Comisie parlamentară pentru abuzurile Realității

Săptămâna trecută, un „desant“ al Băncii Naționale, în frunte cu guvernatorul Mugur Isărescu, a discutat cu comisia pentru buget-finanțe din Senat, la invitația acesteia. (Comisia e condusă de un liberal.) În mod relativ surprinzător, deși proclamă pretutindeni nevoia de dialog, de la întâlnire au lipsit senatorii puterii. Liviu Dragnea nu s-a mirat, ba chiar a lăsat să se înțeleagă ceva mai târziu că absența lor ar fi fost deliberată. Există, pesemne, anumite divergențe între conducerea BNR și coaliția de la putere. Prin urmare, în loc să profite de ocazie pentru a încerca să aplaneze divergențele, sau măcar să le înțeleagă, senatorii PSD, la ordinul lui Liviu Dragnea, au preferat să le ignore.

Fără îndoială că, dacă ar fi participat la întâlnire, li s-ar fi explicat cu date și cifre că reaprinderea inflației din ultimul timp are drept cauză creșterea economică bazată pe consum promovată de guvernul lor. Muzica pe care ar fi auzit-o n-ar fi fost pe placul urechilor lor sensibile și le-ar fi fost greu s-o acopere cu propria lor arie. Atunci s-au prefăcut că acea muzică nu există. Negarea faptelor e primul dintre semnalele paranoiei guvernamentale actuale. Celălalt semn este teoria „statului paralel“ prin care se oferă un fel de substitut pentru faptele negate. De vină pentru nerealizările guvernării nu sunt anumite cauze obiective, analizabile și care pot fi în mod realist contracarate sau eliminate, ci anumite voințe personale malefice, subiective, ele însele puse în mișcare de forțe oculte, ori de invidie, răutate și prostie, în cazul cel mai bun, de ignoranță. Soros, DNA, „serviciile“, câțiva eurodeputați precum Monica Macovei și, mai nou, Cristian Preda, chiar Comisia Europeană au fost incluși în rândul răufăcătorilor din „statul paralel“. De curând, Dragnea, secondat de Gabriela Firea la Primăria Bucureștiului, au început să se răstească la opoziție, lansând amenințări. Opoziția lungește și ea astfel lista complotiștilor, deoarece se mai întâmplă și minunea să-și asume rolul de opoziție.

În această situație, mă aștept ca BNR să fie și ea „demascată“ public ca parte a „statului paralel“, deoarece, chipurile, n-ar face nimic pentru a stopa creșterea serioasă a inflației și deprecierea leului, ceea ce erodează câștigurile salariale și contribuie la declinul în popularitate al PSD. Presupun că vor fi niște emisiuni de televiziune grotești la Antena 3 și RTV, după care se va invoca „neliniștea în spațiul public“, pentru a se înființa vreo comisie parlamentară ad-hoc. Va urma tracasarea conducerii BNR, intimidarea ei, spre a o determina să accepte indicațiile de politică financiară ale puterii. Se va încerca, presupun, și modificarea legii după care funcționează BNR.

De fapt, ceea ce nu poate suporta puterea de la București (și orice putere care vrea să guverneze discreționar) este persistența unor instituții independente care nu i-au acceptat deocamdată dictatul sau, măcar, nu l-au acceptat complet. Justiția, inclusiv DNA sunt astfel de instituții, iar puterea încearcă de peste un an să și le subordoneze. La fel este și BNR. La fel stau lucrurile cu opoziția, cu unii europarlamentari care, chipurile, „defăimează țara“ și trebuie aduși în rând sau chiar pedepsiți. Ba până și guvernele PSD trecute (Grindeanu și Tudose) păreau prea independente la un moment dat, nu suficient de dispuse să nege cu totul „rezistența faptelor“. Drept urmare, au fost dărâmate de Dragnea însuși, incapabil să-și recunoască propriile erori. (S-ar putea ca și reîncălzirea „supei descentralizării“ și amenințările lui Dragnea la adresa miniștrilor Cabinetului Dăncilă să fie inspirată de aceeași teamă de insubordonare și minimală independență a unor miniștri și secretari de stat, care nu reușesc să administreze numai după ordinele partidului.) Independența, oricât de relativă – sau, mai bine, dependența față de fapte, și nu față de comenzile partidului –, nu mai este tolerabilă.

De fapt, cred că d-l Dragnea și consilierii săi ar trebui să ia o decizie radicală, dar nu neașteptată, ci conformă „logicii“ lor; ea i-ar scuti să se piardă în detalii pe viitor: ar trebui să spună sincer că pe lista lungă deja a „statulului paralel“ au introdus Realitatea însăși. Și pe bună dreptate: nu le dejoacă ea neîncetat „programul de guvernare“? Or, fiindcă acesta e strălucit și benefic, rezistența ei nu poate însemna decât că ea e răuvoitoare. Trebuie, prin urmare, chemată la ordin neîntârziat. Cel mai bine, pe moment, va fi să se înființeze o comisie specială, gen „Comisia Iordache“, de pildă, numită „Comisia pentru analiza abuzurilor Realității“. Ideal ar fi ca d-l Tăriceanu, strălucit om de stat, mare liberal și aliat de nădejde al PSD, să-și asume conducerea comisiei. Ar fi cu totul simpatic să asistăm la lucrările acestei comisii, care se vor încheia cu un raport. Însă ce se va întâmpla dacă doamna Realitate, urmând exemplul de rău augur al doamnei Kövesi, nu se va prezenta la comisie, deși va fi somată repetat s-o facă, iar CCR a decis că e obligatorie prezența celui citat? În acest caz, ca ultimă soluție, propun ca aleșii nației, după ce se vor fi reunit într-o ședință solemnă și eventual prin intermediul bunelor oficii ale BOR, să se adreseze cu o plângere bine argumentată șefului doamnei în cauză – adică Domnului însuși. Căci nici ea măcar, Realitatea, nu poate fi chiar așa de capul ei!