De același autor
Campania care tocmai s-a încheiat cu victoria Maiei Sandu a trecut discretă prin media din dreapta Prutului. Nici măcar victoria exemplară din turul al doilea n-a stârnit prea mare interes, cu excepția unui pâlc de politicieni care s-au grăbit să se asocieze cu un învingător în alegeri, a unor grupuri profesionale sau a diasporei moldovenești din România. Lucru ce a contrastat cu vremurile în care evoluțiile de la Chișinău erau urmărite cu sufletul la gură la București și erau pe larg reflectate în presa românească.
Păcat, pentru că în aceste zile s-a scris istorie cu litere mari, la Chișinău, iar victoria Maiei Sandu are toate șansele să fie o bornă în evoluția Republicii Moldova.
Cum se explică atunci lipsa de interes și de entuziasm?
Pur și simplu, așteptările induse unei părți active a opiniei publice din România pe subiectul Republica Moldova n-au fost confirmate. Moldovenii n-au venit să se unească, ci să se stabilească în dreapta Prutului sau să-și vadă de drum spre Italia. Și nici să li se spună ce sunt, ce limbă vorbesc, la ce icoane să se închine și pe ce parte să poarte basca. În cazul ăsta, politicieni, jurnaliști, lideri de opinie din România le-au întors dezamăgiți spatele. Dar, într-un colț al sufletului, mai speră că moldovenii se vor răzgândi și vor cere unirea cu România, în cele din urmă. Și o vor cere serios, nu așa ca să le facă plăcere patrioților din dreapta Prutului, după câteva sticle de vin.
Maia Sandu nu e din categoria politicienilor care se joacă cu vorbele. Însă, înțelege că Moldova e… țară mică… și, ca un veritabil politician, are abilitatea de a mai spune interlocutorului și ceea ce acesta ar vrea să audă. Însă, când e vorba de lucruri importante, cum e unirea sau statalitatea moldovenească, face proba că e din alt aluat. Nu glumește cu astfel de lucruri.
Însă asta n-o face iubită în dreapta Prutului. Din contra.
Împotriva Maiei Sandu publicații finanțate de București au dus lungi campanii de presă. În mod nerealist, înalți funcționari din ministerele de pe Dâmbovița promovau interesele unor personaje obscure de la Chișinău, cu o cotă politică în marja de eroare, și nu pregetau să critice opoziția pro-europeană, în frunte cu Maia Sandu și Andrei Năstase, spre surprinderea diplomaților străini acreditați la București. Prezența doamnei Sandu în fotoliul de președinte la Chișinău va mărturisi despre slaba capacitate analitică și inadecvare a instituțiilor din România care se ocupă de relația cu Republica Moldova.
Astfel că n-ar trebui să mai mire pe nimeni postări pe rețelele sociale ale unor politicieni, universitari sau ziariști care declară că românii din dreapta Prutului nu au de ce să se bucure de rezultatul alegerilor, pentru că „Maia Sandu e pro-UE, dar antiunionistă”. Cu toate că ea a declarat în mai multe ocazii că nu se va opune organizării unui referendum pentru unire, dacă asta va cere populația. O altă recent descoperită vinovăție a Maiei Sandu este colaborarea cu Fundația Soros de la Chișinău. Pe lângă faptul că rețeaua Soros din fostele republici sovietice a făcut pentru dezvoltarea acestora mai mult decât impunătoare instituții internaționale, succesul propagandei rusești care a făcut din Soros inamicul public numărul unu pare mai mare în România, decât în Republica Moldova. Sau cel puțin la fel de mare, deși publicul din România nu este expus direct la propaganda media rusești.
Prezența Maiei Sandu ar fi trebuit să readucă încredere și speranță și în dreapta Prutului. România are de ce să se bucure, măcar pentru faptul că se reia procesul de reforme din Moldova, căreia i se redeschid ușile în Occident, cât și perspectivele de finanțare. Cu cât va fi mai prosperă economic, previzibilă politic și stabilă social, cu atât va crește reziliența Moldovei în fața acțiunilor hibride ale Rusiei. Ceea ce - surprinzător - nu pare să conteze la București.
Cel puțin, nu în acest moment.
Atunci, care sunt prioritățile Bucureștiului?
Să șteargă urmele colaborării cu oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc. De la instituții de stat până la redacții de publicații online care au cedat franciza, toți cei din România conectați la banii lui Plahotniuc se consumă nervos de teamă că ar putea fi dați de gol. Alegerile din decembrie din România ar putea fi un bun moment pentru a muta dosarul relației cu Moldova în alte mâini, în instituțiile de pe Dâmbovița.
Dar mai ales la Chișinău, depășirea moștenirii Plahotniuc ar fi un motiv în plus pentru organizarea de alegeri anticipate la Chișinău și pentru curățirea urgentă a sistemului de justiție din Republica Moldova de rețelele și oamenii oligarhului fugar. Abia după aceea se va putea construi ceva nou, sănătos, în relația dintre București și Chișinău. Victoria Maiei Sandu e primul pas în direcția cea bună. //
