De același autor
Este indiscutabil foarte frustrant să constați că diaspora a votat masiv (cca 60%) împotriva valorilor pe care noi le numim „occidentale” și „europene”. Avem senzația de a fi fost păcăliți urât, ca să nu spunem trădați: în loc să aducă „de acolo” în România mai multă civilizație, spirit critic, înțelegerea diversității, o noțiune mai adecvată asupra democrației, justiției și chiar raționalității, majoritatea celor de „dinafară” au ales pe 4 mai, votându-l pe G. Simion la primul tur (la fel ca și anul trecut pe Georgescu), „societatea închisă”, miturile conspiraționiste, mistica conducătorului, refuzul adevărului și al raționalității. Au amplificat la maximum victoria acestuia, oricum destul de importantă și în țară. N-au susținut progresul în țară, ca altădată, când au votat în favoarea lui Băsescu sau Iohannis, ci o revenire la așa-zise „valori tradiționale”, în fapt, au susținut „nostalgia” după un regim și valori care amestecă comunismul cu neolegionarismul, agrementat acum cu „suveranism” și euroscepticism. Mai mult, se pare că, într-o măsură mai mare decât pe cei din țară, nu-i deranjează tonul conciliant față de Rusia lui Putin și ostilitatea față de ajutorarea Ucrainei.
Din păcate, boala e grea și de durată, iar noii „idoli ai tribului” – numeroși. Iar ei vin, de fapt, tot din ceea ce numim generic „Occident”. Dar un alt Occident decât cel visat cândva de noi sau de părinții noștri și chiar de cel pe care l-am cunoscut atât timp. Un Occident azi parțial înstrăinat de sine. Ca mai întotdeauna, diaspora a dat tonul, doar că acum este tonul revenirii într-un trecut reajustat și „descântat”. Este ea antioccidentală? Depinde. De câteva luni, America însăși, „lidera lumii libere”, a ajuns „antioccidentală”, dacă e să ne luăm după valul MAGA. Ei bine, valul (al cărui adept se proclamă Simion) a izbit acum și va izbi tot mai tare și România. Și el vine, ca toate valurile cultural-politice care au trecut peste noi, începând cu pașoptiștii, chiar din Occident: acum mai mult de peste Ocean, dar și de la partidele suveraniste din Europa (AfD, Partidul lui Marine Le Pen și altele).
Aflând că a intrat în turul doi (dar la mare distanță față de Simion), Nicușor Dan a spus că lupta din turul doi nu se va da între două persoane, ci între o tendință pro-occidentală și una anti-occidentală. Înțelegem bine ce vrea să spună, dar ironia sumbră a istoriei face ca denumirile acestea, cândva limpezi, azi să aducă multă confuzie.
Ar fi fost cum spune, dacă alegerile astea, cu rezultatele știute, s-ar fi ținut acum un an sau doi. Azi însă nu mai știm care e „adevăratul Occident”. El însuși s-a rupt în câteva dintre punctele lui nodale de valorile esențiale (economice, politice, sociale, culturale) pe care le-a susținut cel puțin de decenii. Occidentul, în partea lui transatlantică, e în război cu el însuși și dă impresia că vrea să se autodistrugă, creând haos economic în lume, generând războaie culturale și creând false speranțe de pace în Ucraina și în Orientul Mijlociu.
Până acum câteva luni, cel puțin puteam spune că avem de ales între Est și Vest. Dar unde mai este azi Estul, când Trump îi face atâtea concesii lui Putin, tratându-l uneori mai prietenos decât ca pe un aliat? Confuzia domnește azi peste întreaga planetă. Să ne mirăm că diaspora noastră reflectă în țară un chip deja înstrăinat al Occidentului?
Ce ne rămâne atunci? Să ne susținem valorile libertății, raționalității, adevărului, democrației, drepturilor civile și ale omului, indiferent cum vrem să le denumim colectiv, eventual chiar împotriva unui anumit „Occident”. Sigur în pofida lui Simion și acoliților lui (care vor deveni tot mai gălăgioși în următoarea perioadă), în pofida „izolaționiștilor” și „suveraniștilor” europeni, în pofida MAGA și a lui Trump și, bineînțeles, a „prietenilor”, despoții din Rusia, China sau Turcia. Să fim fermi, fără concesii sub raport ideologic și cultural, dar având mai ales curajul și disponibilitatea să-i apărăm pe cei care cred la fel cu noi. Să fim solidari între noi – ceea ce nu s-a prea văzut în aceste alegeri. Acesta este, poate, lucrul cel mai important imediat și cel mai dificil: să ne călcăm peste orgolii, să abandonăm cazuistica nuanțelor care ne separă după triburi, să evităm incriminările care ne opun în mod ridicol. Dacă vom fi bine fortificați cu solidaritate, tăria convingerilor și curajul de a susține adevărata libertate și adevărul, cetatea noastră – chiar și asaltată, cum este acum, de tot felul de inamici interni și externi – va sta în picioare și vom putea relua ofensiva cândva, atunci când vântul istoriei își va schimba direcția. Căci și-o va schimba. Și altceva: putem să-i respectăm sau să-i înțelegem pe cei care au votat altfel decât noi și care, prin asta, au adus răul nu numai pentru noi, dar și – fără s-o știe – pentru ei. Dar nu putem și nu voim să le respectăm convingerile, idolii, basmele. Niciodată!
Iar, deocamdată, avem datoria unei solidarități de primă instanță: în jurul lui Nicușor Dan.
