Dumnezeu ca bun de consum

Secolul XIX a proclamat „moartea lui Dumnezeu“, secolul XX a încercat să o pună în practică (prin comunism și nazism); dar iată că secolul XXI l-a reînviat pe Dumnezeu; apoi a început să-l promoveze cu mult succes drept „bun de consum“. Iar cifra „de afaceri“ – se pare – crește mereu.

Andrei Cornea 19.04.2017

De același autor

 

În societățile tradiționale, religia individului este, de cele mai multe ori, religia statului (cuius re­gio, eius religio), iar formele de expresie ale cre­dinței sunt reglementate. Omul are rareori la­ti­tu­dinea să opteze, iar eventualele abateri, dizidențe sau variante față de crezul oficial rămân private sau cel mult valabile în cercuri relativ mici și închise. Abaterile explicite sunt în general des­cu­rajate sau chiar interzise, sub amenințarea unor pe­depse severe.

 

Lucrurile stau cu totul diferit în societățile liberale moderne: aici nu numai că omul ajunge tot mai mult să opteze liber între credință și necredință, ci și devine capabil să-și aleagă zeii în care crede, cât și felul în care vrea să-i adore. Fără a putea pune semnul de egalitate între ofertele comerciale și cele de credință (căci implicarea existențială nu suferă comparație), trebuie totuși recunoscut că, în­tr-un anume sens, se poate vorbi despre o „ofer­tă religioasă“ și de o competiție de piață a cre­dințelor – făcută prin toate mijloacele puse la în­demână de media moderne, dintre care Internetul pare să joace un rol esențial – pentru câștigarea de noi „clienți“.

 

Dincolo de toate, modernitatea noastră occi­den­tală este caracterizată tocmai de acest fapt fără precedent: omul alege nu numai ce detergent să-și cumpere, unde să-și petreacă vacanțele sau ce partid îi reprezintă interesele, ci și cui și cum să se roage. Dar impactul acestei ultime alegeri pen­tru el însuși, pentru familia sa, dar uneori și pen­tru întreaga societate e major și, uneori, enorm. Simplificând lucrurile, el poate:

 

- Alege să rămână nominal arondat unei biserici tra­diționale, dar în fapt comportându-se ca și când ar fi necredincios.

 

- Renunța complet la credința de tip teist și atunci poate adopta o varietate sau alta de deism ori de agnosticism, ori poate deveni hotărât ateu și chiar ateu militant, transformând necredința în­tr-un fel de credință răsturnată.

 

- Invers, omul poate refundamenta credința sa, de la variante interpretative mai mult sau mai pu­țin largi și până la cele literaliste, respingând total sau parțial știința modernă. De asemenea, el poate încerca să concilieze, printr-o formulă sau o alta, știința și credința sau poate opta pentru „nea­mes­tecul“ dintre știință și credință, încercând să le păstreze vii pe amândouă.

 

- În sfârșit, omul își poate schimba complet re­li­gia moștenită, se poate converti, se poate radi­ca­li­za, cum se spune, nu o dată spre marele detriment al societății, atunci când radicalizarea pre­su­pune și trecerea la acte violente.

 

Trebuie să notăm că alegerea unei credințe sau a unui fel de a crede (sau de a nu cre­de) nu e doar o chestiune de expresie ver­bală, ci în mare măsură de mod de viață. Alegem nu numai între diferite moduri teo­retice de a-l concepe pe Dumnezeu, providența, mântuirea, viața de după moar­te etc., ci și (sau mai ales) între mo­duri diferite de a trăi, între socializări di­ferite, moduri diferite de a petrece tim­pul, înfățișare diferită. Prezența con­co­mi­tentă în societate a vălului islamic, a cru­cifixului, a kippei, dar și absența lor în anumite cazuri – ca să ne limităm doar la aceste semne vizibile – devine un indiciu al unei alegeri libere, ba chiar al facilității cu care oamenii se pot schimba sub ra­por­tul credinței. Radicalizarea islamică care duce uneori, sub influența ISIS sau Al Qai­da, la terorism de masă e partea vizibilă și sinistră a ghețarului; dar faptul convertirii voluntare e mult mai general și asupra lui am vrut să atrag atenția.

 

Așadar, noi, oamenii de azi, ne alegem cre­dințele la fel de liber, de ușor și de ne­pro­blematic sub raport practic, legal, precum ne alegem calculatoarele, politicienii sau „look“-ul. Acesta e un fapt incontestabil al libertății moderne. Dar implicațiile lui sunt majore. Căci este omul modern, ori­ce om modern, suficient de matur, de res­ponsabil când face alegerea din „meniul de dumnezei“ la dispoziție, o alegere care, spre deosebire de alegerile de detergenți, pantofi, vacanțe și chiar politicieni, îl im­plică existențial pe el, profesia sa, familia sa, dar uneori societatea în ansamblu? Mai ales că, deși în alegerea respectivă pot intra și factori raționali, în ultimă instanță ea nu poate fi măsurată numai cu metrul rațiunii, din motive evidente. Dar cred că o alegere incomplet raționalizabilă nu-i obli­gatoriu să fie deopotrivă și una ab­sur­dă sau chiar criminală. Un anumit grad de rezonabilitate e posibil și dezirabil, iar so­cietățile ar trebui să aibă curajul să declare că anumite opțiuni, deși posibile, sunt nerezonabile și, potențial, explozive. În con­secință, nu cred că ne abatem de la ideea libertății, dacă propaganda fun­da­men­talistă de orice fel ar fi descurajată și în­grădită, și nu mă refer numai la fun­damentalismul islamic, deși acesta are po­tențialul distructiv maxim.

 

În tot cazul, omul tradițional știa cărui dum­nezeu să se închine și cum s-o facă. N-avea de ales decât în ce fel să urmeze tabla valorilor prescrise. Morala sa prac­tică decurgea din credința oficială. Omul de azi procedează adesea invers: mai întâi își definește tabla valorilor (fie și vag, prin opoziție cu alte table de valori), după care își prescrie dumnezeul personal pe care îl vede capabil s-o garanteze și pe care îl ale­ge din „oferta divină“ disponibilă pe pia­ță. E o autonomie, magnifică uneori, tri­vială adesea, nu o dată asasină pentru sine și societate.

 

Secolul XIX a proclamat „moartea lui Dum­­nezeu“, secolul XX a încercat să o pu­nă în practică (prin comunism și na­zism); dar iată că secolul XXI l-a reînviat pe Dum­ne­zeu; apoi a început să-l pro­mo­veze cu mult succes drept „bun de con­sum“. Iar ci­fra „de afaceri“ – se pare – creș­te mereu. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22