MAHA: sănătatea publică în războiul cultural

Lumini, microfoane, camere de filmat: interviuri prietenoase și podcasturi despre cum elitele au mințit oamenii simpli și despre ce mai pune la cale „Big Pharma”; RFK Jr., ministrul Sănătății, declarând senin că nu se teme de bacterii, că în tinerețe priza cocaină de pe colacul de WC; clipuri oficiale în care ministrul și un muzician (Kid Rock) fac flotări în saună, se scufundă în apă purtând blugi și ciocnesc un pahar de lapte integral în jacuzzi. Așa arată comunicarea despre sănătate publică în epoca MAGA.

În paralel, revista medicală LANCET, una dintre cele prestigioase în domeniu, publică o critică dură la adresa politicilor Administrației SUA, concluzionând astfel: „Distrugerile produse de Kennedy într-un singur an ar putea necesita generații pentru a fi reparate, iar pentru sănătatea și știința americană există puține speranțe cât timp el rămâne la conducere”.

Tipul de politică practicat de RFK Jr. se înscrie în stilul performativ despre care am mai scris, în care miza primară este viralitatea (sic!) online a mesajelor, mai degrabă decât efectele reale ale măsurilor propuse. În același timp, vedem în direct cum se transformă sănătatea publică într-un subiect al „războiului cultural”, transformare începută în pandemie în zone marginale ale discursului public, dar care a devenit politică oficială a celei mai puternice țări din lume.

 Mișcarea propusă de RFK, „Make America Healthy Again” (MAHA), se prezintă ca un proiect de reformă menit să refacă un „sistem corupt” și să restaureze încrederea cetățenilor. Critica la adresa industriei farmaceutice este binevenită și există dezbateri solide despre problemele „sistemului”.

Modelul economic, de exemplu, este adesea descris drept „socializarea costurilor și privatizarea profiturilor”. Cercetarea medicală este finanțată masiv din bani publici, în timp ce produsul final este protejat prin patente și comercializat la prețuri stabilite de piață. Această asimetrie ridică întrebări legitime despre distribuția riscului și a beneficiilor: cât de justificat este ca statul să suporte incertitudinea inițială, iar câștigul economic să fie concentrat ulterior în sectorul privat?

Altă zonă de critică vizează transparența și accesibilitatea la produsele medicale. Prețurile medicamentelor sunt adesea rezultatul unor negocieri netransparente, iar diferențele dintre diferite regiuni pot fi semnificative. În plus, această situație duce deseori la limitarea accesului țărilor cu venituri medii sau scăzute la tratamente esențiale, mai ales în situații de criză sanitară.

Există și îngrijorări legitime legate de influența industriei asupra proceselor de reglementare, fenomen cunoscut în teoria politicilor publice drept „regulatory capture”. Transferul unor persoane din industrie în conducerea unor agenții de reglementare (și invers) și presiunile de lobby pot genera conflicte de interese.

Problema nu apare atunci când astfel de critici sunt formulate, ci atunci când ele sunt radical simplificate și transformate în narațiuni cu mize mai degrabă culturale și politice, cum face RFK/MAHA. Diferența dintre o critică structurală și o teorie conspirațională ține în primul rând de metodă. Prima operează cu date, conflicte de interese identificabile și soluții instituționale. A doua reduce complexitatea la intenție malefică și substituie analiza cu suspiciunea generalizată.

În spatele pretenției de reformă nu găsim decât încercări de a delegitima tot sistemul medical la pachet, inclusiv consensul științific, devenit mecanism prin care „elitele medicale corupte” manipulează deliberat populația pentru interese financiare și ideologice.

Discursurile MAHA vin tot mai mult în contradicție cu studiile publicate de cercetători din toată lumea, de cele mai multe ori interpretând greșit anumite studii, folosind studii care nu au fost validate prin procesul de peer-review sau chiar citând studii care nu există. RFK a insistat, de exemplu, că folosirea Paracetamolului la femeile însărcinate crește semnificativ posibilitatea copilului de a dezvolta autism, în ciuda multor studii care arată că nu există dovezi pentru o asemenea relație de cauzalitate.

 De altfel, preferința lui RFK Jr. pentru teorii conspiraționale a fost documentată încă înainte să devină ministru al Sănătății. A susținut, de exemplu, că SIDA nu ar fi cauzată de HIV, că 5G cauzează cancer, că Fauci și Gates au exagerat pandemia de COVID ca să promoveze vaccinurile și, bineînțeles, că vaccinurile cauzează autism (una dintre cele mai vechi și mai populare poziții antivaccin). După cum am mai scris, activitatea asociației sale și vizita sa în Samoa în 2019 sunt considerate a fi contribuit semnificativ la epidemia de pojar din acel an, care a ucis 83 de persoane.

În pofida promisiunilor făcute în audierile pentru învestire, RFK a tăiat bugetul de cercetare în vaccinuri mRNA cu 500 de milioane și a schimbat componența comisiei din cadrul CDC, care face recomandări legate de vaccinare, populând-o cu loialiști, dintre care unii sunt cunoscuți pentru pozițiile antivaccinare.

 Unul dintre punctele principale ale retoricii MAHA este legat de mâncarea sănătoasă și naturală, unde sunt o serie de idei bune, precum reducerea procentului de mâncare procesată în dieta zilnică sau limitarea accesului la băuturi cu zahăr pentru copii. Nu este ceva inovator aici, Michelle Obama a contribuit semnificativ la calitatea mâncării din școli în perioada 2009-2017. Pe de altă parte, RFK pare să ducă ideea într-o zonă extremă, pseudoștiințifică, susținând o dietă cu accentul pe carne și grăsimi saturate și promovând laptele nepasteurizat (care poate conține bacterii periculoase).

O parte dintre pozițiile publice ale lui Kennedy au fost criticate pentru ambiguitate, incoerență sau alinieri politice care subminează criticile lor, proprii. Un exemplu notabil este poziția față de glyphosate, ingredientul activ din erbicidul Roundup produs de Monsanto, asociat cu riscuri pentru sănătate. Kennedy și-a construit o parte din reputație ca avocat împotriva companiilor chimice și a obținut în 2018 un verdict important împotriva Monsanto, argumentând că expunerea la glyphosate cauzează cancer. Recent însă, ca membru al Administrației SUA, RFK a susținut public decizia lui Trump de a stimula producția domestică de glyphosate, justificând-o ca o măsură de „securitate națională”.

Aceeași logică – performativ-politicianistă și pseudoștiințifică – se extinde dincolo de industria farmaceutică, către arhitectura globală a sănătății publice. Dacă agențiile naționale sunt prezentate drept capturate și trebuie reconstruite, instituțiile internaționale devin expresia supremă a unei coordonări suspecte.

Organizația Mondială a Sănătății este descrisă nu ca un forum imperfect, dar necesar, de cooperare între state, ci ca un centru de impunere ideologică. În locul unei dezbateri despre reformarea mecanismelor de finanțare, transparență sau responsabilitate democratică, discursul se mută către delegitimare totală: organizația este fie inutilă, fie periculoasă.

OMS a fost criticată, pe bună dreptate, pentru reacții întârziate, dependența de anumite contribuții financiare sau vulnerabilități politice. Însă alternativa sugerată de discursul „suveranist” nu este o reformă a coordonării internaționale, ci fragmentarea ei. Iar sănătatea publică modernă (schimbul de date, standardizarea protocoalelor, distribuția echitabilă a vaccinurilor) funcționează prin interdependență: după cum am văzut recent, pandemiile nu respectă granițele, iar un sistem fragmentat ar afecta capacitatea noastră colectivă de a răspunde următoarei crize sanitare.

Administrația MAGA nu se limitează la transformarea sistemului de sănătate american (cu efecte predominant negative pe termen lung, dacă e să ascultăm ce spun specialiștii), ci încearcă să exporte noua viziune, ca parte a unui asalt ideologic.

Politica americană tratează finanțarea și participarea în organizații internaționale precum OMS ca fiind condiționate de alinierea acestora la prioritățile Washingtonului, indiferent de consensul experților sau normele internaționale consolidate anterior. Administrația Trump a făcut presiuni asupra unor guverne și organizații să renunțe la programe de diversitate, echitate și incluziune (DEI), inclusiv în zona unor programe de sănătate. RFK Jr. a susținut fără dovezi că medicii și pacienții din Germania ar fi fost persecutați în timpul pandemiei.

Astfel de presiuni sunt completate de figuri influente precum Elon Musk, care amplifică discursul anti-instituțional, anti-reglementare și anti-expertiză prin rețelele sociale. Mișcările populist-suveraniste preiau rapid astfel de intervenții, pentru a legitima propriile campanii împotriva OMS, împotriva politicilor de vaccinare sau împotriva programelor de sănătate considerate „impuse”.

***

 Revenind la punctul central, critica industriei farmaceutice și a birocrației sanitare este legitimă și necesară. Problemele legate de patente, prețuri, conflicte de interese sau influența lobbyului sunt reale și discutate de ani la rând în literatura de politici publice. Reforma înseamnă să corectezi aceste vulnerabilități fără a compromite infrastructura științifică și instituțională care susține sănătatea publică.

Dar pentru RFK și MAHA reforma arată foarte mult a distrugere completă, pe motive ideologice și convingeri pseudoștiințifice. Pentru ei, dacă există influență corporatistă, atunci întregul sistem devine suspect. Dacă există greșeli instituționale, atunci consensul științific este doar ficțiune și sănătatea globală devine teren de confruntare în „războiul cultural”.

Avertismentul din The Lancet nu este dramatic doar prin ton, ci și prin implicație. În sănătatea publică, distrugerea nu face zgomot și se vede doar peste timp, în statistici, epidemii și în generațiile care trebuie să repare ceea ce a fost erodat.