De același autor
În România, monitorizarea rețelelor sociale arată un ecosistem al dezinformării relativ stabil, suficient de flexibil încât să se adapteze în funcție de evenimentele majore, dar care rămâne centrat pe subminarea democrației liberale. În viziunea promovată de rețea, democrația liberală este neomarxism, empatia este slăbiciune, iar elitele locale sunt trădători ce acționează ca proxy pentru globaliști, care vor să decimeze populația și să impună un control total.
***
Pe parcursul anului 2025, politica internă a reprezentat între 30% – 50% din vizibilitatea narațiunilor false, urmată de atacurile la adresa UE, falsuri privind presa și teorii conspiraționale diverse.
Urmează narațiunile despre Ucraina, uneori legate și ele de politica internă, de exemplu „deficitul bugetar este cauzat de ajutorul pentru Ucraina”. Categoria „COVID și sănătate” (mai puțin vizibilă) este încă prezentă din cauza unor activiști antivaccinare dedicați și a unor politicieni populiști care o folosesc pentru a susține alte teme, de exemplu „nu votați politicienii globaliști pentru că ei au impus vaccinarea împotriva COVID”. Alte teme, precum schimbările climatice, au rămas mai puțin vizibile.
Mișcarea suveranistă, ce include politicieni, pseudo-jurnaliști, preoți etc., generează majoritatea narațiunilor false, în mare parte preluând temele „războiului cultural” din SUA și interpretând evenimentele zilei în cheie conspiraționistă. Deși de-a lungul lui 2025 au fost mai multe apeluri la „unitate”, au existat și o serie de conflicte în interiorul mișcării, atât din cauza alegerilor, dar și în contextul în care partidele derivate din AUR – SOS și POT – încep să-și piardă din parlamentari.
***
Din primele luni se impun teme legate de anularea alegerilor din 2024, care va rămâne o narațiune fundamentală până la final. Decizia CCR este prezentată ca o lovitură de stat ordonată din exterior: UE, NATO, Administrația Biden, „globaliștii”. Interpretări eronate ale unor declarații ale Comisiei de la Veneția sau ale unor oficiali europeni sunt folosite ca „dovezi”.
Instalarea Administrației Trump în SUA oferă un impuls masiv ecosistemului dezinformării. Climate change, COVID, „cenzura” și alte teme din zona antiliberală sunt validate prin referințe constante la discursuri sau decizii americane.
Decizia Meta de a renunța la colaborarea cu factcheckeri și ieșirea SUA din OMS sunt prezentate drept confirmări oficiale că „sistemul a mințit”: presa, experții și instituțiile ar fi fost parte dintr-un mecanism de manipulare.
Temele se combină: USAID devine simultan finanțator de presă, pandemii, lovituri de stat și război în Ucraina; UE este responsabilă și de vaccinuri, și de energie, și de anularea alegerilor. Dezinformarea funcționează prin aglutinare, nu prin precizie.
Furtul „Tezaurului dacic” dintr-un muzeu din Olanda devine o poveste despre disprețul Occidentului, complicitatea elitelor românești și a statului român „incapabil să-și apere valorile”, exact ca în cazul alegerilor.
În februarie, demisia lui Klaus Iohannis și reținerea lui Călin Georgescu sunt imediat legate: sistemul își elimină piesele incomode și își rearanjează frontul. Anchetarea lui Georgescu este transformată într-o dovadă a importanței sale politice: dacă este reținut înseamnă că „a spus adevărul”; dacă este atacat înseamnă că „era aproape să câștige”. Între timp, complotul privind anularea alegerilor începe să includă Franța.
***
În primăvară, redescoperirea febrei porcine și a pestei ovine este prezentată ca un plan de sabotare a agriculturii românești în favoarea companiilor străine.
Dezinformările din SUA referitoare la Fauci sunt preluate cu bucurie de antivacciniști, care încă speră să-l vadă la închisoare. Alții pretind că și Angela Merkel ar fi investigată în legătură cu apariția COVID și promovează ideea că la nivelul CJUE s-ar fi decis că doctorii care au recomandat vaccinarea ar putea fi trași la răspundere.
Suveraniștii încearcă să atragă atenția Administrației Trump în speranța că va interveni în România. Se insistă pe ideea că eliminarea României din programul „Visa Waiver” ar fi fost cauzat de anularea alegerilor și apar mai multe speculații despre vizita în România a unor personalități din SUA, rămase la stadiul de zvonuri. Georgescu reușește să obțină un interviu cu Tucker Carlson, devenit tot mai radical după ce a fost concediat de la Fox News, fiind prins că a mințit cu bună-știință despre alegerile din 2020 din SUA.
Pana de curent din Spania și Portugalia din aprilie este interpretată împotriva digitalizării, iar influencerii se opun cărților de identitate „cu cip”, în timp ce un judecător din Ploiești suspendă de unul singur decizia CCR. Bucuria este de scurtă durată, decizia fiind anulată de Înalta Curte.
Luna mai este punctul de maximă tensiune. Înainte de alegeri, narațiunile de fraudă sunt pregătite ca mecanism de asigurare: „Dacă pierdem, sigur s-a furat”. După alegeri, aceste narațiuni ating un vârf scurt de vizibilitate, apoi se prăbușesc rapid. Această prăbușire arată că frauda electorală este o unealtă tactică, nu o convingere pe termen lung. În schimb, rețeaua se reorientează spre delegitimarea continuă. Președintele nu este doar „ales fraudulos”, ci ridicol, incapabil, străin de „popor”, instalat de Franța sau Bruxelles, lipsit de autoritate morală. Alegerile nu mai contează; statul însuși este prezentat ca fiind ilegitim.
***
Vara aduce dezinformare despre climate change (mai specific, mecanismul ETS2) și despre cum pactul UE privind migrația ar forța România să primească un număr exagerat de migranți. Apar primele atacuri la „legea Vexler”, dar și mai multe narațiuni de tip „bricolaj”, care leagă orice incident – o investigație penală, o tragedie, o decizie economică – de „sistem”, „UE” sau „trădare”.
Un moment important este trecerea de la ambiguitatea față de Rusia la normalizarea explicită a pozițiilor proruse, amplificate în jurul întâlnirii Trump – Putin din Alaska, ce este prezentată drept sfârșitul Ucrainei, al lui Zelenski și al globaliștilor în general.
Rusia este descrisă tot mai des ca putere rațională, creștină, stabilă, în contrast cu un Occident decadent și „satanic”. Ucraina devine test moral: a o sprijini înseamnă a trăda România; „pacea” este invocată selectiv pentru a justifica poziții favorabile Moscovei. Între timp se promovează ideea că ajutorul pentru Ucraina este cauza principală a deficitului României, iar protestele anticorupție din Ucraina alimentează ideea că Zelenski e „terminat”.
În același timp, cresc narațiunile culturale (religie, LGBTQ) și xenofobe – în general, împotriva imigranților; acestea au un cost redus de producție și un impact emoțional mare, fiind ideale pentru perioadele fără șocuri politice.
***
Din toamnă, Franța și Macron devin ținte recurente. Macron este prezentat drept liderul real al Europei care „împinge România spre război” și care ar fi influențat direct deciziile politice interne, inclusiv cele legate de alegeri. Franța devine simbolul intervenției externe în politica românească. Între timp, apar dezinformări despre strategia UE privind egalitatea de gen, despre care se pretinde că va permite copiilor să-și aleagă genul și că ar putea forța statele să ofere acces gratuit la tratamente hormonale sau operații de schimbare de sex.
Se intensifică dezinformările legate de implicarea României în război, iar relația suveraniștilor cu SUA are parte de încercări – pe de o parte sunt bucuroși că Trump anunță investigarea ANTIFA, a lui Soroș și a lui Obama, pe de altă parte sunt debusolați când Trump declară că Ucraina încă poate câștiga.
Alegerile din Republica Moldova oferă un exemplu clar de portabilitate a narațiunilor: aceleași cadre despre cenzură, propagandă și control extern sunt aplicate aproape identic, întărind ideea că „același sistem” operează peste tot.
Eșecul mai multor autorități de a finaliza la timp operațiuni de întreținere la barajul Paltinu, soldat cu întreruperea furnizării apei în mai multe localități, este imputat ministrei USR, în contextul în care partidul devine o țintă tot mai predilectă, fiind asociat cu „globalismul”. Ulterior se lansează diverse dezinformări, de exemplu că UE ar fi decis demolarea barajelor de pe râurile României.
Ultimele luni ale anului arată radicalizarea continuă și narațiunile programatice. Se cere suspendarea președintelui, alegerile din București relansează ideea „dacă pierdem înseamnă că au furat ceilalți” și se lansează ideea boicotului fiscal, ca formă legitimă de rezistență.
Un documentar despre problemele sistemului de justiție publicat de Recorder este reinterpretat ca un atac al globaliștilor și
ONG-urilor, care vor să preia controlul sistemului.
Se amplifică atacurile față de „legea Vexler”, prezentată ca atac la identitatea națională; parlamentarii suveraniști organizează o scenetă în Parlament – lipesc repetat un poster având fotografii ale unor personalități din istoria României care ar fi avut atitudini antisemite și se victimizează când Vexler dezlipește și ulterior rupe afișul. Valul de ură și antisemitism care urmează este greu de descris.
UE devine o „închisoare digitală”: DSA, euro digital, portofele digitale, toate sunt integrate într-o poveste despre control total. Apar și teme noi, precum acordul Mercosur, rapid încadrat ca amenințare existențială pentru agricultura românească.
***
Pentru 2026 ne putem aștepta la o continuare a narațiunilor care subminează legitimitatea președintelui și guvernului, conectate în continuare la trendul antiliberal și antidemocratic (mascat în luptă pentru libertate) promovat de MAGA. Rămâne de urmărit cum va pivota rețeaua, dacă popularitatea MAGA în România continuă să scadă, pe fondul deciziilor tot mai ridicole ale Administrației Trump.
