De același autor
Aș adăuga că în politică și cu asupra de măsură în politica românească, gândită de regulă pe termen scurt, vorba pare să aibă domeniul predilect de aplicare. Exemplele nu lipsesc: a vrut Adrian Năstase să aibă un mandat prezidențial mai lung, de cinci ani în loc de patru? A introdus modificarea constituțională, dar cine a beneficiat de mandatul său n-a fost el, ci rivalul său, Traian Băsescu. A vrut Băsescu să dea o lovitură adversarilor săi promovând împreună cu PDL alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin? A reușit numai să stimuleze formarea USL-ului și pierderea alegerilor locale și generale. A vrut tot el să-și atragă simpatia societății civile permițând deschiderea dosarelor Securității? Iată că el însuși a ajuns bântuit azi de „fantoma Petrov“ dintr-unul dintre aceste dosare.
Asistăm acum la un caz similar: referendumul din mai pentru justiție, promovat de președintele Iohannis, susținut de opoziție și de o parte însemnată a societății civile, a introdus și interdicția de a modifica legile justiției prin OUG. Referendumul a trecut triumfător de votul popular, iar acum, dacă Guvernul Orban va primi votul de învestitură, atât el, cât și societatea civilă și președintele Iohannis se vor afla într-o dilemă: sunt ei, autorii referendumului, îndreptățiți să elimine prin OUG (adică rapid și fără să se târguiască cu un parlament unde n-au majoritate) Secția Specială de investigare a magistraților, ba și alte câteva legi ale justiției sau din Codul Penal care au dăunat grav statului de drept și luptei anticorupție, introduse de regimul Dragnea? Da, sunt îndreptățiți, susțin unii, nu puțini, printre care deputatul USR Stelian Ion ori jurnaliști de calitate, precum Ioana Ene Dogioiu. Sensul reglementării din referendum, spun ei, era să lupte împotriva abuzurilor împotriva statului de drept, nu împotriva reparațiilor legitime care urmăresc să anuleze acele abuzuri. În plus, conform ultimului MCV atât de critic, România are datoria să introducă imediat aceste reparații legitime, altminteri riscând izolarea și chiar sancțiuni.
Nu sunt de acord cu acest punct de vedere. E foarte adevărat că reparațiile și mai ales desființarea SS sunt necesare. E adevărat și că România riscă, dacă nu acționează, izolarea și ostracizarea în cadrul UE, chiar și cu un guvern liberal. Totuși, în sine, nesocotirea referendumului rămâne imorală, cu atât mai mult cu cât era posibil ca în textul său să fi existat o interdicție a utilizării ordonanțelor numai la cazurile care restrâng independența justiției, nu și la cele care o lărgesc. Nu a existat o astfel de prevedere și eroarea se plătește. Nefiind legal obligatoriu, referendumul validat e asumat totuși ca o promisiune sau un angajament al tuturor celor care guvernează, indiferent dacă le convine sau nu într-un anume moment. Or, o promisiune o ții nu numai atunci când îți este favorabilă, ci și atunci când nu-ți convine. Altminteri, de ce am mai promite ceva, dacă n-am avea în vedere și cazurile neconvenabile nouă? Dar dincolo de morală, încălcarea referendumului ar fi și o mare eroare politică. Ar pulveriza pe viitor încrederea opiniei publice în acest instrument, creând un precedent nefericit, și ar furniza muniție din belșug atacurilor PSD-ului. Guvernul Orban ar fi considerat ipocrit și mincinos, iar scuza că a procedat pentru o cauză nobilă nu i-ar împăca pe cei care au mai auzit aceste justificări, folosite pentru orice scop politic, bun sau rău. Totuși, ce-i de făcut? Promovarea legilor reparatorii prin asumarea răspunderii. Însă, spun criticii acestui procedeu, există riscul deloc mic al unei moțiuni de cenzură din partea PSD, susținut și de alte partide. Dar nu e și OUG supusă respingerii prin vot în parlament? Dacă se formează o majoritate ostilă desființării SS, aceasta poate foarte bine „trânti“ OUG. În schimb, asumarea răspunderii permite guvernului să alcătuiască un „mix“ legislativ mai greu de respins în bloc, dar și să aleagă momentul oportun. Iar dacă guvernul totuși cade, nu-i chiar așa o nenorocire: vom fi mai aproape fie de alegerile anticipate, fie de alegerile la termen din toamna lui 2020, când sperăm într-o componență diferită a parlamentului. Iar ele vor fi organizate nu de guvernul demis Dăncilă, ci de guvernul demis Orban. E totuși un punct câștigat și câștigat cu onoare. Poate că unii vor considera onoarea drept slăbiciune, alții – chiar complicitate cu „inamicul“. Să le fie de bine! Continui să cred că a respecta o promisiune, cum a fost cea din referendum, e moral constrângător, cu atât mai mult cu cât ai fost coautor la susținerea referendumului, alături de președinte. Pe de altă parte, e o datorie și a încerca din toate puterile modificarea acelor legi nefaste, chiar dacă riscul pierderii puterii e major. Și aici e vorba despre o promisiune, dar nu mai puțin de un angajament politic curajos, pentru care ai fost votat la alegerile din mai.
Politicienii, dar și comentatorii, zic eu, trebuie să învețe să gândească și pe termen puțin mai lung, utilizându-și imaginația pentru situații diferite de cea în care se întâmplă să se afle în imediat. Și, dacă se întâmplă totuși să greșească și să se trezească în situația proverbului evocat la început, n-ar trebui să propună, drept panaceu, încălcarea promisiunilor în numele unor scopuri, oricât de binevenite. Iar dacă încălcarea angajamentelor nu-i mai atinge (astea-s vremurile!), măcar să încerce să-și trateze miopia politică. //
