Ce și cât câștigă Rusia de pe urma războiului din Golf

Vladimir Putin a avut o întâlnire cu principala organizație patronală din Rusia, Rossiiskii Soiuz Promîșlennikov și Predprinimatelei (Uniunea Industriașilor și Antreprenorilor). Par­tici­parea președintelui la congresele acestei organi­zații este un lucru obișnuit. După începerea invaziei pe scară largă, Putin s-a mai întâlnit cu magnații ruși – potrivit relatărilor din presă – de cel puțin două ori, în 2023 și în 2025. Noutatea este că, în cadrul discuției cu ușile închise din 26 martie, Putin le-a cerut „bani pentru război” reprezentanților marilor companii. Liderul de la Kremlin le-ar fi spus oligarhilor, cu această ocazie: „Vom merge până la granițele Donbasului”, potrivit unei publicații rusești din exil care citează un participant la întâlnire. Și sursele Financial Times confirmă că Putin ar fi spus că Rusia va continua războiul, pentru că Kievul a refuzat în cadrul ultimelor runde de negocieri să-și retragă trupele din regiunea Donețk.

 Cum cererile lui Putin nu pot fi refuzate, proprietarul celei mai mari companii de extragere a aurului, Suleiman Kerimov, a sărit cu banul, anunțând că este gata să transfere în bugetul federal 100 de miliarde de ruble (peste 1,23 miliarde dolari SUA). Și magnatul metalurgiei, Oleg Deripaska, potrivit Financial Times, a spus că va participa la colectă, însă nu a precizat nicio sumă. Situația finanțelor rusești este critică. Deficitul bugetar a crescut la peste 90% din cifra prognozată pentru tot anul (3,45 trilioane din valoarea totală pe 2026, de 3,8 trilioane de ruble). Războiul americano-israelian împotriva Iranului a dat un mare balon de oxigen Rusiei, ale cărei venituri din petrol au crescut la 150 de milioane de dolari pe zi.

 Debutul de an a fost problematic pentru finanțele Rusiei. Veniturile din petrol și gaz au fost de două ori mai mici față de cele de anul trecut (826 de miliarde față de 1,56 trilioane de ruble), din care cauză Ministerul de Finanțe a fost nevoit să cheltuiască aproape 400 de miliarde de ruble din fondul de stabilizare. În Rusia există un fond din care se acoperă deficitul. Se numește Fond Național’nogo Blagosostoianiia, fond național de bunăstare, care acumulează încasările din exportul de hidrocarburi care depășește prețul de referință trecut în legea bugetului și din care se cheltuie atunci când veniturile scad. Fondul a fost creat ca răspuns la criza financiară din 2008. Cum prețul de referință pentru 2026 este de 59 de dolari barilul, iar prețul de vânzare al petrolului Ural, în porturile rusești de la Marea Neagră și Marea Baltică, a fost, în primele luni, sub 35 de dolari, cheltuielile curente erau acoperite din fondul de stabilizare, care se topea văzând cu ochii. Potrivit estimărilor Centrului de prognoză Gazprombank, la nivelul prețului din primele două luni ale anului și la ritmul actual al cheltuielilor, banii din Fondul Național de Bunăstare s-ar fi epuizat în puțin mai mult de un an.

 Odată cu izbucnirea războiului din Golf, prețul barilului la soiul Ural în porturile rusești s-a apropiat de 65 de dolari (iar la descărcare în porturile indiene a depășit 100 de dolari), iar diferența dintre 59 (preț de referință) și prețul de vânzare (circa 65) ar fi trebuit să intre în fondul de stabilizare. Ceea ce însă nu se întâmplă, pentru prima dată în istoria recentă a finanțelor rusești. Ministrul de Finanțe Anton Siluanov, dar și Putin fac apel la reducerea cheltuielilor. Potrivit Reuters, ar fi vorba de o reducere cu 10% a posturilor, cu excepția apărării, securității și asistenței sociale. O astfel de reducere, dacă va fi realizată, ar putea limita parțial deficitul bugetar. Putin nu crede că prețul petrolului va rămâne ridicat pe termen lung și i-a atenționat pe șefii companiilor petroliere să fie strânși la pungă. Dar nu pentru a alimenta fondul de stabilizare, ci pentru cheltuielile curente.

 Subtextul politic al acestei decizii este definit de declarațiile lui Putin care anunță că intenționează să continue războiul și să cucerească restul regiunii Donețk, controlată încă de ucraineni, și le-a cerut oligarhilor să „contribuie voluntar la război”. Ceea ce pare să confirme scenariul descris recent de Mihail Zygari, în New York Times, potrivit căruia Putin era pregătit să înceapă negocieri de pace serioase cu Ucraina, pentru că situația economico-financiară a Rusiei era tot mai precară, însă izbucnirea războiului americano-israelian împotriva Iranului l-a făcut să renunțe la idee și să ia decizia de a continua războiul cel puțin în 2026, forțând ocuparea Donbasului, care să simbolizeze o victorie pentru Putin în războiul împotriva Ucrainei. Cu alte cuvinte, creșterea prețurilor la petrol l-a determinat pe Putin să spere că va putea continua războiul și să încerce să cucerească cu orice preț ultima fâșie, circa 20%, din Donețk. Asta înseamnă o creștere a cheltuielilor în 2026, în condițiile în care sectorul non-petrolier și non-gaze trebuie să contribuie mai mult la buget. Motiv pentru care Ministerul Finanțelor a anunțat deja că va introduce o taxă specială pe profiturile excepționale ale marilor întreprinderi. Însă astfel de „profituri” nu se prea mai înregistrează în Rusia. Probabil că vor urma alte taxe suplimentare.

 De vreme ce Putin nu mai mizează pe încheierea unei înțelegeri cu SUA și Ucraina care să implice retragerea militarilor ucraineni din Donețk și renunțarea benevolă la Donbas, care urma să intre sub control rusesc, interesul vital al Kremlinului este ca Iranul să fie capabil să reziste cât mai mult atacurilor SUA și Israelului și să stranguleze Strâmtoarea Ormuz, ținând ridicat prețul petrolului. Singura șansă pentru Putin de a obține resursele financiare care să-i permită să continue războiul cu Ucraina, cel puțin în 2026, este prelungirea războiului din Iran. Pentru asta, Rusia furnizează Iranului drone Shahed îmbunătățite (Gheran – 2), care sunt produse într-o fabrică din Rusia, protejată de atacurile SUA și Israelului, oferă consultanță Teheranului cu privire la tactica atacurilor cu drone etc. Legătura dintre cele două războaie, cel din Ucraina și cel din Iran, este tot mai directă și evidentă, sursa de finanțare a ofensivei rusești 2026 depinzând de ceea ce se întâmplă în Golf.

 Nimeni nu poate să prevadă durata sau consecințele economice ale războiului din Iran, evoluția lui asupra prețurilor petrolului. Indiferent însă de toate aceste incertitudini, este evident că Putin nu va economisi pentru a continua războiul cu Ucraina sau cel puțin dorește să demonstreze o astfel de hotărâre. Însă această strategie poate fi riscantă în cazul în care războiul din Iran va avea o evoluție favorabilă pentru coaliția SUA–Israel. Iranul, ca element de șantaj în relația cu SUA, o să dispară, iar atunci Putin rămâne fără cărți de jucat. Singura soluție va fi o victorie militară incontestabilă în campania din acest an, lucru nu foarte probabil, judecând după debutul ofensivei de primăvară. Și atunci, pentru a nu se face complet de râs, lui Putin nu-i mai rămâne decât să apeleze la arsenalul nuclear. Capturarea liderului de la Caracas, uciderea ayatollahului la Teheran ar putea deschide un nou capitol în istoria războaielor.

 Europa, tot mai departe de America

 În aceste săptămâni s-a petrecut un fenomen ale cărui consecințe ar putea cântări mult în evoluția relației transatlantice. Mesajele Washingtonului cu privire la ce dorește de la aliații săi europeni în războiul împotriva Iranului sunt atât de confuze, încât creează panică în capitalele europene. După ce i-a amenințat pe aliații europeni pentru că nu i-au susținut campania militară, Trump a spus că n-are nevoie de ei, fără să ofere detalii despre felul în care SUA vor să fie sprijinite.

 Lipsa de entuziasm privind implicarea reflectă creșterea încrederii de sine a statelor europene în relația cu Washingtonul, pe măsură ce Europa își schimbă abordarea, trecând de la calmarea lui Trump la confruntarea cu acesta, privind un război în care aliații nu au fost consultați. În absența unor cereri specifice, aliații au oferit ceea ce pot: declarații și încurajări. În practică, Europa ar putea să facă mult mai mult pentru a ajuta SUA să escorteze convoaiele prin strâmtoare, deoarece dispune de cel puțin 25 de nave puternic înarmate, care pot fi imediat desfășurate în întreaga lume. Europa ar putea furniza nave de deminare (peste 40), un domeniu în care SUA chiar stau prost (4 nave). Chiar dacă vor să participe la unele operațiuni din Golf, europenii așteaptă diminuarea conflictului pentru a interveni. Până când SUA nu încetează operațiunile militare și nu explică de ce are nevoie, este puțin probabil ca partenerii europeni să facă mai mult. În același timp, nu este în interesul europenilor să intre în conflict cu Trump, care poate amenința UE cu noi tarife, cu anexarea Groenlandei și care pune sub semnul întrebării securitatea Occidentului în fața Rusiei. La urma urmei, nu există nicio garanție că Trump va „răsplăti” în vreun fel solidaritatea față de Iran. Cu atât mai mult cu cât există riscul unui război de durată, care să epuizeze armamentul și muniția pentru Europa.