De același autor
Din „Moftangii” (Cap. Rromânul):
Moftangiul este eminamente român; cu toate astea, înainte de a fi român, el este moftangiu (...)
Moftangiul este patriot hotărât, naţionalist exclusiv, român până în măduva oaselor! Toată lumea trebuie s-o ştie!
Guvernamental, sau, când din nenorocire nu se poate asta, opozant, moftangiul felicită România în cazul întâi, o deplânge în cazul al doilea, în ambele cazuri o iubeşte până la nebunie. De aceea, el urăşte cu furie tot ce nu e român, tot ce nu e naţional.
El stimează agricultura, dar visează o industrie mare naţională, care să ne scape de tributul ce-l dăm străinilor: ceea ce-l înspăimântă este o cucerire a Rrromâniei pe terenul economic de către infamii de străini, ajutaţi de copiii vitregi ai ţărişoarii lui!
E om de partid, câtă vreme nu-i vorba decât de vederi asupra politicii interioare. Îndată însă ce e vorba de a ne prezenta faţă cu străinii, el crede că toţi românii trebuie să uite micile pasiuni şi, dându-şi mâna frăţeşte, să păşească strâns uniţi faţă cu primejdia economică, politică, socială şi culturală a Naţiunii! Inimicul comun este stăinul! Jos Străinismul!! Sus Românismul!!!
Oricine gândeşte altfel... e un trădător!
(...) Moftangiul poate avea sau nu profesiune, poate fi sărac sau bogat, prost ori deştept, nerod ori de spirit, tânăr, bătrân, de un sex sau de altul sau de amândouă, el a fost, este şi va fi român adevărat... Să te păzească Dumnezeu să ataci România lui oricât de pe departe, căci moftangiul român e aci gata să te zdrobească. (...).
Din „Românii verzi”:
„Noi, românii verzi, purcedem de la următoarele principii sănătoase de progres naţional:
A iubi neamul său e peste putinţă din partea aceluia care nu urăşte celelalte neamuri.
Un neam nu poate avea vrăjmaşi în propriile sale defecte; vrăjmaşii lui sunt numai şi numai calităţile altor neamuri.
De aceea, un neam nu trebuie să-şi piardă vremea a se gândi cum să-şi îndrepteze defectele şi cum să-şi cultive calităţile; el are altceva mai profitabil de făcut: să le numere defectele şi să le ponegrească sau de-a dreptul să le tăgăduiască altora calităţile.
Prin urmare, un neam trebuie să aibă veşnic groază de celelalte, deoarece existenţa unuia n-are altă condiţie decât compromiterea completă a altuia.
De aci, necesitatea imperioasă a exclusivismului naţional celui mai extrem.
Din STATUTELE SOCIETĂŢII „ROMÂNII VERZI”:
Cap. I (...)
cititi mai departepe adevarul.ro
