De același autor
„Consiliul a ajuns conform noii legi un organism decorativ. Practic, nu mai are nicio putere. Personal nu sunt dispus sa pierd vremea”, a precizat matematicianul Viorel Barbu, președintele Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), în declarația prin care își anunțat demisia. Declarația este matematic exactă. Legea așa cum a fost modificată și adoptată scoate în mod sistematic CNATDCU din procesul de evaluare și acreditare a școlilor doctorale și îi ia dreptul de a judeca și evalua cazurile de încălcare a eticii, altfel spus, de a da un verdict de plagiat.
Ponta nu scapă
Modificările la Ordonanța de Urgență a Guvernului sunt concepute astfel încât să păstreze aparența că CNATDCU își păstrează atribuțiile în vreme ce, de fapt, i le suprimă. Astfel, punctul 17 (toate modificările sunt introduse ca „puncte” la articolul unic al OUG) se referă exclusiv la titlurile de doctor și atestatele de conducător de doctorate acordate prin ordin al ministrului educației naționale care rămân în continuare de competența CNATDCU, chiar dacă se prevede că sesizările de plagiat vor fi adresate comisiei de etică a universității. După care, la ultimul subpunct, se prevede că „Cercetarea și aplicarea sancțiunilor prevăzute (...) se pot realiza în baza legislației în vigoare la data acordării titlului”. Astfel, atât Legea Învățământului 84/1995 și Legea 1/2011 prevăd explicit că titlurile de doctor se acordă prin ordin de ministru și la fel prevăd și Ordonanțele de Guvern din 2009, 2005, 2011 și 2016 pe tema organizării studiilor doctorale. Aceste prevederi erau deci în vigoare și la data când Ponta, Tobă, Oprea și alți plagiatori și-au susținut doctoratele. Cu alte cuvinte, ei nu vor scapa nici de „tirania” CNATDCU, nici de ordinul de ministru prin care se retrag titlurile.
Vestea proastă este că din momentul în care actuala Lege va fi promulgată de președinte, Ministerul Învățământului și, deci, și CNATDCU, vor fi scoase cu totul din procesul de evaluare a tezelor de doctorat de la acesta dată înainte, care va rămâne strict la latitudinea universităților și a comisiilor de etică numite de Senatul acestora. Din acest punct de vedere, legea introduce arbitrariul și criteriilor multiple, scoțând din proces singura instituție care furniza un set unitar de standarde etice aplicabile tuturor. Este o formă de feudalizare a învățământului doctoral înainte de a avea cel puțin o dezbatere la nivel național asupra adoptării unui astfel de set unitar.
Cine profită?
Suspecții de serviciu sunt universitățile mici și obscure și universitățile private care și în trecut s-au transformat în fabrici de diplome. Fără sabia CNATDCU deasupra capului acestea își vor putea relua practicile lucrative de a emite titluri universitare și titluri de doctor pe baza unor criterii etice laxe care să lase plagiatele să treacă în schimbul unor taxe consistente. Dar principalii profitorii sunt marile universități, care se transformă în feude închise care scapă aproape complet controlului statului și, mai ales, instituțiile de învățământ superior care au creat cele mai mari probleme și cele mai mari suspiciuni - vezi reațeaua Oprea - în privința procedurilor de acordare a titlului de doctor, precum universitățile militarizate: Poliție, Armată și SRI. Practic, din momentul intrării în vigoare a legii, acestea vor deveni stat în stat, iar ministerul Educației nu va mai avea nici o pârghie de evaluare și control a școlilor doctorale care funcționează în cadrul acestor universități. Directorul SRI, Eduard Hellvig a promis o reformă din temelii a Academiei instituției, dar adevărul este că nu va exista nimeni care să măsoare și să evalueze această reformă.
Acestă dimensiune a legii adoptate de Senat este cu atât mai evidentă cu cât ministrul Mircea Dumitru a anunțat recent că în această lună va demara evaluarea școlilor doctorale, pe care o va începe cu acele școli doctorale care au produs cele mai mari suspiciuni, adică exact cu universitățile militarizate. Din acest punct de vedere, merită reținută aprecierea președintelui Iohannis, potrivit căruia „Este cel puțin suspectă graba cu care s-a acționat pentru modificarea Legii educației, fără o discuție pe fond, într-un moment în care toată lumea așteaptă integritate și performanță”.
Dumitru trebuie să se grăbească
Legea lasă ministerului Educației și CNATDCU puterea de a retrage acreditarea universităților unde se constată încălcări sistematice și repetate ale standardelor etice, dar dacă vrea să facă o curățenie serioasă Mircea Dumitru ar trebui să o facă acum pentru că, din momentul, în care autoritatea constatării neregulilor se mută la universități, există puține șanse ca aceastea să ofere cu mâna lor ministerului argumente în favoarea dezacreditării. În scopul sprijinirii ascunderii gunoiului sub preșul autonomiei universitare, legea Senatului scoate din procedura de evaluare a școlilor doctorale rapoartele obligatorii ale CNATDCU și lasă întreaga responsabilitate în seama Agenției Române de Asigurare a Calității Învățământului Superior (ARACIS), o instituție nereformată, formată din cadre unversitare fără nume, care nu a deranjat până acum pe nimeni și, în mod evident, nu a asigurat nimic.
Ai plagiat? Poți renunța
Una dintre cele mai controversate prevederi ale noii legi este dreptul acordat deținătorilor de titluri de doctor de a renunța la acesta fără nici un fel de consecințe legale, în totală impunitate. Pare un cadou făcut tuturor plagiatorilor trecuți sau viitori, în frunte cu același Ponta. Textul prevede că tot ceea ce pot face Ministerul sau Universitatea este să ia act de renunțare și să emită un act de constatare în termeni de 30 de zile. Proba faptului că e vorba despre o legiferare cu dedicație pentru autorii de fraude intelectuale este precizarea expresă a faptului că „Actul administrativ constatator al titlului științific se anulează la date emiterii actului de revocare” și produce consecințe doar pentru viitor”. Altfel spus dacă hoțul restituie bunul furat (doctoratul) este iertat, chiar dacă a obținut beneficii, inclusiv finnanciare, de pe urma utilizării lui.
Ce se mai poate face pentru a repara acest rău făcut învățământului de elită românesc? Singura soluție legală este contestarea la Curtea Constituțională, pornind poate chiar de la prevederea amintită mai sus, care este evident un abuz. Trebuie ținut însă seama că în țările cu tradiție academică de secole, deciziile etice sunt la latitudinea universităților și nu există un cod etic unitar la nivel național. Dar, pe de altă parte, România nu este o țară cu tradiție academică seculară și poate are nevoie de o perioadă de tranziție în care să se convină asupra unor standarde comune înainte ca universitățile să fie încredințate cu o responsabilitate pe care nu au dovedit-o.
