Răspuns domnului Gabriel Liiceanu

Dacă n-ar fi de plîns, ar fi fost de rîs! Mă refer la Scrisoarea ta, trimisă Grupului pentru Dialog Social și „scăpată“ între timp în presa mare, spre deliciul tuturor „amicilor“ noștri.

Andrei Cornea 04.10.2019

De același autor

Ia înălțime, te rog, și pune lucrurile în pespectivă: uite, se pregătește moțiunea de cenzură, avem alegeri prezidențiale, nu știu cîte instituții centrale n-au șef, Dăncilă dă rateuri peste rateuri la Bruxelles, asta ca să nu mai vorbesc despre adolescente omorîte sau răpite, spitale mizerabile, școli cu profesori care scot pistolul la elevi și altele asemenea. Iar noi, crema intelectualității, fruntea elitei, luminarele nației, ce facem? Ne „gonflăm eurile“, cum spui undeva, confecționînd astfel de scrisori, ca tine, și ca mine acum, care intru ca un neghiob în jocul tău. Admite că suntem ridicoli și ne cam merităm disprețul pe care ni-l arată destui. Îți vine să spui: „Ce au ăștia de împărțit? Bani – nu, case – nu, posturi grase – nu, că n-au nici de unele. Atunci, ce naiba? Au căpiat?“. Da, au căpiat. În plus, dar în aceeași ordine de idei, scrisoarea ta sună, stilistic vorbind, rău: dospind de emfază, pompoasă, „gotică“. Iartă-mă, dar m-ai dat gata cu fraza aia cu „fantomele glorioase ale trecutului“ care „bântuie“ sala GDS, „înecate în miros de ciorbe și fripturi“! Fantomele! Tot încerc, fără să-mi iasă, să vizualizez o fantomă care se îneacă în miros și să o fixez pe vreun personaj „glorios“ dispărut. (Să fie Brucan?) Nu pot decît să te parafrazez: „Trezește-te, scriitorule!“.

Dar, desigur, nu despre lipsa ta de gust e vorba aici, în primul rînd. Ci despre pretenția ta de a avea dreptate întotdeauna, oriunde și împotriva oricui, de a fi gura prin care se rostește adevărul – tot adevărul, fără rest. Iar cînd cineva ți se opune în orice fel – pe drept sau pe nedrept –, îl calci în picioare ca pe o gînganie. Nimic nu mai contează, nici măcar opinia ta anterioară pozitivă despre același. Pe Vlad Alexandrescu, împotriva căruia te dezlănțui cu atîta furie în Scrisoare, îl ridicai în slăvi în aprilie a.c. la lansarea cărții Copiii lui Irod. Recunoști și acum valoarea cărții lui și a demersului civic, dar o pui pe seama unei „strategii viclene“. Omul, comparat cu unul dintre cele mai sinistre personaje ale literaturii române, nu mai are dreptul nici măcar la o bună intenție autentică, fie și atunci cînd a comis un lucru de valoare. E, după tine, în întregime scălîmb, ba face parte și dintr-un „trib“ cu unchi, nevastă, văr, toți suspecți moral sau intelectual. La fel ai procedat cu Mădălin Hodor, în care mai mulți ne puneam speranța să conducă pe mai departe Grupul, aducînd un „sînge proaspăt“. După ce l-ai lăudat mai înainte cu cîteva luni, l-ai sfîșiat la ședința din 14 mai, iar omul, horifiat, și-a dat demisia. Aidoma ai procedat și cu Mircea Dumitru, rectorul Universității București. Tu l-ai adus, cred, în Grup, în deplină admirație, iar apoi l-ai „lichidat“ pe Contributors. Nu zic nu, o fi fost ceva suspect și „în concursurile dedicate de la Filozofie“, cum scrii, omul poate greșise făcînd prea multă „politică de departament“, dar faptul că susținuse mai demult cu curaj și claritate, ca rector, condamnarea la nivel universitar a plagiatului lui Ponta, pe cînd acesta era un puternic prim-ministru, cerea fie și numai o judecată cumpănită, dacă nu o achitare morală completă. Dar care dintre noi poate primi o achitare morală completă?

Ion Vianu, în orice caz, mai mult decît tine, decît mine și decît mulți alții. Căci pe lîngă valoarea lui profesională, pe lîngă meritele sale de scriitor, pe lîngă implicarea sa civică după 1989 în problema spitalelor psihiatrice, el a fost unul dintre foarte puținii dizidenți adevărați. Or, tu sugerezi în Scrisoare că, fie nutrea ascunse simpatii marxist-comuniste, fie nu știa ce vorbește, cînd declara că „Marx are o importanță culturală“. Adevărul este că Ion Vianu a plecat nu, cum spui, fiindcă „n-a întrunit acordul unamim al Grupului“ – de vreme ce chiar tu mă citezi printre cei care i-au susținut poziția –, ci fiindcă te-ai răstit la el în scris și, cumva, l-ai invitat să plece. Și era să produci același efect și cu Radu Filipescu, celălalt dizident autentic rămas în GDS, cînd cu „cazul Lazăr“. Ai ceva cu foștii dizidenți, dragă Gabriel?

N-am să fac decît să menționez felul oribil (căci nu vreau să citez niște mizerii) în care îi „execuți“ pe Raluca Alexandrescu (unde-i atenția ta față de doamne, de care faci mare caz?) și pe Ștefan Vianu – nedrept, ofensator, aproape clinic prin revărsarea de dispreț și ură. Ca și în cazul lui Vlad Alexandrescu, din niște oameni autentici, cu toate ale lor, ai produs niște caricaturi. Să fie clar: nu critica ți-o reproșez, ci caricatura. Îți conced meritul artistic, dar moralmente opera e lamentabilă. (Prin comparație, portretul pe care mi-l faci, fără a fi flatant, e aproape pozitiv.)

Ajung acum și la morală, mai exact la etic și la valori, de care vorbești cu atîta vibrato în Scrisoare. Spui că, în 1989, Grupul s-a construit „nu pornind de la împărţirea între «dreapta» şi «stânga», ci de la împărţirea între adevăr şi minciună“. Ce-i cu fraza asta? Dacă e adevărată, și este într-un sens larg, e banală, fiind valabilă pentru orice grup și formațiune. Toate sunt convinse că merg în direcția adevărului pe care îl separă de minciună – și comuniștii, și naziștii, și pesediști, și naționaliștii –, cred asta toți, inclusiv diavolii. Doar că fiecare plasează adevărul și minciuna în locuri diferite și le asociază cu idei diferite. Așa încît numai precizarea termenilor (ce înțelegem prin adevăr, ce – prin fals) – care e politică și ideologică – dă distincției „adevăr-minciună“ valoarea ei eficientă. De aceea e o utopie să crezi că poți plana suveran deasupra distincțiilor politice (inclusiv stînga-dreapta) și nu-mi pot imagina că mai crezi în ea.

În fapt, noi, GDS, ne-am constituit nu în jurul unei distincții pompoase și passe-partout între „adevăr și minciună“, ci în jurul distincției mult mai precise și mai politice (chiar dacă n-o numeam astfel) dintre liberalism, înțeles comprehensiv și ceea ce i se opunea atunci și acum: neocomunismul, autoritarismul, stînga radicală, dreapta radicală, clericalismul, naționalismul, pe scurt, iliberalismul, cu un termen actual. Pentru noi adevărul politic, social și economic, dar și moral (sau ceea ce era mai aproape de adevăr) a fost și a rămas: societate liberă, pluralistă, domnia legii, capitalism, laicitate, europenitate. Treptat, unii dintre noi au adăugat și alte nuanțe binevenite, cum ar fi egalitatea de șanse, respectul pentru diferite minorități, compasiunea pentru defavorizați. Este ceea ce Grupul a susținut prin activitatea sa, prin premiile acordate și mai ales prin ceea s-a publicat în revista 22 timp de aproape treizeci de ani. În particular, nu știu să existe o altă publicație în România care să fi susținut pe termen mai lung, în mod mai consecvent și mai inteligent, liberalismul în acest sens decît revista 22. Cred deci că n-am trădat vocația inițială a Grupului și că „idealitatea“ noastră n-a murit. Au murit, probabil, unele iluzii, firești la generația ieșită din comunism. Opțiunile s-au diversificat, nuanțele s-au înmulțit. Generația noastră se duce, dragă Gabriel, iar oamenii tineri ne înțeleg tot mai greu în crispările și idiosincraziile noastre. Nu spun că trebuie să dansăm neapărat pe hora noutăților, dar nici să ne astupăm urechile încîntați de de noi înșine, cînd îi auzim muzica. Și să nu ținem predici. Căci vom ajunge să predicăm în deșert. De asta poate că plecarea ta, deși nedorită, e cumva utilă: cei rămași vom deveni mai conștienți de „nucleul liberal“ – cu toate modulațiile lui actuale – într-o lume amenințată de iliberalism cu toate modulațiile lui, inclusiv de o formă de fundamentalism, pentru care, iată, sună a erezie chiar și afirmația neutră că, în pofida a orice, Marx aparține „marii culturi a Europei“.

O vorbă și despre portretul „administrativ“ al Grupului pe care îl faci. E iarăși o caricatură și nu voi intra în detalii. Oricum, dacă restaurantul s-a întins într-o mare parte a casei (la parter), e și „meritul“ tău. Ai abandonat acum cîțiva ani Librăria din fundul curții, preocupat de considerente de rentabilitate. Se pare că nu „împărțirea dintre adevăr și minciună“ te-a ghidat – și pe bună dreptate. Și nici pe noi, cînd, constrînși de necesitate, a fost nevoie să administrăm util spațiul rămas. Ceea ce n-a fost deloc simplu. Puteam face mai mult, mai bine? Cu siguranță. Poate că, dacă ne-ai fi dat mai puține lecții de morală și mai mult ajutor efectiv, am fi reușit. Oricum, menținerea independenței revistei 22, ba chiar a existenței revistei în sine a fost un efort major făcut de mai mulți dintre noi (în general pro bono), pentru a nu mai vorbi despre redacție. (Tu de mult timp n-ai mai contribuit la acest efort.) E de mirare – s-ar zice - cum de a putut ieși ceva totuși de valoare – revista – căci asta n-ai să negi – din ceea ce numești acum „un loc urît“ și populat de „impostură civică“. Sau cumva locul a devenit „urît“, atunci cînd nu l-ai mai putut tu ocupa, iar „impostura“ a apărut cînd tu ai fost contrazis?

Au fost de fapt două-trei ocazii interesante cînd dificultățile materiale ale revistei ar fi putut fi ușurate bine cu mijloace „neconvenționale“: a fost o propunere de la Gold Corporation de a ne da publicitate, respinsă de Rodica Palade, pe atunci redactor-șef. Tot de acolo a venit și invitația unei călătorii de lux în Noua Zeelandă, acceptată de mulți redactori și directori de publicații. Din nou Rodica Palade a refuzat. Și a fost, de asemenea, propunerea ta de a subvenționa revista, în condițiile în care Humanitas devenea co-acționar cu GDS. Cu 51%, că doar tu nu erai filantrop, ca să predai gratis controlul! Consiliul Director de atunci, cu Radu Filipescu în frunte, a refuzat. Și așa, tu ai rămas cu trîmbițarea eticului, iar noi, GDS și 22, cu „fantomele glorioase“ – bașca, ce-i drept, un strop de libertate.

Cu tristețe și resemnare,

Andrei Cornea

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22