De același autor
Marți, 29 mai, Înalta Curte ar trebui să pronunțe decizia definitivă în dosarul angajărilor fictive în care Liviu Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu în Dosarul „Bombonica“ și în care DNA a cerut o condamnare de șapte ani și jumătate de închisoare. Dacă judecătorii Curții Supreme îl găsesc vinovat, Dragnea ar putea merge la închisoare, ceea ce ar fi finalul său politic, dar și al epocii care îi poartă numele.
Având în vedere probele, o condamnare poate fi cu greu evitată. Poate de aceea judecătorii tot amână decizia finală. Amânările cumpără timp, dar nu rezolvă problema. Ca să scape însă definitiv de o condamnare, Dragnea are două soluții la îndemână. Prima este să schimbe legea, ceea ce îi stă în putere să facă. Cum precedenta tentativă, Ordonanța 13, a eșuat, a trecut la modificarea legii penale, în care a fost introdus pragul pentru abuzul în serviciu de 50.000 de euro, numai că până la promulgare rămâne fără timp. Cealaltă soluție posibilă este să anuleze probele de la dosar, dar pentru asta ar trebui să demonstreze că acestea au fost strânse ilegal și să-i convingă pe judecătorii ÎCCJ în acest sens. De aici presiunile la care sunt supuși judecătorii prin campania de propagandă împotriva protocoalelor semnate de DNA cu SRI. Problema cu care se confruntă însă Dragnea este că nicio instanță nu a declarat că protocoalele sunt ilegale, așa cum susțin el și acoliții pe la toate televiziunile. Or, în această situație, Dragnea încearcă să demonstreze că, prin colaborarea dintre DNA și SRI, SRI a efectuat acte de urmărire penală, ceea ce Legea de organizare a SRI (14/1992) interzice în mod explicit la articolul 13. Nici acest lucru nu a fost dovedit, pentru că simplele afirmații ale unor inculpați sau jurnaliști nu țin loc de probe. Ca atare, presiunile politice și mediatice asupra judecătorilor rămân singura sa armă.
În acest punct, Dragnea primește o mână de ajutor de la Băsescu, fostul președinte fiind implicat până la gât în tentativa disperată de a o scăpa pe Elena Udrea de o condamnare definitivă în Dosarul „Gala Bute“. Situația celor doi este din multe puncte de vedere similară. Udrea a fost deja condamnată în primă instanță la șase ani de închisoare și așteaptă în Costa Rica verdictul final pe 5 iunie, la o săptămână după Dragnea. Cum aproape toți apropiații săi implicați în dosar au primit condamnări fie cu suspendare, fie cu executare, Udrea are șanse mici să beneficieze de o achitare. La fel ca în cazul lui Dragnea, singura ei șansă este anularea probelor. Într-una dintre ședințele precedente, judecătorii ÎCCJ au cerut DNA lămuriri privind implicarea SRI în dosar și, pe 8 mai, DNA a trimis un răspuns în care susține că solicitările adresate SRI nu au fost făcute în baza protocolului, ci în baza legilor. Este vorba de aceeași Lege 14, articolul 14, care afirmă că SRI are obligația să colaboreze, printre alte instituții, cu Ministerul Public, dar DNA face precizarea că interceptările obținute pe mandat tehnic nu au fost reținute în rechizitoriu. În schimb, au fost utilizate informațiile obținute pe mandat de siguranță națională în baza articolului 21 din Legea 535/2004 privind combaterea terorismului, articol abrogat în 2013. Avem de-a face aici cu o nebuloasă juridică îngroșată și mai mult de decizia CCR de a scoate corupția din rândul amenințărilor la adresa siguranței naționale. Problema aici este dacă probele obținute prin mandat de siguranță națională rămân valabile în dosarele care nu au fost încă soluționate prin hotărâre definitivă, știind că deciziile CCR se aplică, teoretic, numai pentru viitor.
Ca să facă lucrurile și mai dificile, Băsescu, într-un gest demn de un fost șef de stat, a prezentat la televiziuni și apoi în Senat fragmente dintr-o notă strict secretă care i-ar fi parvenit și în care se vorbește despre o informare a SRI-ului care ar viza Gala Bute. Cel puțin așa susține Băsescu. Informarea ar fi fost făcută „în temeiul legii, al protocolului de cooperare și al planului de cooperare“, ceea ce ar dovedi că DNA a mințit în răspunsul trimis ÎCCJ. Mai mult, Băsescu a trimis documentul la Comisia SRI, fapt care a determinat Înalta Curte să emită un comunicat pe 25 mai în care, practic, denunță o posibilă imixtiune a Comisiei SRI într-un dosar aflat pe rol.
Al treilea eveniment crucial intervine chiar a doua zi după termenul final în cazul Dragnea, când CCR trebuie să se pronunțe asupra pretinsului conflict constituțional generat de refuzul șefului statului de a o revoca pe Laura Codruța Kövesi. Dacă CCR îi dă dreptate ministrului Toader și îl reduce pe președinte la o mașină de semnat hârtii, atunci putem spune că independența procurorilor a luat sfârșit. Numirile și revocările din funcțiile de procurori șefi vor fi pentru totdeauna la cheremul politicienilor, indiferent de partid.
Într-o altă viață, Băsescu declara că „judecătorii au atâta independență câtă își iau singuri“. E timpul ca judecătorii Înaltei Curți și cei ai CCR să reziste presiunilor, tentațiilor și meschinăriilor și să își ia toată independența pe care le-o permite legea, pentru că altfel vor rămâne fără ea.
