De același autor
A trecut primul tur al alegerilor, iar rezultatele sunt, oarecum, cele așteptate. Extremiștii s-au aliniat cuminți în spatele lui George Simion. În tabăra cealaltă, candidații s-au duelat în orgolii și interese de partid în loc să se unească, așa cum speram mulți.
De la lebăda neagră la gâsca vopsită
Despre pozele deja faimoase apărute joi seară, nu cred că mai e mare lucru de spus. Situația amintește de povestea din alegerile locale, unde acuzația că Nicușor Dan ar fi colaborat cu Securitatea mai degrabă l-a ajutat să-și mobilizeze susținătorii.
Nu știm dacă au fost nehotărâți care și-au decis votul împotriva lui Dan după aceste poze, dar știm că aceia mai „sensibili” la mitul Coldea/statul paralel sunt mai degrabă extremiștii. De altfel, povestea i-a convenit cel mai mult lui Simion; influencerii AUR precum Piperea au sărit imediat să ia de bune și să amplifice acuzațiile în rețeaua lor, unde ce zic liderii e luat drept adevăr absolut.
Cert este că această aparentă lebădă neagră s-a dovedit să fie mai degrabă o gâscă vopsită.
Rămâne de neînțeles decizia Elenei Lasconi de a publica imaginile. Nu doar pentru că sursa – un „paparazzo” anonim – era dubioasă, ci pentru că nu se vede strategia din spate.
Nu cred că dna Lasconi era implicată în vreo conspirație, însă asta nu o pune neapărat într-o lumină prea bună. Alternativa este că a fost suficient de naivă încât să considere că e rolul ei să publice acele poze, de parcă nu ar fi câteva posturi TV și câteva zeci de publicații și influenceri care ar fi plătit bani serioși pentru asemenea poze.
Scenarita ne-a luat mințile
Că ideea dnei Lasconi a fost nefericită s-a văzut imediat după ce pozele au fost postate, majoritatea reacțiilor sugerând că motivația este fie răzbunarea – știe că pierde, dar măcar să piardă și celălalt, fie complotul – înțelegerea cu „Sistemul” în favoarea lui Crin Antonescu.
Prea mulți au mers, după mine, pe varianta conspirației, semn că fenomenul ne ia mințile tuturor, nu doar extremiștilor. Susținătorii Elenei Lasconi și cei ai lui Nicușor Dan s-au încăierat virtual tot mai tare în ultimele două luni, spre bucuria lui George Simion, Victor Ponta, dar și a lui Crin Antonescu.
Am fost totuși surprins de virulența unor atacuri din această zonă. Oameni cu care împărtășesc majoritatea valorilor și cu care în alte situații am avut conversații rezonabile au reacționat complet agresiv.
Deși am votat-o pe Lasconi în 2024, orice sugestie că „votul util” ar putea fi în altă parte de data asta s-a lovit de o barieră de aluzii sau chiar insulte. În alte ipostaze, m-am trezit cu o serie de conturi anonime care păreau să nu aibă altă activitate decât să posteze împotriva lui Dan/pro Lasconi la orice postare.
Unii au îmbrățișat complet conspiraționismul, într-un mod pe care l-am mai văzut doar la fanii lui Georgescu. Când Dan a publicat primul sondaj, care nici măcar nu-l dădea în finală (dar peste Lasconi), am văzut ideea că, de fapt, a măsluit cifrele să se victimizeze, ca să-și impulsioneze susținătorii.
Nici fanii lui Nicușor Dan nu au fost neapărat mai buni, comentând abject la multe postări, cu unele cuvinte greu de reprodus. Nici aici nu văd cum cineva poate crede în mod serios că Elena Lasconi ar fi intrat în cursa electorală în înțelegere cu PSD sau ca parte dintr-o conspirație a „statului paralel”.
E mai rezonabil, urmărind-o în ultimele 7-8 luni, să o vedem așa cum este – extrem de ambițioasă, cu carențe pentru acest nivel (dar dispusă să învețe), convinsă că a ajuns să reprezinte ceva mai mult decât o face în realitate. Erorile sale – încăpățânarea de a nu se retrage chiar când partidul a înțeles că nu are șanse, fugăritul lui Dan cu Biblia pe scenă, publicarea pozelor – sunt explicabile prin aceste trăsături, nu e necesară conspirația.
Nu este imposibil ca pe parcurs ambiția să fi devenit orbire, ceea ce ar fi putut duce la niște colaborări ascunse, recomand totuși scepticismul până la apariția unor dovezi. Mai probabil, dna Lasconi pur și simplu nu înțelege electoratul care a susținut-o în 2024.
Care e pericolul?
În 2014, când a câștigat Klaus Iohannis primul mandat, am făcut campanie pentru Monica Macovei, deci împotriva lui Iohannis.
Îmi amintesc de atunci o dezbatere la un radio local, unde am participat alături de un lider PNL/PDL din jud. Alba. Cât de convins eram că Iohannis nu e ceea ce trebuie, mărturisesc că mi-am menajat atacurile. N-am încercat să-l defăimez, nu am încercat să-l leg de „servicii” (e drept, nici nu era la modă încă) sau să lovesc sub centură. M-am mulțumit să explic de ce, pentru mine, Macovei era o soluție mai bună. Motivul? Alternativa, la momentul respectiv, era Victor Ponta, un personaj pe care îl consideram mult mai periculos.
După dezbatere, am discutat amical încă 5 minute cu „oponentul”, care, de altfel, o aprecia pe Macovei, deși nu suficient încât să considere că ar fi o soluție pentru președinte.
Ce vreau să spun este că era o vreme când a fi în tabere diferite nu însemna neapărat că suntem inamici. Că nu pot fi toți, în același timp, la fel de periculoși și că trebuie să ne alegem luptele.
Cred că toate echipele celor pe care, de bine-de rău, îi considerăm proeuropeni – Antonescu, Dan și Lasconi – au judecat greșit, concentrându-se pe atacuri împotriva celor din propria tabără și ignorând pericolul adevărat – curentul extremist.
Cum o să „ceară” acum Dan voturile susținătorilor celorlalți, câtă vreme mai bine de o lună i-a făcut în toate felurile?
Rămășițe din dezbateri
Din cele trei dezbateri televizate, rămânem cu suspiciuni că presa are favoriți, cu acuzații de lipsă de profesionalism pentru unii moderatori, laude pentru alții și câteva strategii de comunicare ale candidaților.
Partenerul strategic
Majoritatea candidaților au încercat să navigheze prin apele tulburi ale politicii internaționale cauzate de Donald Trump, menționând importanța „partenerului strategic”.
Candidații proeuropeni au ratat șansa să clarifice că va fi dificil de lucrat cu o administrație capricioasă și izolaționistă și că șansa României este înțelepciunea Uniunii Europene (nicidecum a Rusiei).
Mai interesante au fost pozițiile „suveraniștilor”, care până deunăzi se strâmbau la orice mențiune despre SUA, ca acum să pretindă că acolo e farul libertății și democrației și că ar trebui să ne aliniem politica la mișcarea MAGA. Ironia suveraniștilor care vor să ascultăm de „marele licurici” e pierdută pe susținătorii lor. Miza principală, în realitate, este folosirea contextului pentru a promova narațiuni împotriva Uniunii Europene.
Uneori e mai bine să nu înțelegi
Uneori, candidații s-au prefăcut că nu înțeleg o întrebare sau un mesaj, ca să poată să-și turuie discursul. Ca exemplu, dl Dan a susținut că, dacă ar câștiga, el poate fi un element de presiune asupra coaliției mai relevant decât Antonescu – care are doar 20%, deși reprezintă o coaliție de 50%. Pentru că Dan a folosit cuvântul „legitimitate” (în fața coaliției), Antonescu s-a lansat într-un discurs despre cum Dan ar desconsidera cetățenii care nu votează pentru el, ignorând argumentul de fond.
În alte ipostaze am văzut candidați vorbind peste timpul alocat, insistând să se plimbe pe scenă, deși au fost rugați să nu o facă, precum și celebra „o să-mi pun o întrebare mie însumi”, deși era subînțeles că întrebările puse de candidați trebuiau adresate unui alt candidat.
Întrebarea discurs
O altă strategie abordată a fost să folosească momentul în care puteau pune întrebări ca să mai țină, de fapt, discursuri în care să se promoveze pe sine și să aducă acuzații unui alt candidat. De multe ori, moderatorii au fost nevoiți să insiste: „Aveți vreo întrebare?”, „care este întrebarea?”, arătând că s-a depășit ideea de a stabili un context rezonabil pentru întrebare.
De fapt, candidații au găsit o portiță să poată vorbi peste timpul alocat, vorbind deseori mai mult în aceste pseudo-întrebări decât în răspunsuri.
Instrumentalizarea religiei
Nu putem să nu menționăm folosirea religiei ca armă politică, o strategie tot mai utilizată în ultima perioadă. De la Victor Ponta citind din Biblie la Elena Lasconi fugind cu Biblia după Nicușor Dan, astfel de scene sunt definiția lui „a lua numele Domnului în deșert”.
S-a scris mult pe acest subiect, nu insist. Până și BOR a denunțat încă din 2022 astfel de practici. Însă după succesul „misticului” Georgescu, strategia e prea ademenitoare pentru cei care vor să prindă la un public pentru care aparența pioșeniei contează mai mult decât faptele.
Candidatul-avatar
Am păstrat strategia cea mai interesantă pentru final. George Simion, absent de la toate dezbaterile televizate, nu pentru vreo frondă împotriva Sistemului pe care încearcă să o vândă publicului său, ci pentru simplul motiv că încearcă să-l copieze pe Georgescu.
În decembrie 2024, scriam că Georgescu este primul candidat care are succes fiind ademocratic, prin controlul strict al aparițiilor sale media. În mod normal, candidații sunt căutați la CV și-n conturi, sunt luate la puricat finanțarea campaniilor, discursurile noi și vechi. Georgescu însă s-a ținut departe de acest proces, crescând „la umbră” și profitând de mecanismele deja cunoscute.
Vedem asta direct la George Simion, care a dispărut din spațiul public, după ce anul trecut era peste tot.
De altfel, Simion ne-a și comunicat că el nu candidează efectiv, ci este doar un avatar pentru Georgescu, un vas gol ce așteaptă să fie umplut de seva acestuia. Astfel, Georgescu va veni, în sfârșit, la putere prin împuternicire, am avea prima președinție din lume gestionată prin mandat, dacă n-ar fi totul o butaforie completă menită să păcălească, încă o dată, un public avid să fie dus cu zăhărelul. După cum am văzut ieri, sunt încă prea mulți.
Sper doar să nu mai fie alții, dar vom vedea peste două săptămâni.
