Cămașa și haina lui Ponta

Încă o dată, premierul Ponta ne surprinde, de data asta prin imensitatea iluziilor pe care și le face: se pare că el chiar crede că se va mai putea salva politic, speră că lipsa sa de credibilitate nu va conta; că falsurile, minciunile, iresponsabilitatea nu vor avea consecințe; dar, mai ales, avem sentimentul că nu înțelege faptul că opinia publică se va simți insultată de un premier care preferă partidul guvernării.

Victor Ponta nu se dezminte: înșelător în toa­te, alunecos, inconsistent, lipsit de dem­nitate, el nu are decât o singură con­sec­vență – aceea de a-și salva puterea, sau mă­car jumătate din ea, sau măcar o fărâmă din ea, dacă mai mult nu e cu putință!

Trei zile după revenirea din „exilul în Tur­cia“, Ponta își anunță demisia – dar nu din fruntea guvernului, cum i-o ceruse pre­șe­dintele Iohannis, ci numai din fruntea par­tidului. Ba nu, nici măcar de aici nu și-a dat o demisie adevărată, sănătoasă: a decis doar să nu mai ocupe nicio funcție pe du­rată nedeterminată, până își va fi „dovedit nevinovăția“ în justiție! Între timp, o lasă pe Rovana Plumb interimară în fruntea par­tidului.

Altfel spus, de vreme ce se știa tot mai în­colțit de DNA, așteptându-se să fie obligat să dea ochii în sfârșit cu faimosul Un­che­șelu, Ponta decide să facă un gest – cel mai mic cu putință și mai neobrăzat în același timp: decide că necazurile lui cu DNA, că cele 18 capete de acuzare de fals în în­scri­suri și altele pot afecta imaginea PSD-ului, dar nu și imaginea țării! Consideră că aici, la nivelul guvernului, nu-i nevoie de pre­zumția de onestitate, dar, în schimb, că aceasta contează dincolo, la partid. Ajuns un bolovan atârnând de gâtul guvernării, Ponta speră să fie doar un fulguleț de gâtul dragului partid – ai cărui lideri, de alt­minteri, sunt, destui, fie în pușcărie, fie pe drumul spre aceasta. Credincios unui vechi principiu comunist, a hotărât că partidul me­rită mai mult respect decât țara și, poa­te și la presiunea unor baroni, vrea să-l sal­veze în perspectiva alegerilor de la anul.

Cât despre argumentul deja auzit că o de­mi­sie din fruntea guvernului (adică o demisie a guvernului) ar însemna instabilitate și că „în aceste grave momente etc. etc. nu ne pu­tem permite așa ceva“, el este foarte slab. Un premier care renunță, fie și tem­porar, la președinția partidului din cauza acuzațiilor de corupție nu face decât să creeze incertitudine în țară, în străinătate și asupra mediului de afaceri privind viitorul imediat al guvernării: căci ori­cine își dă seama că situația nu poate îngheța în acest punct.

De fapt, Ponta nu a demisionat deloc, cum fals au transmis televiziunile du­minică seara: prin tertipul auto­sus­pen­dării și cu ajutorul Rovanei Plumb, el vrea să-și păstreze controlul asupra PSD-ului cel puțin câteva luni de aici înainte, amânând indefinit un congres care i-ar putea fi fatal. Între timp, își în­chipuie că va putea rămâne la vo­lanul guvernării, unde interimatul nu putea fi prelungit mai mult de 45 de zile. Dar deja fisura din coaliție față de UNPR s-a adâncit, în momentul când a decis să revoce ordonanța interi­ma­rului Gabriel Oprea, privitoare la sa­lariile demnitarilor. Pe de altă parte, DNA-ul nu-l va cruța și, probabil, se apropie trimiterea în judecată. Par­ti­dul nu va întârzia să simtă slăbiciunea șefului care nu mai este chiar șef de tot și va adulmeca sânge. Rovana Plumb nu va putea bloca luptele pentru suc­ce­siune.

Încă o dată, premierul Ponta ne sur­prinde, de data asta prin imensitatea iluziilor pe care și le face: se pare că el chiar crede că se va mai putea salva politic, speră că lipsa sa de cre­di­bi­litate nu va conta; că falsurile, min­ciunile, iresponsabilitatea nu vor avea consecințe; dar, mai ales, avem sen­ti­mentul că nu înțelege faptul că opinia publică se va simți insultată de un pre­mier care, cum spuneam, preferă par­ti­dul guvernării. Se vede că Ponta spu­ne și el, odată cu proverbul: „Cămașa mi-e mai aproape decât haina“. Doar că la el, așa cum singur a dat de în­țeles în urma pseudodemisiei sale, România e doar haina, nu cămașa. Bi­ne că nu paltonul!, vor spune unii, re­semnați. Să fim serioși: ca să-și sal­veze un sfert, o optime de putere, Ponta ar da la grămadă un garderob întreg, după care s-ar plânge că e o victimă a lui Băsescu și că din cauza lui Iohannis, care l-a tratat ca pe un „iobag“, trebuie să îndure dezbrăcat intemperiile...