Prostia și uitarea

Situația pare absurdă și chiar este: în timp ce România se pregătește de cea de-a treia „mare relaxare” (va fi liber la piscinele în aer liber, se va da drumul la malluri, probabil se vor autoriza slujbele în biserici, se vor deschide parțial grădinițele și creșele și se vor relua unele curse aeriene externe), numărul infecțiilor cu COVID-19 crește continuu, de câteva zile. Celebrul „val doi” pare că a venit mai devreme la noi. Relaxarea în etapele unu și doi a dat „rezultate bune” – pentru COVID. De altfel, în multe locuri din Europa, lucrurile stau asemănător: așa cum era și de așteptat, relaxarea a însemnat creșterea numărului de cazuri zilnice. Știm bine ce ar trebui făcut: o parțială reînchidere, dar nimeni, nici măcar specialiștii nu vorbesc despre asta în public. Horribile dictu. Oamenii nu vor să mai audă de noi restricții și sunt gata să le încalce și pe cele vechi, și, la nevoie, i-ar linșa electoral pe cei care ar încerca să le reintroducă. Lumea arde să uite de stările de urgență și de alertă. Iar rațiunile economice și financiare împing pretutindeni și din toate părțile la minimalizarea riscurilor epidemiologice. De asta, cuvântul de ordine este acum „să conviețuim cu virusul”. Frumos! Nu mai e la modă bătăiosul „care pe care”, ci blânda conviețuire – fie și, un timp, cu masca pe față. În locul virusului, m-aș simți nedreptățit: după ce, timp de mai multe luni, am fost supereroul negativ al tuturor știrilor, treptat devin tot mai neluat în seamă și în serios; în pofida eforturilor mele de a mai infecta – aci un azil de bătrâni, colo un cămin de muncitori, dincolo un post de poliție – nu mă mai bucur de atenția cuvenită, ba unii merg atât de departe, încât pretind disprețuitori că nici măcar n-aș exista.

În orice caz, PSD (împreună cu aliații săi, Pro România și ALDE, ba până și cu „noua remorcă” oportunistă, USR), de care depinde reînnoirea stării de alertă în parlament – printr-o procedură, de fapt, cu totul anticonstituțională, votarea unei hotărâri de guvern –, se poartă ca și când se îngrijește mai mult de fericirea covidului decât de sănătatea oamenilor. Ei dau a înțelege că menținerea unor restricții e o manevră politică inventată de liberali pentru a asupri poporul și a stoarce diferite avantaje. De aici și tocmeala imundă pe termenii alertei reînnoite (dacă va fi), pe timpul pentru care va fi votată, pe conținutul ei. Demagogia pesedistă sare în ochi: dacă epidemia revine în forță, fiindcă guvernul n-a avut mijloace legale de a o combate, guvernul va fi de vină. Dacă epidemia nu revine, PSD va poza în „eliberatorul” nației și al economiei, pretinzând direct sau prin propagandă insidioasă că reaua-voință a guvernului liberal a pus țara sub obroc. Uite-o pe Gabriela Firea, de exemplu: pe de o parte, vrea să facă testări serologice „sălbatice” pe stadion, pe de alta, vrea să deschidă teatrele municipale, împotriva restricțiilor stării de alertă, sugerând prin asta că pericolul e istorie. În orice situație, din punctul de vedere al imaginii, „cade în picioare”. Ea și cu partidul ei. La exact treizeci de ani de la mineriada pe care Ion Iliescu, încă președintele onorific al PSD, a generat-o și a încurajat-o, acest partid demonstrează încă o dată că e făcut din aceeași stofă comunistă ca pe vremuri: e dominat de apetitul de putere totală în asemenea măsură, încât poate sacrifica sute și mii de vieți de oameni fără să-i pese. N-are niciun scrupul în a se servi de orice fel de argumente pentru a-și promova interesele nelegitime – de la forța brută, la legi strâmbe, la decizii ale CCR favorizând infractorii sau până la cercetările cel puțin bizare ale Avocatului Poporului, care, recent, căuta dovezi de rele tratamente și tortură tocmai în spitalele covidului. Nu știu cum, dar îi cam ies toate manevrele astea păcătoase: pesemne, fiindcă-i cheamă și-i aduce într-ajutor întotdeauna, aproape fără greș, pe cei doi mari diavoli din noi: prostia și uitarea. //