De același autor
Universitatea din București, împreună cu celelalte mari universități din România – „Babeș-Bolyai“ din Cluj, „A.I. Cuza“ din Iași, Universitatea de Vest“ din Timișoara („Consorțiul“) -, pierde sute de locuri la licență, dar mai ales la master și doctorat printr-o decizie arbitrară a ministrului Educației, Valentin Popa. Câștigă locuri, în schimb, mai ales universități de ligă secundă și terță, printre care Universitatea „Ștefan cel Mare“ din Suceava, unde fusese rector chiar d-l Popa, înainte a de a fi numit ministrul Educației. Se oferă și argumente: universitățile care pierd locuri n-ar merita, chipurile, „încrederea ridicată“, acordată de ARACIS (organismul independent de supraveghere și autorizare a programelor universitare de licență, master și doctorat), ori n-ar fi suficient de „adaptate la piața muncii“. Dimpotrivă, ar fi vorba despre „ipocrizie și găști politice“ - acuză, fără a-și menaja cuvintele, rectorul Universității din București, Mircea Dumitru. Fără îndoială.
Este desigur aici și o răzbunare. Ne amintim că d-l Popa, ministrul „pamblică“ - unul dintre cei mai notorii politicieni-torționari ai limbii române, mare maestru în anacolut, ironizat de presă - fusese susținut pentru nominalizare de 45 de rectori. Coincidență: universitățile care acum au pierdut sute de locuri sunt cele care n-au semnat rușinoasa scrisoare de susținere. Curajul însă costă, iar curajoșii de ieri trebuie să fie pedepsiți azi. De fapt, nu atât ei, cât instituțiile pe care le conduc, studenții respectivi și, într-un anumit sens, toată societatea românească care aspiră la ceva mai bun decât la complacerea în submediocritate.
Ar trebui însă să vedem și ce se ascunde mai în adâncime. Ministrul critică decizia ARACIS, un organism independent. Sancționează prin tăiere de locuri și subvenții câteva mari universități, care beneficiază de autonomia universitară și care sunt ceva mai vocale. Oamenii care lucrează aici – cadre didactice și cercetători – au mai mult prestigiu național și internațional decât confrații lor din universități mici și provinciale. Vocea unora dintre ei este ascultată în străinătate, iar articolele scrise de publicații străine despre România îi citează pe unii dintre ei. Mulți chiar s-au implicat și în acțiuni civice antiguvernamentale în 2017, alții publică texte puțin favorabile puterii actuale. Universitățile importante rămân, in toto et parte, încă locuri ale criticii și ale atitudinilor independente. Nu întâmplător deci sunt certate, la fel ca și Banca Națională ori Institutul Național de Statistică – ambele dojenite recent de putere, pentru că îndrăznesc să nu fie de acord cu dictatele lui Liviu Dragnea. (Despre „servicii“ nu mai vorbim!)
Să nu se creadă însă că universitățile, precum cea din București, ar fi „politizate“. Ele nu sunt astfel, sunt numai – încă – independente, ceea ce în mod inevitabil le menește să intre în coliziune cu actuala putere.
Căci această putere, ca orice aspirant spre autoritarism (eufemistic numit „iliberalism“), detestă orice independență instituțională, fiindcă din aceasta se nasc critica și libertatea. Nimic – se spune – n-ar trebui sustras „puterii poporului“ pe care guvernarea actuală o consideră proprietatea ei exclusivă: nici justiția, nici BNR, nici Universitatea, nici măcar INS sau ARACIS (vorbesc despre instituții bugetate, desigur) n-ar avea dreptul la o voce independentă de putere. Modelele din Ungaria, Polonia, Turcia sunt elocvente.
Așa că să ne fie clar: după ce se vor fi încheiat socotelile puterii cu justiția – mai ales prin modificarea codurilor penal și de procedură penală –, mă tem că va veni rândul răfuielii cu restul de instituții cât de cât mai libere, iar Universitatea va fi printre țintele privilegiate. Bănuim procedeele: mai întâi se vor tăia fonduri sub diferite pretexte, ca acum. Vor fi, prin rectori și alte personalități, atacate în presă ca fiind infiltrate de „statul paralel“; vor fi considerate chiar parte a „statului paralel“. Se vor face presiuni prin intermediul ministerului și al altor instituții. Foarte probabil: se vor încerca modificări legislative care să taie din autonomia universitară. Sub pretextul „eficientizării“, al „răspunsului adecvat la nevoile pieței muncii“, se va reduce tot mai mult ponderea disciplinelor socio-umane, fiindcă – s-o spunem limpede – nucleul uman al spiritului critic în orice societate nu se află în general printre ingineri, agronomi, medici și chimiști, ci mai ales printre istorici, sociologi, filosofi, jurnaliști și oameni de litere. Iar ei o știu bine.
Aș vrea să mă înșel, dar mă tem că această acțiune a unui ministru al Educației răzbunător și incapabil să articuleze corect limba română nu semnalează decât un început. Tropismul fundamental, instinctiv aș zice, al „puterii-Dragnea“ merge în direcția golirii de conținut a independențelor, oriunde se află acestea (în mediul public sau privat), fără ca neapărat să existe un „mare plan“ pregătit dinainte în detaliu. Un anumit „spirit antiliberal“ infuzează acțiunile individuale, fără a exista neapărat o comandă. Iar dacă apare rezistență, acest spirit o vede ca pe o sfidare pe care trebuie s-o înfrângă, spre a mai depăși un obstacol în direcția exercitării dominației generale.
De asta susțin că sub atac sunt nu numai universitățile mai prestigioase din „Consorțiu“ și nici măcar numai Universitatea din București și rectorul ei, fost ministru al Educației în 2016, eventual văzut drept un adversar politic al puterii. Sub atac este, în sine, Universitatea.
