De același autor
*Se dedică, prieteneşte, doctorului Andrei Haidar*
De la tragedia turnurilor gemene din 2011 la asasinatul din redacţia Charlie-Hebdo, de la decapitările filmate victorios pentru un efect pedagogic pe măsură la ameninţările proferate de imami din Londra şi Bruxelles, pentru care civilizaţia europeană e o erezie şi trebuie lichidată cît mai curînd, totul e de o blasfematoare inumanitate. Şi, repet, pentru a trăi oroarea ca oroare, nu trebuie să fii o conştiinţă exemplară, ci, pur şi simplu, un om normal, pentru care uciderea semenului e de neconceput, mai ales cînd retorica ei e religioasă. A-L lua pe Dumnezeu (fie El Dumnezeul iudeo-creştin sau Allah) drept justificare a torturii şi omuciderii e, de fapt, pură barbarie atee, orgoliu al puterii, secularizare manipulatorie a transcendenţei.
Deunăzi, am primit pe mail un filmuleţ înfricoşător: o femeie în vîrstă dintr-o ţară islamică e înconjurată de cetăţeni sumbri şi soldaţi înarmaţi care o judecă pentru indecenţa de a adăuga vestmîntului tradiţional (negru) o vestă roşie. I se ţine un discurs „edificator”, după care este împuşcată, principial, în cap. Cu asemenea întîmplări în minte şi sub impactul ultimilor evenimente provocate de migraţia spre Europa a unui mare număr de refugiaţi arabi, am ajuns să identificăm terorismul cu o patologie care nu ne priveşte decît indirect şi, de regulă, în postura de victime. Noi nu ne mai aflăm, nu-i aşa, în această „fază” a evoluţiei noastre. Ne-am emancipat. Vom fi făcut şi noi, în vremuri apuse, unele „nefăcute”, dar acum suntem oameni cumsecade, naţii civilizate, întrupări ale progresului social şi moral.
