Două nedumeriri despre lumea românească de azi

1. Plagiatul ca problemă metafizică. Pînă mai ieri, credeam că ştiu ce e acela un plagiat. Credeam, în consecinţă, că orice om cu educaţie minimală, capabil să citească şi să compare două texte puse în paralel, are instrumentarul necesar pentru a stabili dacă se află sau nu dinaintea unui caz de plagiat.

Andrei Plesu 05.09.2016

De același autor

 

Pe scurt: dacă în dreapta scrie „Cobori în jos luceafăr blînd, alunecînd pe-o rază…“ , iar dedesubt apare semnătura „Mihai Eminescu“, iar în stînga vezi scris acelaşi text, dar, de data acesta, semnătura e „Gigi”, e limpede că Gigi l-a plagiat pe Eminescu. În ce mă priveşte, am văzut cu ochii mei, în mai multe ziare, pagini din doctoratul lui Victor Ponta, alături de pagini din lucrări ale altora (nemenţionaţi ad locum): erau identice. Şi nu e vorba de cîteva asemenea pagini, ci de o cifră cuprinsă între 85 şi 130.

 

Într-o primă etapă, Ponta însuşi recunoştea 30, cu precizarea stupefiantă că, faţă de volumul întregii sale lucrări, e vorba chiar de o „performanţă”. Au urmat scene groteşti: Liviu Pop şi Ecaterina Andronescu solidari, milităreşte, cu şeful lor, desfiinţări de comisii inapte, chipurile, să afle „adevărul” şi înfiinţări de comisii noi, gata sa conteste evidenţa, lamentaţiile împricinatului, ba făcîndu-se de rîs cu declaraţia că „pe vremea lui” nu existau încă ghilimele, ba înfierînd, cu o tenacitate nevrotică, o cohortă de adversari – mafioţi, stalinişti, securişti, sorosişti, băsişti – manevraţi cu toţii de nevoia sadică de a discredita un opozant politic de anvergură cosmică etc.) În capul meu, a înfiinţa comisii de „experţi“ care să „analizeze“ în ce măsură „Cobori în jos luceafăr blînd…“ e un vers aparţinînd lui Gigi sau lui Eminescu e o gugumănie. La fel, a invita mari specialişti care să „discearnă“ între două sau mai multe pagini identice, cînd aceeaşi operaţiune se poate face cu orice elev de şcoală generală. Şi totuşi, pe măsură ce trece timpul, realizez că ceea ce mi se părea un fapt limpede, la îndemîna oricărei minţi normale, e un mister, o evanescentă problemă metafizică, o subtilitate iniţiatică. Gabriel Oprea nu crede nici el că a plagiat. Dacă mă-ntrebaţi, eu nu-l cred copt încă nici pentru un bacalaureat temeinic, dar nu mai ştiu, şi, oricum, n-am avut în mînă proba anvergurii lui academice. O fi cum zice el. Acum e, pe tapet, cazul Tobă. Sincer vorbind, cineva care crede că „Apud“ e prenumele unor autori citaţi, ca atare, într-o bibliografie (că, să zicem, numele lui Titu Maiorescu se pune la litera A, căci îl cheamă, nu-i aşa, Apud Titu Maiorescu), e încă departe de o calificare doctorală. Dar iată că trei specialişti găsesc argumente (destul de suprarealiste) care să-l dezvinovăţească pe dl. ministru. Am vrut să aflu mai multe despre fiecare, ca să pricep cît de sus pot plasa dînşii „ştacheta exigenţei”.

 

 

Cititi in continuare pe adevarul.ro

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22