Băsiştii

Andrei Plesu 10.02.2014

De același autor

Nu-mi plac băsiştii. Nu-mi plac, în general, idolatrii, naturile obsesionale, care pariază totul pe o singură idee, pe un singur om, pe un singur ”proiect”.  Mai ales cînd e vorba de sfera politicului, în care ”absolutul” n-are ce căuta. Politicul e teritoriul relativităţii lumeşti, al compromisului, al alternativelor pragmatice.

Adaug, însă, că obsesivitatea poate fi colorată şi euforic, adulatoriu, omagial, dar şi toxic, demonizant, demolator. Stilistic şi psihologic, nu e nici o diferenţă între înălbirea leşinată a cuiva şi înnegrirea lui furibundă. Ambele ţin de patologia fixaţiei nevrotice, a urii şi iubirii oarbe. Ambele falsifică realitatea şi, prin iradiere, strică sufletele.

Observ că ”băsiştii” ”îndrăgostiţi” de Traian Băsescu vorbesc mult mai puţin despre ”idolul” lor, decît ”băsiştii” care-l detestă, mobilizîndu-se zilnic pentru ample campanii împotriva lui. E un fel de a spune că ”băsiştii pozitivi” sunt mai ”infideli” decît cei ”negativi”. De fapt, ei sunt numiţi ”băsişti” nu atît pentru că îl laudă non-stop pe preşedinte, cît pentru că nu-l critică destul de isteric, sau pentru că se ocupă mai curînd de metehnele guvernanţilor. Dacă te legi de Ponta, sau de USL – eşti ”băsist”. Dacă ai obiecţiuni la moravurile unor televiziuni crîncen anti-băsiste – eşti ”băsist”. Cînd ies la rampă, politicienii şi gazetarii anti-guvernamentali (fie ei Cristian Preda, Mihai-Răzvan Ungureanu, Vasile Blaga, Elena Udrea, Adrian Papahagi, Sulfina Barbu, Mihai Neamţusau Andreea Pora, Dan Tapalagă, Sabin Orcan, Mircea Marian etc.) nu prea se referă la Traian Băsescu. În schimb, personajul Băsescu e cheia de boltă, turnanta cosmică, psihoza de fiecare clipă a adversarilor lui. I se dedică ore lungi de emisie, e aşezat, neîncetat, în centrul instituţional, politic, juridic, eventual şi meteorologic al lumii româneşti, al atenţiei publice. El e marele mahăr, ”demiurgul cel rău”, ”împieliţatul” istoriei noastre contemporane. El şi ”regimul” lui. El şi fetele lui, rudele naturale şi cele dobîndite prin alianţă. I se numără zilele pînă la expirarea mandatului, i se construiesc porecle băşcălioase cu posibil efect exorcizant, i se analizează şi psihanalizează fiecare gest, fiecare grimasă, fiecare cuvinţel. Pe scurt, se lucrează asiduu, cu un devotament demn de o cauză mai bună, la un adevărat cult (pe dos) al personalităţii.

Băsescu e zugrăvit ca fiind atotputernic, atotmanipulator, atotresponsabil faţă de tot ce mişcă în ţară (şi chiar pe mapamond), de la psihologia colectivă, la serviciile secrete şi la firul de iarbă.

El înzăpezeşte şi (nu) dezăpezeşte, el ordonă arestări, inundaţii, fraude electorale, defăimări ale patriei, asasinate ale cîinilor, otrăviri ale mediului, certuri între uselişti ş.a.m.d. De ce întîrzie trenurile? Băsescu. (N-a fost el ministrul Transporturilor?). De ce nu se înţeleg Antonescu şi Ponta? Băsescu şi intrigile lui. De ce fură unii miniştri şi unii parlamentari? Din cauza DNA-ului condus, din umbră, de Băsescu. De ce e premierul plagiator? Manevră perfidă a lui Băsescu. Avem de a face cu o schemă gonflabilă la infinit, din care unii trăiesc (binişor…) de cîţiva ani buni.

În ce mă priveşte, am suspendat colaborarea cu Traian Băsescu la numai patru luni de la începerea ei. Am scris mai multe articole critice la adresa lui, pînă într-atît, încît i-am provocat o reacţie publică ameninţătoare. Mărturisesc, totuşi, că nu mă culc şi nu mă scol cu preşedintele ”în casă şi în gînd”. Nu-i pot atribui, atît cît îl cunosc, o anvergură planetară şi un geniu machiavelic vecin cu smoala iadului. E drept că, prin comparaţie, se dovedeşte, chiar şi la ananghie, mult mai abil, mai matur, pe scurt, mai eficace decît toţi adversarii săi. Ghinionul lor! Dar, în definitiv, nu trebuie să fii un zeu ca să te comporţi mai inteligent decît V.V.Ponta şi G.C.L.Antonescu. Băsescu e pur şi simplu mai dotat mintal şi strategic, mai priceput în materie de politică, iar cînd vorbeşte – mai convingător. Asta nu înseamnă că trebuie să-ţi umpli zilele şi nopţile cu cartografierea lui. Că trebuie să-ţi faci un scop de viaţă din tăvălirea lui prin pesmetul gălbui al indispoziţiei tale. Uneori, nu-mi vine să cred ce văd: oameni în toată firea îşi dau întîlnire seară de seară, ca să pună mustăţi şi coarne pe portretul preşedintelui! Nu par să mai aibă alte trăiri, alte reflecţii, alte orizonturi, dincolo de Cotroceni. Sper să o facă pe bani buni! Ar fi, medical vorbind, mai ”igienic”. Fiindcă dacă o fac de plăcere, sau din cauza unor obscure motivaţii de ordin personal, sau din lipsă de imaginaţie, sau dintr-un soi de inerţie birocratică, atunci e trist. Aproape înduioşător. Îţi vine să le spui – am mai făcut-o – ”Fraţilor, luaţi o pauză! Există viaţă şi după Băsescu! Şi fără Băsescu, dincolo de el! Viaţa e vastă! Bucuraţi-vă! Încercaţi să fiţi niţeluş mai complicaţi! Nu merită să vă irosiţi, ani de-a rîndul, în mici exerciţii de ură! Nu mai fiţi atît de băşişti!”

Articol publicat si pe site-ul adevarul.ro.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22