Pulsul străzii britanice

Posibilitatea ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană a devenit un subiect major pe agenda media internaționale, mai ales în ultimele săptămâni. Dar, în Regat, nu este o noutate. Încă din 2010, tot mai multe voci au adus în discuție necesitatea unui referendum privind rămânerea în UE sau părăsirea Uniunii.

Bernard Noghiu 21.06.2016

De același autor

 

Doar două săptămâni au trecut de când un prieten din apropierea orașului York a ve­nit să mă viziteze la Londra. Ajuns la ul­ti­ma stație de metrou, pentru a nu mă de­ranja cu încă un apel, în­treabă trecătorii. Unul îi răs­punde într-o limbă sla­vă, al doilea amesteca cu­vinte din limba engleză cu limba română. Alte per­soa­ne binevoitoare vor să-i fie de folos, în dialecte indiene sau arabe. Până la urmă, m-a sunat și m-a găsit. Sen­timentul pe care l-a avut prietenul meu din afara Lon­drei a fost de adâncă frustrare: e ca­pitala țării mele, dar nu am putut să pri­mesc un răspuns în limba mea. În­cepând cu anul 2010, s-a putut observa o re­tra­gere din ce în ce mai accentuată a popu­lației engleze autohtone spre periferii sau chiar spre zone din afara Londrei. Treptat, fenomenul de retragere în fața valului de imigranți a căpătat amploare.

 

Valul de imigranți a adus cu sine două mo­tive de îngrijorare: marginalizarea po­pu­lației locale și disponibilitatea străinilor de a presta aceleași servicii la un preț mai mic. Dacă până în 2014 existau anumite restricții pentru țări ca Bulgaria și Ro­mâ­nia, după această dată, libertatea de a lu­cra fără acte speciale în Regat a făcut ca presiunea să crească. Politicienii au știut imediat să exploateze situația. Refugiați vin de peste tot, mai ales din Common­wealth și, mai nou, din Orientul Mijlociu. Dar nimeni nu vorbește despre asta. De­getul este îndreptat doar spre europeni, în special spre est-europeni, care, în afară de polonezi – în jur de 390.000 de imi­granți -, se pierd în valul imens al dife­ri­telor nații și rase venite să găsească un trai mai bun în UK.

 

Englezul de rând a trăit două etape de frus­trare. Prima etapă a fost aceea că aju­torul de la stat a ajuns să fie mai mic an de an, iar a doua etapă a fost că, dacă nu e bine calificat, nici măcar nu a mai găsit un loc de muncă care să fie plătit măcar cât primește ca ajutor social. A rămas aca­să și a găsit un vinovat: imigrantul eu­ro­pean care i-a luat locul de muncă. Dispus să lucreze mai mult pentru mai puțin.

 

Tabloul romantic post-Brexit

 

Indiferent de simpatiile politice când e vor­ba de susținătorii ieșirii Marii Britanii din UE, viitorul este descris într-un re­gis­tru romantic în care „controlul va fi re­câștigat“ de la tehnocrații din Bruxelles. Pentru englezul de vârsta a doua, aflat sub presiunea concurenței puternice a imi­gra­ției, acest mesaj e ca o „muzică divină“: Britania pentru englezi, locuri de muncă pentru englezi, sistem medical doar pen­tru englezi, școli pentru englezi, pensii pen­tru englezi, mai mulți bani pentru cei de-ai casei.

 

O astfel de perspectivă este motivantă, mai ales când majoritatea destinatarilor me­sajului sunt clienții tabloidelor sau cei care s-au confruntat cu situații în care au concurat pentru un loc de muncă cu un imigrant, adesea, mai pregătit și mai ief­tin. În plus, un trend îngrijorător a în­ce­put să fie resimțit încă din 2012 în legă­tu­ră cu prețul locuințelor și al chiriilor. Un englez tânăr, cu un venit mediu, se află în situația de a nu-și putea permite achi­zi­ționarea unei locuințe din cauza prețului care crește continuu și a lipsei de unități locative din marile centre umane, unde presiunea imigrării este în continuă creștere.

 

Marea Britanie a resimțit cel mai puțin criza eco­no­mică de după 2009. A apli­cat și mai aplică încă poli­tici de austeritate, dar nu a avut șocul țărilor est-eu­ro­pene sau mediteraneene. A rămas o piață cu o perspectivă pozitivă. Politicile de prevenție, tip austeritate, au cre­at nemulțumiri, mai ales în rândul po­pu­lației autohtone. Dar, cu toate acestea, micile afaceri au continuat să înflorească. În bună măsură ele beneficiază de valul migraționist, iar, în lipsa acestuia, aceste afa­ceri ar fi cel mai mult afectate. Însă probabil șocul principal va fi resimțit în altă parte: marile corporații europene se orientează, în acest moment, spre City-ul londonez, iar Brexit ar însemna relocarea lor. Asta înseamnă sute de mii de locuri de muncă și miliarde de lire sterline pier­du­te. Și, ca un avertisment, dincolo de aver­tizările guvernatorului Băncii Regale, în City toată lumea e în expectativă: nu cum­pără, nu vinde, lira e în scădere li­beră.

 

După chipul ziarelor și cel al cititorilor

 

Un factor important în bătălia Brexit-ului sunt tabloidele britanice. Ele sunt par­ti­zane și se aruncă în războaie totale cu „ad­versarii“. Sunt preferatele populației cu o educație sub medie (majoritară), cultivă temerile și susțin „așteptările“ pe care le poate aduce un eventual Brexit. Publi­ca­țiile de nivel mediu sau premium sunt mai precaute, mai seci și mai realiste în ar­gu­mentație, apelează la cifre și prognoze ca­lificate.

 

Discuțiile au devenit extrem de aprinse, chiar în sânul familiilor. Dar de cele mai multe ori asistăm la un dialog al surzilor. „Discuțiile în legătură cu referendumul au devenit o pierdere de vreme și un mo­tiv de a ne înstrăina. Am ajuns să ne ata­căm personal, în loc să prezentăm ar­gu­mente. Ai văzut ce face fostul primar al Londrei sau ce zice David Cameron? Care e diferența?“, îmi povestește Jack, fiind trist că deja are probleme în casă cu socrul său.

 

„Am ignorat insultele până la o limită. Dar ce? Se crede mai deștept? Eu lucrez în IT. Încă de anul trecut, dacă nu erau mulți angajați est-europeni plătiți mai slab, firma mea avea intenția de a se mu­ta în Slovacia. Dar cui să spui asta? Unuia care zice că i se cuvine să îi dea statul pentru că nu găsește un loc de mun­că mai bine plătit decât ajutorul lu­nar pe care îl primește?“, mi se con­fe­sează Mick, care e convins că Brexit-ul va fi „toxic pentru Londra, va fi un act de suicid“, citând un titlu dintr-un cotidian, apărut în zilele trecute. „Am probleme cu ai mei. Tatăl meu și mama spun că sunt trădător. Dar ei ce cred? Banii pentru pen­sia lor sunt cei pe care i-au pus ei deo­parte sau cei pe care eu și tu îi plătim din contribuții acum?“ (e o discuție cu repetiție, pentru că prima s-a desfășurat cu ani urmă la București). „Uite, e de be­lea dacă ieșim“ (el e englez pur sânge).

 

Jo Cox, preț și consecințe

 

Jo Cox a fost o membră a Parlamentului bri­tanic din partea laburiștilor. Cu o săp­tămână înainte, Cameron și ceilalți lideri ai susținătorilor rămânerii în UE au acuzat Partidul Laburist că nu a demonstrat un angajament suficient de clar pentru ră­mâ­nerea în UE. Apostrofările au avut succes. Piețele au fost imediat umplute de activiști la­buriști care au împărțit fluturași pro-UE. Prea târziu?

 

Joia trecută, cu o săptămână înainte de vo­tul pentru referendum, după-amiază, Jo Cox, în vârstă de 41 de ani, este ucisă de către un bărbat, care a ținut să-și strige sloganul: „Britain first!“. De fapt, este vorba de un slogan, dar și de titulatura unui partid extremist, cu exact același nu­me: „Britain First“. După eveniment, ambele tabere au decis să suspende cam­pania. Dezbaterile televizate sunt acum deja mult mai „cuminți“, în raport cu me­sajele belicoase de până acum.

 

Parlamentarii din ambele tabere au realizat brusc cât de vulnerabili sunt în viața și activitatea lor de zi cu zi. Par­la­mentarii din Marea Britanie nu se de­pla­sează cu automobile de serviciu și nici în­tr-un caz cu mașini cu girofar, ca în Ro­mânia, îi poți întâlni pe bicicletă, în me­trou sau în parc.

 

Numărătoarea finală

 

Odată cu declarația suspendării campaniei pentru referendum, și mass-media au urmat aceeași linie. Iar impactul asasinării lui Jo Cox este neclar. Nimeni nu se aven­tu­rează să facă pronosticuri. Financial Times identifică (pe 19 iunie) o schimbare ușoară: tabăra Brexit a pierdut 3 procente, tabăra Remain a câștigat un procent, iar indecișii au crescut numeric. De abia zilele următoare pot aduce ceva lămuriri.

 

Situația votului pe partide rămâne în ma­re aceeași:

 

Conservatorii: Leave – 47%; Remain – 41%; indeciși 21%;

Laburiști: 29%; 54%; 13%;

Liberali democrați: 30%; 62%; 5%;

UKIP: 92%; 3%; 2%.

Celelate partide au o rată nesemnificativă de reprezentare. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22