după cine e mai puternic și pare mai durabil la conducere. Iar acesta e Liviu Dragnea.

Înalta Curte de Casație și Justiție pare să fi cedat deja: curg achitările sau amânările pe diferite pretexte. Înțelegem, omenește: care judecător/judecătoare, aflat/ă la capătul carierei, vrea să fie batjocorit/ă la Antena 3 sau suportă mult să fie presat/ă de controale permanente ale Inspecției Judiciare – ea însăși, mi se pare, scăpată de sub orice control al CSM? Eroismul nu e la îndemâna prea multora pe lumea asta, mai ales când perspectivele nu sunt roze. Iar în România e oricum rar. Vorba lui Maiorescu, dar aplicată mai larg, nu neapărat în domeniul cultural-științific: „celula românească nu rezistă“. Anul trecut, pe timpul lui #REZIST, maxima lui Maiorescu părea infirmată. Dar acum văd că s-a instalat mai peste tot oboseala și resemnarea.

Urmează o decizie istorică în dosarul lui Dragnea și mă tem că va fi de achitare. Ori vor amâna din nou, pe nu știu ce pretext absurd, doar unii vor ieși la pensie între timp, ca să scape de răspundere. Asta, dacă le va lipsi totuși tupeul de a-l achita. Mi-aș dori să mă înșel. Trebuie să vină și decizia Curții Constituționale privind revocarea Laurei Kövesi. Mulți au spus că e aproape imposibil ca judecătorii constituționali să-i refuze președintelui dreptul de decizie, acceptând o reinterpretare total strâmbă a conceptului de „propunere“ din lege. Dar exact de acest „aproape“ mi-e teamă: un timp oamenii din asemenea poziții mai au scrupule profesionale, se jenează față de colegi ori au în vedere locul lor din istorie. Dar vine un moment când slugărnicia sau frica de neplăceri (ori resentimentele acumulate de mult) îngroapă conștiința morală și profesională și atunci săvârșesc actele cele mai netrebnice. A venit deja acest moment? Vor face pe plac celor care tânjesc după decapitarea DNA și vor răzbunarea pe cea care i-a sfidat atâta vreme? Vom vedea. Oricum, între timp comisia Iordache își continuă masacrarea Codului Penal, în sprijinul mărimilor cu dosare. Aici nu-i nicio îndoială, iar pretextul că UE ar cere asta e de-a dreptul ridicol.

Deja a început sancționarea instituțiilor considerate prea autonome și care și-au permis să fie critice. Universitățile mari și în primul rând Universitatea din București au fost pedepsite prin tăierea locurilor bugetate. Oamenii inconfortabili sunt șicanați, dacă nu pedepsiți: se întâmplă la televiziunea publică și, mai recent, se întâmplă la CNSAS, unde colaboratorul revistei 22, istoricul Mădălin Hodor, este anchetat disciplinar fiindcă și-a permis să publice niște documente ale Securității, din care destui ieșeau șifonați. Ba i s-a și suspendat permisul de cercetător, ca să nu-l mai ispitească o recidivă. Să ascundem adevărul – pretutindeni, în dosare, în economie, în finanțe, în relațiile externe - pare a fi devenit maxima momentului.

Unii speră ca regimul Dragnea să se împotmolească în economie. Nu-i exclus și semne sunt destule, deși trebuie să prevenim asupra faptului că, la momente de criză, goana după vrăjitoare, căutarea țapilor ispășitori în rândul vocilor independente, al instituțiilor autonome, al partenerilor europeni – pe scurt, al „statului paralel“ – vor ajunge la paroxism. Și știm bine, căci nu ne-am născut ieri, ce înseamnă asta.

Pe de altă parte, să nu subestimăm susținerea populară pe care regimul Dragnea-Dăncilă o poate primi, în pofida a tot: doar n-au dispărut mediocrii, leneșii, obedienții, conformiștii din Țara Românească! Dimpotrivă, aceștia formează de obicei majoritatea societății, dacă nu fundamentul ei. Și ce văd ei cu bucurie zilele acestea? Că nu-i nevoie să ai minte, școală multă, energie, vocație, ca să ajungi prim-ministru. Poți fi chiar incapabil să citești o foaie de hârtie scrisă de alții. Nu-i ăsta un motiv de simpatie, de susținere din partea a sute de mii, poate milioane de „oameni ai muncii de la orașe și sate“, vorba comuniștilor de pe timpuri?

Unii văd că-și pun unele speranțe în mișcarea lui V. Ponta care, îmbărbătat după achitare, a reușit să atragă câțiva parlamentari PSD. În ce hal am ajuns, dacă Ponta plagiatorul a ajuns elementul de disoluție al PSD-ului lui Dragnea și cel de dislocare a majorității parlamentare!

Deocamdată e încă bine: ne distrăm cu neroziile lui Dăncilă și ne pregătim de vacanțe. Alții, mai atenți la evenimente, își pregătesc „reorientarea“. Încă puțin și unor fugari de justiție, aflați prin Costa Rica, Madagascar, Serbia ori alte locuri, le va reveni la loc inima. După care, mai știi, vor primi pensii ca foști persecutați politic.