De același autor
Înfrângerea lui Viktor Orbán în alegerile parlamentare din Ungaria este un eveniment electoral cheie, care va seta o dinamică politică europeană și va indica principalele tendințe globale în 2026. Alegerile din Ungaria, cele din SUA din 3 noiembrie și cele din Israel (27 octombrie, dar e posibil să se desfășoare mai devreme!) sunt considerate în lumea științelor politice drept un indicator de cât de profundă este tendința de (de)democratizare care a lovit Occidentul în ultimii ani.
Cu doar un an în urmă, când Donald Trump revenea la Washington, iar JD Vance anunța ofensiva populismului de dreapta în lumea occidentală, se părea că Europa pășește într-o nouă etapă politică. Partidul „Alternativa pentru Germania” devenea al doilea partid ca mărime din parlamentul de la Berlin, cu 21% la alegerile naționale, iar liderul extremei drepte austriece a fost la un pas de a deveni cancelar la Viena. Tot un candidat de extremă dreapta a câștigat alegerile prezidențiale din Polonia, în iunie. Iar în octombrie, conservatorii excentricului Andrej Babiš au ieșit pe primul loc, la mare distanță de urmăritori, în Cehia.
În același timp, la localele din Franța, extrema dreaptă a câștigat un singur oraș mare, Nisa, și circa 30 de municipalități mai mici, dar a pierdut în fața coalițiilor de centru-stânga în marile orașe (Paris, Marsilia, Lyon). Deci, coalițiile electorale anti-dreapta încă funcționează în Franța, iar baza electorală tradițională a partidelor liberale și de centru din marile orașe n-a suferit o erodare semnificativă. Anul 2025 n-a fost concludent pentru dreapta populistă, în ciuda forței asaltului putinist și trumpist asupra valorilor liberale. Unele eșecuri electorale dovedeau că nu e vorba de un val copleșitor de populism de dreapta și că – în ciuda presiunii fără precedent – democrația europeană rezistă. Extrema dreaptă a atins limita maximă, se consolidează în fiefurile sale tradiționale de la periferie, dar nu înregistrează progrese în marile centre urbane, cu populație educată. Această concluzie se bazează pe analiza rezultatelor electorale din Germania, Franța și Olanda.
Rezistența democrațiilor occidentale în fața valului de iliberalism poate fi rezumată de butada lui Lev Tolstoi, de la începutul romanului Ana Karenina: „Toate familiile fericite seamănă una cu alta; fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei”. Astfel, înfrângerea lui Orban este legată de agenda maghiară și are cauze interne profunde: oboseala generată de 16 ani de guvernare a Fidesz, eșecurile economiei maghiare, corupția endemică, mafiotizarea statului. Liderul opoziției, Magyar Péter, i-a smuls lui Orbán o mare parte a electoratului său tradițional tocmai pentru că s-a poziționat ca reprezentant al dreptei, mai moderate. Înfrângerea lui Orbán nu marchează victoria liberalismului, astfel că rezultatul alegerilor din Ungaria nu trebuie privit ca un indiciu al inversării tendinței de creștere a valului populist conservator, ci ca o înfrângere a uneia dintre ramificațiile importante ale acestuia, curentul iliberal orbanist.
„Capcana lui Trump”
Alegerile din Ungaria au pus în lumină un fenomen nou, de neconceput în alte campanii electorale. Înfrângerea zdrobitoare a lui Orbán a avut loc pe fondul unei susțineri politice fără precedent, care încalcă norme de bun simț și bune maniere, pe care i-a acordat-o administrația de la Washington. În octombrie, Trump a încercat să-i facă lui Orbán un cadou prin organizarea summitului Putin-Trump în capitala Ungariei, dar planul a eșuat din cauza intransigenței șefului diplomației americane, Marco Rubio. În noiembrie 2025, Trump l-a lăudat pe Orbán cu ocazia vizitei acestuia la Casa Albă, anunțând că-l susține pentru un nou mandat. În decembrie și ianuarie, Trump i-a trimis două scrisori în care-i laudă patriotismul și promite extinderea cooperării economice dintre Budapesta și Washington. Secretarul de stat american, Marco Rubio, a vizitat Budapesta la sfârșitul lunii februarie și a reluat promisiunea unor proiecte economice între cele două țări. SUA au scutit Ungaria de sancțiuni pentru achiziționarea de petrol rusesc. La începutul lunii aprilie, cu câteva zile înainte de scrutin, vicepreședintele JD Vance a vizitat Budapesta și a participat la un mare miting electoral alături de Orbán. Oricât ar fi de adevărate acuzațiile, de altfel, documentate, la adresa interferenței rusești în alegerile din Ungaria, ele pălesc în comparație cu susținerea pe care Administrația Trump i-a acordat-o lui Orbán.
Așadar, înfrângerea lui Orbán este – în același timp – și o înfrângere pentru Putin și pentru Trump. Dacă Europa se obișnuise cu interferențele rusești, agresivitatea lor după 2014 fiind obiect de studiu și generând măsuri de combatere, la niveluri naționale, dar și de UE, fără îndoială că trumpismul american de export a prins Occidentul nepregătit. Cu toate astea, vedem că democrația occidentală a avut capacitatea de a se mobiliza și rezista asaltului.
Adevărul este că Trump a diminuat șansele dreptei populiste de a pune mâna pe putere în Europa. La nivel analitic, fenomenul a fost cercetat în contextul înfrângerii Giorgiei Meloni, care a pierdut referendumul constituțional privind reforma judiciară din Italia. Reforma a fost percepută ca o tentativă a guvernului de dreapta de a ataca independența procurorilor care sunt asociați cu cele mai răsunătoare anchete privind crima organizată și corupția din Peninsulă. Astfel, referendumul s-a transformat într-un vot de încredere în Guvernul Meloni, iar înfrângerea a devenit o lovitură simbolică care afectează serios cariera politică a șefei guvernului de la Roma. Câțiva politologi și ziariști italieni au promovat ipoteza că relațiile speciale ale doamnei Meloni cu Trump au afectat șansele de succes la referendum. Retoricele lui Trump, JD Vance, Pete Hegseth și Marco Rubio privind Europa au jucat împotriva Giorgiei Meloni. Agresivitatea, aroganța, nerespectarea unor norme elementare de bun-simț de către reprezentanții Administrației americane în raporturile cu Europa au iritat extrema dreaptă europeană. Dorința de a leza interesele economice ale Europei, felul în care a fost declanșat și este condus războiul cu Iranul, amenințarea recesiunii economice pe fondul creșterii prețului la energie transformă SUA într-o amenințare serioasă pentru Europa. Cercetătorul italian Arturo Varvelli a definit „capcana lui Trump” în următorii termeni: ideea priorității interesului național sub steagul căruia partidele de dreapta obțin succese electorale intră în contradicție cu apropierea politică și ideologică de Trump, în condițiile retoricii grosolane anti-UE a acestuia și a disprețului față de interesele europenilor. Cu alte cuvinte, salvatorul democrației europene în fața valului de (de)democratizare care crește de câțiva ani în statele europene este însuși Trump, care compromite șansele politice ale partidelor populiste de extremă dreaptă, pe care, de fapt, ar vrea să le ajute, dar mai mult le încurcă.
Este motivul pentru care Adunarea Națională din Franța (Marine Le Pen/Jordan Bardella) și Alternativa pentru Germania (Alice Weidel/Tino Chrupalla) s-au îndepărtat cu mult mai devreme de Trump, în ciuda apropierii ideologice. Pentru Le Pen, Trump este o povară, iar pentru Bardella, chiar un adversar politic. După afișarea noilor pretenții asupra Groenlandei, atât Weidel, cât și Bardella au ținut să-și exprime public apăsat indignarea, evitând să cadă în „capcana lui Trump”.
Un context (fericit pentru supraviețuirea democrației!) creat de victoria covârșitoare a lui Trump în America i-a oferit ocazia proaspăt instalatului președinte de la Casa Albă să pretindă rolul de lider al noii coaliții de dreapta din Europa și de principal dușman al liberalismului european. Trump a forțat reformularea de către extrema dreaptă a politicii externe față de Moscova și Washington. Și a promis sprijin politic, expertiză electorală, gesturi de susținere publică.
Poziționarea Administrației de la Washington în dosarul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, summitul din Alaska – Trump & Putin amintind de aranjamentele postbelice făcute de președinții americani, Roosevelt și Truman, cu Stalin, retorica agresiv antieuropeană reluată pe fondul amenințării privind anexarea Groenlandei de la Danemarca, toate astea au condus la schimbarea stării de spirit europene începând cu toamna lui 2025. Europenii sunt tot mai conștienți de cele două amenințări, din partea Washingtonului și din partea Moscovei. Potrivit sondajului Euroscope din februarie 2026, realizat în 27 de țări din UE, 70% dintre subiecți au numit Rusia o țară „neprietenoasă”, iar 51% au numit astfel SUA.
Chiar și așa, este puțin probabil să asistăm în următoarele luni la mișcări politice dramatice din partea liderilor extremei drepte sau la repoziționări radicale față de Putin sau Trump. Aceștia vor încerca să se adapteze, în funcție de țară și context, și-și vor menține cursul politic. Vor procesa ce s-a întâmplat recent în Ungaria și vor încerca să înțeleagă ce se întâmplă pe frontul din Ucraina, în condițiile în care extrema dreaptă europeană a pariat, cu câteva excepții (Italia, Polonia), pe victoria militară a lui Putin.
Înfrângerea lui Orbán este o lecție politică pentru fiecare dintre liderii extremei drepte. Ea va permite nu doar deblocarea ajutorului UE pentru Ucraina, ci și va opri – cel puțin pentru un timp – încercările Administrației Trump de a diviza Europa pe dosarele importante, cum ar fi soluționarea conflictului din Ucraina și relația cu Rusia. Mai important este că victoria lui Magyar reflectă actuala tendință a solidarității europene, la care sunt forțate să adere inclusiv partidele de extremă dreaptă. Pentru această reinventare a solidarității europene, președintele Trump trebuie să primească toate mulțumirile.
Pentru Putin, veștile sunt și mai proaste. Rusia investise multe resurse și energie în Ungaria lui Orbán și în radicalizarea partidei revizioniste din Europa. Șansele ca un nou lider politic de anvergura lui Orbán să preia stindardul luptei pentru modificarea ordinii europene, adică a granițelor, pentru abandonarea Ucrainei în brațele Rusiei, sunt reduse. Poate că cea mai proastă veste pentru Putin este scăderea influenței lui Trump în Europa. Context în care are loc o reconfigurare a securității și apărării europene în jurul axei Kiev-Varșovia-Berlin. Un scenariu de coșmar pentru Rusia lui Putin.
