Soluția războiului din Ucraina este departe

După prima rundă de negocieri trilaterale SUA-Rusia-Ucraina, care a avut loc la Abu Dhabi, în capitala Emiratelor Arabe Unite, participanții au vorbit despre discuții „constructive” și „productive”, cu rușii lăsând deoparte lungile și iritantele lecții de (pseudo)istorie a Ucrainei și cu ucrainenii dispuși să discute soluții concrete. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că echipa sa de negociatori este pregătită să reia discuțiile cât mai curând posibil, iar ministrul său de Externe, Andrii Sybiha, a precizat că Zelenski chiar este pregătit să se întâlnească cu Vladimir Putin. Înainte de începerea negocierilor, emisarul special al președintelui american, Steve Witkoff, a declarat că diferențele dintre părți s-au redus la una singură care este „rezolvabilă”, iar Donald Trump a afirmat la Davos că un acord privind Ucraina este „rezonabil de aproape”. Exceptând faptul că nu este.

 Participanții au ieșit de la discuțiile din Emirate cu trei probleme asupra cărora nu s-au înțeles. Prima este cererea Rusiei de a dobândi o parte din teritoriul ucrainean, a doua privește garanțiile de securitate post-război pentru Ucraina și a treia, dacă luptele ar trebui să înceteze înainte sau după ce se va fi încheiat un acord de pace.

 Teritoriul

 „Diferența” la care s-a referit, probabil, Witkoff privește soarta regiunii Donbas din estul Ucrainei sau ceea ce oamenii „din interior” numesc „chestiunea teritorială”. Nu este clar în acest moment dacă Putin dorește în continuare subjugarea întregii Ucraine (probabil că o dorește, dar nu pe termen scurt), dar este limpede că urmărește să obțină posesiunea asupra întregii regiuni Donețk. Moscova propune un cadru de negocieri bazat pe ceea ce ea numește „formula Anchorage”, în care Ucraina ar trebui să cedeze și restul Donbasului pe care îl mai deține și pe care rușii nu au reușit să îl cucerească militar. Potrivit Kremlinului, asta este ceea ce Trump și Putin ar fi convenit la summitul din Alaska din august anul trecut, dar nimeni nu i-a întrebat și pe ucraineni. Pentru aceștia din urmă, cedarea teritoriului fără luptă ar fi ilegală și profund nepopulară, după cum arată sondajele de opinie realizate de Institutul Internațional de Sociologie din Kiev. Tot ceea ce a putut să cedeze Zelenski a fost declararea acestui teritoriu aflat în dispută drept „zonă demilitarizată” și „zonă economică liberă”, dar în cadrul Ucrainei.

 Rușii au fost însă clari că acest lucru nu este de ajuns și că vor totul. După ultima vizită a lui Witkoff la Moscova, consilierul lui Putin, Iuri Ușakov, participant, la rândul său, la negocierile de pace, a reafirmat că „nu se poate aștepta un acord pe termen lung fără rezolvarea problemei teritoriale” și a insistat că orice progres al negocierilor depinde de cedarea întregului Donbas. Miercurea trecută, în fața comitetului pentru afaceri externe al Senatului american, secretarul de stat Marco Rubio a recunoscut că „mai există o diferență, însă măcar am reușit să reducem problemele la una singură, dar care va fi una foarte dificilă”.

 Insistența rușilor de a obține și restul de 10%-12% din teritoriul Donbasului pe care îl controlează Ucraina are rațiuni tactice și strategice. Localitățile controlate de ucraineni sunt relativ ușor de apărat și acolo armata ucraineană și-a concentrat dispozitivele defensive, transformându-le în adevărate fortărețe. A le ceda fără luptă este de neimaginat pentru Kiev, din două motive. În primul rând, pentru că ar renunța de bunăvoie la poziții fortificate pe care rușii nu au reușit la le cucerească în patru ani de război, dar mai important este faptul că, dacă le-ar ceda, forțele rusești ar avea calea deschisă spre centrul Ucrainei, unde se află un teritoriu agricol întins, și apoi spre Kiev. Și rușii, și ucrainenii știu foarte bine acest lucru și de aceea nici unii, nici alții nu cedează, deși lui Trump, care pare să-i fi promis lui Putin întregul Donbas, importanța acestui fapt pare să-i fi scăpat.

 O altă chestiune aflată în dispută este cine ar trebui să controleze centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, care se află aproape de linia frontului și care, în prezent, este deținută de ruși. Zelenski vrea ca această centrală să fie pusă sub controlul comun al Ucrainei și al Statelor Unite, în vreme ce Rusia dorește să dețină controlul, pe care eventual să-l împartă cu Washingtonul sau, posibil, cu Kievul.

 Garanțiile de securitate

 Acestea privesc susținerea Ucrainei promisă de către alte țări în cazul în care Rusia ar încerca o nouă tentativă de invazie. La începutul lunii ianuarie, Marea Britanie și Franța au căzut de acord să desfășoare trupe în Ucraina odată ce s-ar ajunge la un acord de pace. Witkoff a salutat planul de securitate ca fiind unul „mai puternic decât s-a văzut vreodată”, dar a rămas vag atunci când a fost vorba despre modul în care Statele Unite însele vor apăra Ucraina. Potrivit unei informații publicate de Financial Times, Washingtonul ar condiționa garanțiile de securitate post-război de cedarea integrală a Donbasului, dar Casa Albă a dezmințit.

 Așa-zisul „plan în 20 de puncte” conceput de americani ia în calcul aderarea la Uniunea Europeană a Ucrainei în 2027. În cazul în care ar adera, Ucraina ar putea beneficia de o prevedere conform căreia statele membre se susțin unele pe celelalte în cazul unei invazii. UE a început deja negocierile de aderare cu Ucraina, dar nu a stabilit o dată pentru aceasta.

 Pentru a putea adera în 2027, negocierile ar trebui să se desfășoare într-un ritm extrem de urgent, pentru că Ucraina nu a absorbit nici măcar o parte a legislației europene. Pe de altă parte, primirea unui stat mare precum Ucraina, o țară care este un colos agricol, ar putea genera opoziția unor țări care vor să își protejeze propria producție agricolă. În plus, Ucraina ar trebui să renunțe la modul în care a produs până acum și să adop­te reglementările Bruxelles-ului, ceea ce nu este nici ușor, nici ieftin. Mai mult, există state, precum Ungaria, care a declarat ferm prin prim-ministrul Viktor Orbán, că se opun aderării Ucrainei la UE. Dacă Ungaria va rămâne singură sau i se vor alătura și țări precum Slovacia, Cehia sau altele rămâne de văzut. Aderarea la UE nu este, deocamdată, o alternativă viabilă la garanțiile de securitate, adică la aducerea de trupe străine pe teritoriul ucrainean.

 Problema este că rușii insistă că nu vor accepta trupe din țări membre NATO în Ucraina și cer în schimb propriile garanții de securitate. Kremlinul pretinde că nu se va simți în siguranță până când posibilitatea aderării Ucrainei la NATO nu va fi eliminată pentru totdeauna și tot pentru totdeauna ar trebui să înceteze orice extindere a NATO. Mai mult, rușii cer reducerea forțelor armate ucrainene la 600.000 de militari față de aproximativ 800.000, cât sunt în prezent, și, în plus, cer drept de veto efectiv asupra deciziilor de apărare ale Ucrainei, un alt fel de a reveni la pretențiile de la începutul războiului de „demilitarizare” a Ucrainei. Rusia mai solicită, de asemenea, o schimbare de regim la Kiev, ceea ce aduce din nou în discuție pretenția „denazificării”, dar Kievul refuză să organizeze alegeri înainte de realizarea unui acord de pace.

 Încetarea focului

 Ucrainenii doresc o încetare imediată a focului, în vreme ce Rusia insistă că trebuie ajuns la un acord înainte ca ostilitățile să înceteze. Până la încheierea unui acord, „Rusia va urmări consecvent să atingă obiectivele operațiunii militare speciale”, a declarat Ușakov după vizita lui Witkoff la Moscova. Și, lucru cert, rachetele și dronele rusești fac prăpăd în orașele ucrainene. Recent, atacurile cu rachete balistice și de croazieră au vizat infrastructura energetică a Ucrainei, lăsând zeci de mii de oameni fără lumină și fără căldură la Kiev și Harkov, pe un ger de minus 20 de grade Celsius. Rușii atacă, mai nou, trenuri de pasageri și autobuze cu mineri, pentru a răspândi teroarea în rândurile populației civile, și nu dau semne că își schimbă tacticile. Recent, Zelenski a izbucnit într-o diatribă împotriva europenilor, care nu au reușit să facă la timp plățile destinate SUA pentru interceptoarele care ar fi putut doborî rachetele balistice, ceea ce a lăsat Ucraina fără apărare aeriană. Rusia va continua să atace până la, dar mai ales dacă va exista, un acord de pace.

 Un lucru este limpede, în vreme ce ucrainenii par dispuși la compromis și se bucură că discuțiile au caracter tehnic, pentru că se poate avansa, rușii nu par să se grăbească. Nu există niciun semnal serios că Putin ar fi renunțat la obiectivele sale maximaliste de a domina în întregime Ucraina. El poate juca convingător cartea negocierilor „constructive”, pentru a nu-l supăra pe Trump, care ar putea impune noi sancțiuni Rusiei, dar, în esență, nu a renunțat la ambițiile sale. El poate pretinde că s-ar mulțumi cu Donbasul, dar realitatea este cu totul alta. Declarațiile sale anterioare potrivit cărora Ucraina reprezintă o amenințare „existențială” la adresa Rusiei, care, dacă nu va subjuga statul vecin, ar risca să se prăbușească, sunt edificatoare. De aceea, chiar dacă negocierile din Emirate vor continua și vor produce rezultate parțiale, războiul nu se va încheia. Cel puțin nu anul acesta, care va fi al cincilea.