La München s-a confirmat fractura lumii occidentale

Peste câteva zile se vor împlini trei ani de la începutul invaziei Rusiei. Dramatismul primelor ore și zile al celui ce a fost proiectat să fie un război fulger este egalat astăzi de emoția generată de inițiativele diplomatice intempestive ale președintelui american, Donald Trump.

Noua administrație republicană de la Washington vrea să obțină încheierea războiului în primăvara acestui an, mai precis până la Paște, care va fi sărbătorit atât de catolici, cât și de ortodocși în aceeași zi, 20 aprilie. Condițiile în care se va încheia războiul dintre Rusia și Ucraina nu par să-l neliniștească pe Trump, important e ca drumul către premiul Nobel pentru Pace, care-l obsedează din cauza lui Barack Obama, care l-a primit în 2009, să-i fie pavat de medierea aranjamentelor de încetare a focului, din Orientul Apropiat și din Europa de Est.

Debutul contactelor ruso-americane a fost neobișnuit, rolul determinant jucându-l prietenul lui Trump, dezvoltator imobiliar, miliardarul Steve Witkoff. Marți, 11 februarie, el a zburat la Moscova cu un avion privat, de unde s-a întors cu Mark Vogel, profesor american, arestat în Rusia și condamnat pentru posesie de droguri. În orele dintre aterizare și decolare, Witkoff ar fi fost primit la Kremlin, pentru o lungă conversație cu Vladimir Putin. A doua zi, 12 februarie, Trump anunța pe rețeaua sa de socializare că a discutat aproape o oră și jumătate cu Putin, un larg spectru de dosare, cel mai important fiind, evident, încheierea războiului Rusiei cu Ucraina. A fost un uriaș cadou făcut lui Putin, sărbătorit cu focuri de artificii (și chiar un titlu halucinant Trump+Putin=love!). Putin a ieșit din izolarea internațională în care s-a aruncat singur atacând un stat suveran, recunoscut de întreaga comunitate internațională. Peste câteva ore, Trump i-a dat telefon și președintelui Volodimir Zelenski, pentru a-l pune la curent cu cele discutate cu Putin. O umilință gratuită.

Minerale și metale rare

În ziua în care Trump discuta la telefon cu Putin, ministrul său de finanțe, Scott Bessent, a vizitat Kievul și i-a înmânat președintelui Zelenski draftul unui acord prin care SUA primește 50% din rezervele de minerale și metale rare din Ucraina. Zelenski a refuzat să-l semneze și a pregătit un set de observații, urmând ca discuția cu americanii să fie reluată la München, în marja conferinței pentru securitate. Episodul este relevant pentru a înțelege cum funcționează noua administrație americană.

În timp ce lumea adunată la München se dezmeticea cu greu din șocul discursurilor demnitarilor din Administrația Trump, americanii i-au dat un ultimatum lui Zelenski, care aștepta întâlnirea cu J.D. Vance. Ori semnezi acordul și cedezi jumătate din bogățiile subsolului, ori nu mai discutăm cu tine!

Zelenski venise pregătit să prezinte americanilor contra-propunerile sale, nicidecum să semneze vreun acord.

În dimineața de vineri, 14 februarie, oficialii ucraineni au început să se adune la reședința în care era cazat J.D. Vance, accesul jurnaliștilor fusese permis, când deodată, lumea din sală a fost anunțată că întâlnirea a fost amânată. Așa, brusc, fără nicio explicație. Spre stupoarea lor, membrii delegației ucrainene au înțeles că americanii îl șantajau pe Zelenski cu semnarea acordului. N-au spus că anulează întâlnirea, doar că o amână pentru seară. Delegația ucraineană avea șapte ore pentru a accepta. Ca să sporească presiunea, americanii au respins și toate amendamentele propuse de ucraineni pe marginea textului primit la 12 februarie și au cerut semnarea acordului în forma lui inițială. Presiunea n-a funcționat, Zelenski a refuzat să semneze. După care, atitudinea delegației americane, la limita grosolăniei, s-a schimbat ca prin farmec. Întâlnirea cu J.D. Vance s-a desfășurat într-o atmosferă agreabilă.

Potrivit informațiilor scurse în presa ucraineană, acordul propus de SUA se referă nu doar la minerale rare, ci și la resursele de hidrocarburi, petrol și gaz. Dacă de partea ucraineană statul participă la acest acord, de partea americană ar fi vorba de un fond de investiții privat, a cărui identitate nu este cunoscută. Dar cel mai controversat aspect este că acordul nu prevede nicio garanție de securitate. Mai mulți analiști ucraineni afirmă că acordul nu aduce nimic bun, singura consecință fiind reducerea cu 50% a veniturilor viitoare din redevențe. În ciuda acestui fapt, Zelenski și Vance au convenit să finalizeze proiectul, care va fi adus într-o formă juridică acceptabilă. La conferința de presă, Zelenski a subliniat că acest acord va fi încheiat sub forma unui memorandum de intenție, nu a unui document obligatoriu. Americanii vor ca documentul să aibă alt statut, însă Zelenski condiționează de garanții de securitate. Altfel, nu va fi aprobat de Rada Supremă.

Dar cea mai controversată problemă legată de acest acord privind bogățiile subsolului a fost generată de retorica electorală de campanie a lui Trump, anume că Ucraina a primit ajutor american de 500 de miliarde de dolari. În contul acestui ajutor masiv, Trump cere acum ca să împartă cu statul ucrainean dividendele obținute de pe urma exploatării bogățiilor subsolului. Ar fi o lovitură politică pentru noua administrație care s-ar putea lăuda în fața alegătorilor că a adus sute de miliarde. Bani care nu există nici pe hârtie măcar. Oricum, miliardele votate de Congres, mai puțin de jumătate din suma menționată de Trump, nu au ieșit din America, ucrainenii primind armament vechi, din depozite. Ucraina n-a primit niciodată echipamentul militar pe care l-a cerut și doar ceea ce Administrația Joe Biden a binevoit să trimită, când și în ce cantități a dorit aceasta. În ciuda a ceea ce și-ar putea închipui unii, banii n-au ajuns la Kiev, ci în industria de apărare americană, în crearea locurilor de muncă și în salariile muncitorilor americani.

Pe lângă faptul că cifrele vehiculate n-au legătură realitatea, acordul propus de echipa Trump nu aduce niciun fel de beneficii SUA, ci câștigurile din exploatarea subsolului ucrainean revin unui fond de investiții privat. Chiar și așa, există suficiente îndoieli că s-ar putea obține astfel de câștiguri din exploatarea subsolului Ucrainei. Estimările privind bogățiile subsolului datează din perioada sovietică și nu există nicio garanție că ele sunt corecte.

În momentul în care Zelenski a condiționat semnarea unui acord cu putere juridică de garanții de securitate, partea americană și-a pierdut interesul pentru acest document. După felul în care au condus negocierile și au exercitat presiuni asupra lui Zelenski, se poate trage concluzia că oamenii de afaceri din Administrația Trump au decis să profite de vulnerabilitatea Ucrainei și să o forțeze să semneze un acord dezavantajos privind împărțirea redevențelor de pe urma exploatării bogățiilor subsolului.

Vestea proastă de la München

După discuția telefonică Trump – Putin și declarațiile noului șef al Pentagonului,  Pete Hegseth, care au șubrezit pozițiile de negociere ale Occidentului pe dosarul ucrainean cu Rusia, așteptările lui Zelenski de la întâlnirea cu Vance trebuie să fi fost modeste. Însă dialogul ar fi fost surprinzător de bun. Zelenski a încercat să-și convingă interlocutorul că o înghețare a războiului fără garanții reale de securitate este inacceptabilă, pentru că Putin se va folosi de această pauză pentru a-și reface puterea militară, a obține o ridicare parțială a sancțiunilor, pentru a ataca din nou. De aceea, Zelenski nu vorbește de înghețarea ostilităților, de armistițiu, ci folosește formula: „pace justă, durabilă și sustenabilă”. Chiar la deschiderea întâlnirii, vicepreședintele Vance a formulat poziția Administrației americane care era similară cu cea a ucrainenilor: vrem ca războiul să se încheie cu o pace durabilă, pe termen lung, nu o pace care duce la un alt război în Europa de Est!

Trump nu și-a ascuns niciodată ostilitatea față de Ucraina și a încercat să-l umilească în mod repetat pe Zelenski. Poate că această ostilitate datează de la tentativa de suspendare din 2019, pornită tot în urma presiunilor pe care le-a făcut asupra Kievului ca procurorul general să înceapă anchetarea fiului lui Joe Biden. Nici lui Vance nu cred că-i pasă de soarta Ucrainei. Ultimele iluzii au fost spulberate de acordul privind bogățiile subsolului. Ce-l motivează însă pe Trump, pe lângă ambiția de a lua premiul Nobel, este faptul că nu vrea ca Putin să mai atace Ucraina în timpul președinției sale. Și Vance, care speră să-i urmeze lui Trump la Casa Albă, are tot interesul ca pacea cu Rusia să dureze cât mai mult. Poate că tocmai din cauza asta, SUA nu mai insistă pentru o rezolvare ultrarapidă a conflictului. Oficialii americani vorbesc acum despre primii pași făcuți pe un drum lung. Asta ar fi vestea bună.

Vestea proastă venită de la München este că s-a confirmat fisura în tabăra occidentală în domeniul securității și apărării. De o parte America, cu noua administrație revoluționară, care vrea să schimbe fața țării, aruncând în aer instituții și politici publice sub pretextul luptei cu woke-ismul. De altă parte, Europa, unde vechiul establishment încearcă să reziste asediului partidelor anti-sistem care-și propun să schimbe lucrurile. Cu ele se aliază Trump pentru a submina unitatea Europei și, mai ales, scena politică a principalilor săi actori. Pare că Trump detestă Germania și Europa Occidentală și se simte mai confortabil să discute cu lideri autoritari. Consecințele acestei politici americane vor fi dramatice. Europa, mai ales cea de Est, nu mai poate avea încredere în Casa Albă, care doar ce stă să se pupe cu Kremlinul, în numele tranzacționalismului și a unui pragmatism cinic. Europa deja înțelege că are nevoie de o nouă alianță militară, la care s-ar putea alătura Marea Britanie și Canada. Vor trebui ani de eforturi serioase, de regândire a politicilor de securitate și apărare, pentru a suplini capacitățile SUA, care se vor retrage pentru a se concentra pe regiunea indo-pacific. Dar Europa are vitală nevoie de această nouă alianță militară pentru a-și promova propriile interese. Viața umbrelei protectoare americane se va termina în curând, deci Europa trebuie să se miște repede, nu are la dispoziție mai mult de un deceniu pentru asta.