De același autor
Victoria categorică a PAS în alegerile din Republica Moldova (PAS are majoritate absolută în parlamentul de la Chișinău) este, desigur, victoria politicienilor PAS, mai ales a președintei, Maia Sandu. Din nou, ea a impresionat prin claritate, hotărâre, curaj, reușind să mobilizeze în favoarea PAS un segment nu foarte decis al populației, care, de obicei, vota cu partidele proruse sau neutraliste. A fost, desigur, și o victorie pentru România sau, mai exact, pentru forțele proeuropene și e de semnalat popularitatea redusă pe care George Simion și acoliții lui o au dincolo de Prut. Dar mai ales și în primul rând a fost o victorie a Uniunii Europene, care, de altfel, s-a implicat profund și nu numai simbolic. (Ne amintim de desantul de acum câteva săptămâni al mai multor lideri europeni importanți la Chișinău, în plină campanie electorală.)
Europa avea nevoie mult de o asemenea victorie. Trebuia să dovedească lumii și sieși că poate rezista cu succes războiului hibrid declarat de Rusia. Și, mai ales, trebuia ca Putin să fie oprit. Într-adevăr, o înfrângere a PAS ar fi condus repede la o preluare a Republicii Moldova de către oamenii lui Putin: președinta ar fi fost demisă sau, cel puțin, pusă în imposibilitate să acționeze, iar politica de integrare europeană ar fi fost răsturnată. Practic, s-ar fi întâmplat prin vot ceea ce a încercat în 2014 să realizeze în Ucraina președintele Ianukovici. Strategic, ar fi fost o victorie mai importantă pentru Rusia decât în sine dominarea unui mic stat: ar fi avut posibilitatea de a crea în vestul Ucrainei un stat ostil – în loc de unul prieten, ca acum –, de unde subversiunea ar fi putut acționa liber; ba chiar n-ar fi fost exclusă o acțiune militară directă, dacă forțele ruse deja existente în Transnistria separatistă ar fi fost întărite cumva. Dar bineînțeles că ar fi fost și o amenințare strategică la adresa României. În plus, ar fi demonstrat că, dacă sunt lăsați să voteze și alegerile nu sunt anulate în ultimul moment, ca în România, populațiile tind să aleagă partide și lideri favorabili Rusiei.
Și totuși, în pofida milioanelor de dolari sau euro cheltuite de Rusia fie pentru cumpărarea alegătorilor, fie pentru propagandă falsă și insidioasă, pentru ferme de boți și site-uri de știri false, ea a eșuat lamentabil. Mica republică a rezistat. Nu subestimez meritele forțelor interne, care au dejucat diferite conspirații și depistat subversiunea, dar cred că meritul principal l-a reprezentat atracția pe care integrarea în UE o reprezintă pentru o țară săracă și fără resurse.
Majoritatea populației – chiar dincolo de naționalitate – a înțeles că asocierea cu Rusia nu poate însemna decât mizerie, înapoiere și corupție majoră, spre a nu mai vorbi de lipsă de libertate. Iar UE, pe care, prin intermediul diasporei (inclusiv al moldovenilor care trăiesc în România), o știe bine, aduce unica șansă de dezvoltare – așa cum a fost, de altfel, și cazul României, al Bulgariei sau al Croației. Ca să vorbim simplu, alegerea esențială a fost între rublă și euro. Și a câștigat euro.
Șansa Moldovei este acum că e o țară mică și, deci, aderarea în trei ani de reforme intense, până la viitoarele alegeri, este pe deplin posibilă. Are la dispoziție fondurile de preaderare. Are susținerea solidă a Uniunii, care are toate motivele în aceste timpuri de cumpănă și de confruntare nu numai cu Rusia, dar și cu ideologia MAGA în variante americane sau locale, să construiască din Moldova o poveste de succes. Are la București un guvern de coaliție și pe președintele Dan prieteni și aliați, ei înșiși având de luptat din plin cu războiul hibrid al Rusiei. Are, bineînțeles, susținerea Ucrainei. O are pe Maia Sandu, un om de stat capabil, și guvernul PAS hotărâți să meargă înainte cu toată viteza posibilă. Au deja o bună experiență în dejucarea subversiunii rusești, care – nu ne îndoim – va continua. Sigur, Putin va fi furios. Dincolo de faptul că Georgia ar putea din nou să se reorienteze spre UE, după ce actualul ei guvern a blocat integrarea, exemplul aderării micului stat, care rezistă și se sustrage deopotrivă cântecelor de sirenă rusești, cât și războiului hibrid al Rusiei, ar demonstra mai întâi limitele acestor metode de convingere. Nu numai militar, ca în Ucraina, dar mai ales ar demonta ceea ce Putin și toți prietenii lui din Rusia, România și de pretutindeni se străduiesc să susțină: că Occidentul (și UE, în special) este o civilizație decadentă și degenerată. Da, e într-atât de degenerată și de stupidă
