De același autor
Epoca failibilitatii a fost terminata si publicata inainte de alegerile partiale din SUA, care au consemnat revenirea democratilor la fraiele Congresului. Soros fusese desemnat de Administratia Bush Jr. ca inamic public numarul unu fiindca isi declarase fatis opozitia fata de interventia militara in Irak si sponsoriza masiv campania politica a democratilor. Cat a contribuit Soros la succesul democratilor conteaza mai putin; ce importa este ca si de aceasta data alegerea sa s-a dovedit in acord cu realismul politic si cu ceea ce este numit in engleza common sense (adica sa fii cu capul pe umeri, cu picioarele pe pamant). De altfel, cartea, ce are ca subtitlu Consecintele razboiului impotriva terorii, se ocupa in sectiunile 3, 4 si 5 cu predilectie de rolul SUA in lume, de episodul nefericit Irak, neterminat inca. Dar cartea este considerabil mai mult decat o examinare critica a erorilor "razboinicilor" lui Bush Jr. Avem sub ochi o deschidere ampla a mintii si sufletului unui om, care are ce sa spuna. Cartea este o revarsare de idei si teze, de amintiri, un tur de forta in peisajul social, politic si economic contemporan, nelipsind incursiuni istorice relevante. Este poate prea eclectica si comprimata, dar amalgamul are farmecul si subtilitatile sale.
Daca as fi intrebat ce leaga, prin legaturi profunde, ceea ce este exprimat in aceasta carte, as spune ca, printre altele, este respingerea fundamentalismului de orice fel. Soros este necrutator cu sistemele de comanda (totalitare), dar si cu fundamentalistii pietei, cand examineaza functionarea economiei; este necrutator cu cei care par sa indrepte omenirea catre o ciocnire a civilizatiilor, inclusiv cu cei care s-au lansat in aventura Irak. El face o pledoarie in favoarea intelegerii complexitatii lumii, a marilor pericole pe care le avem de infruntat, fie ca este vorba despre proliferarea armelor nucleare sau o criza a energiei.
Experienta de viata
La cei 75 ani pe care ii are, Soros simte nevoia sa traga o linie, sa adune laolalta ganduri exprimate in Alchimia finantelor, cu multi ani in urma, in analiza fenomenului globalizarii (Reforma capitalismului global), sau a caderii si decaderii Administratiei Bush. Si momentul, foarte delicat in relatiile internationale ca urmare a fiasco-ului interventiei militare in Irak, a fost o motivatie forte pentru scrierea acestei carti.
Sunt numeroase pistele pe care se poate dialoga cu Soros. De exemplu, cand vorbeste despre metodologia utilizata in cunoasterea realitatii si conduita de viata (de pilda, principiul failibilitatii). El judeca critic cartezianismului, pozitivismul logic, pentru care totul se poate explica schematic, pana la consecinte ultime si lamurind cauzalitati precise. In economie, aceasta critica il asaza alaturi de cei care cred in echilibre multiple, in irealismul folosirii ipotezei anticipatiilor (expectatiilor) rationale ca unealta de invigorare a teoriei echilibrului general. Din punct de vedere paradigmatic, Soros se apropie mult de neo-keynesisti si chiar structuralisti. El pledeaza pentru reglementarea pietelor, pentru o abordare in politicile publice care sa previna abuzurile pozitiilor dominante de piata, sa incerce sa corecteze imperfectiunile pietei. Soros este un opozant vocal al fundamentalismului de piata si aici se intalneste cu analizele facute de un Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru economie.
Evoc aici din nou intalnirea lui Soros cu Mahathir Mohammad, fostul premier al Malayeziei, care l-a acuzat ca ar fi fost implicat in speculatiile valutare presupuse a fi declansat crizele financiare din Asia de Sud-Est in deceniul trecut. Soros a negat atunci cu vehementa implicarea sa in acel episod. Dar aureola sa de speculator pe pietele financiare, de persoana care si-a construit averea prin aceasta indeletnicire, ii crea cel putin o problema de imagine. Sa nu uitam si istoria lui in iesirea lirei sterline din mecanismul cursurilor de schimb la inceputul deceniului trecut. Raman la opinia ca Soros a fost manat in initiativele sale filantropice, dincolo de generozitatea, structura sa sufleteasca, si de un sentiment de disconfort, avand in vedere sorgintea averii sale. Nu am in vedere aici comiterea unor fapte certate cu legea, ci valorificarea oportunitatilor oferite de un sistem pe care tot el il critica. Spunand acestea, sub nici o forma nu doresc sa micsorez din meritele lui George Soros.
Nu cred ca numai relatia stransa cu pietele financiare i-a imprimat inclinatia de a vedea incertitudini si riscuri in mod ubicuu. Ci mai degraba o intreaga experienta de viata (inclusiv ce a invatat ca discipol al lui Karl Popper), presarata cu suferinte, dezamagiri, dar si cu impliniri si recunoastere internationala. Cand ajungi sa ti se spuna ca esti un veritabil om de stat, chiar fara a avea nevoie de o pozitie oficiala, cuvintele sunt de prisos. Am avut ocazia sa-l intalnesc pe George Soros la Davos, la reuniunea anuala a finantelor mondiale, dar si la New York, in fieful sau; am fost invitat in casa sa alaturi de alte oficialitati romane, de presedintele din acea vreme al Bancii Mondiale, Jim Wolfensohn, de o serie de senatori si congresmeni. Si acela a fost un prilej pentru Soros de a dovedi atentia pe care o are pentru mersul tranzitiei si al democratiei in Romania.
Pledoaria pentru societatea deschisa
Failibilitatea, aplicarea principiului nedeterminarii in viata sociala si economica il ajuta pe Soros sa citeasca realitatea din perspectiva situatiilor indepartate de echilibru. Aici este vorba nu numai de modul in care este vizualizata economia reala (cu imperfectiuni majore), dar si societatea in ansamblu, cu deformarile monstruoase pe care le poate cunoaste. National-socialismul, comunismul, ca sisteme politice totalitare, au marcat viata a sute de milioane de oameni in secolul trecut, iar Soros a cunoscut in mod nemijlocit aceste detururi tragice ale istoriei. Pledoaria sa pentru societatea deschisa, ca un concept epistemologic, porneste de la experienta proprie, care l-a ajutat sa inteleaga limitele cunoasterii, imperfectiunile fiintei umane, viciile care exista chiar inauntrul societatilor democratice, dar si potentialul de mai bine in ele, in lume in general.
Este de meditat asupra distinctiei pe care el o face intre democratia liberala, ca atare, si societatea deschisa. Adica intre un construct politic, care judeca distributia puterii in societate, si lupta pentru redistributie (de aici nevoia de controale reciproce institutionalizate, care sa previna abuzul de putere). Soros este tare aspru cand vede conduita generalizata de tipul "sa ne simtim noi bine si atat" (just feel good society), care ciunteste accentele critice, progresiste intr-o societate democratica. Nu pot sa nu fac o paralela intre analiza sa, a societatii americane, cu cea facuta de economistul si sociologul John Kenneth Galbraith intr-un faimos eseu, The Culture of Contentment (Cultura multumirii de sine) cu ani in urma. Soros se reveleaza, de altfel, si aici ca un om de stanga; el nu este indiferent la ce se intampla cu ceilalti, daca societatea ofera sanse egale tuturor, daca exista preocupare catre progres social. Dar nu numai cu Galbraith (perceput ca a fi fost excesiv de stanga in mediile academice americane) se poate face o paralela. In fond, Soros critica ceea ce osifica, erodeaza din forta propulsiva intr-o societate. Oare un Douglas North sau Mancur Olson nu fac acelasi lucru cand evidentiaza fenomene de scleroza institutionala, care pot fi detectate si in societati democratice mature?
Soros crede in virtutile "modelului european" in raport cu nevoile lumii contemporane si aici el se intalneste cu mesajul optimist al lui Jeremy Rifkin (The European Dream). Pentru Soros, Uniunea Europeana pare sa detina mai mult din atributele unei "societati deschise globale", care ar fi un instrument si o tinta ultime pentru solutionarea marilor probleme cu care se confrunta omenirea. Nu in sensul constituirii unui guvern global, ci al intronarii domniei legii in relatiile internationale si al posibilitatii de a interveni in viata comunitatilor, oriunde in lume, acolo unde se produc mari injustitii (de pilda, genocidul din Darfour). Desi trebuie sa spun ca Soros pare sa subestimeze dificultatile cu care se confrunta "modelul european" sub presiunile globalizarii, in conditiile ascensiunii economice formidabile a Chinei (in special) si Indiei.
"It’s the economy, stupid!"
Ce vedem in primul deceniu al noului mileniu pare sa valideze o viziune pesimista privind evolutia lumii - fata de optimismul debordant al lui Fukuyama in Sfarsitul istoriei. Robert Kagan considera in Paradise and Power (2003) ca traim intr-o lume hobbes-iana, care nu are reguli si institutii dupa care ar merita sa te ghidezi; ca suprematia militara si tehnologica trebuie pusa la lucru. El critica venus-ismul unei Europe slabe, care ar fi incapabila sa inteleaga resorturile adevarate ale clivajului de cultura strategica intre cele doua maluri ale Atlanticului. Dar viata arata ca forta militara, singura, nu este suficienta; ca este nevoie de ceea ce Joseph Nye Jr. numeste "soft power", puterea de a capta mintile si sufletele oamenilor. Iar daca puterea militara este aplicata in mod defectuos, se poate ajunge in situatii de-a dreptul imposibile, cum este cea din Irak acum. Soros are permanent in vedere soft power-ul in relatiile internationale. Si ca am amintit de Fukuyama, ca si Soros, el este fara mila fata de doctrina strategica si militara a celor care au decis politica Administratiei Bush Jr., desi el insusi este un neoconservator.
Piesa centrala a cartii este critica virulenta a Administratiei Bush Jr. in campul politicii de securitate si politica externa. Spre deosebire de cei care considera ca interventia militara in Irak a fost prost gandita si desfasurata, Soros apreciaza ca ideea insasi a interventiei a fost o eroare colosala de strategie, o misperception (o perceptie total eronata) a realitatii. Cu atat mai ridicole par acum comentariile celor care s-au aliniat orbeste la o gandire strategica ce a condus la un impas extraordinar in Irak. Grava este catalogarea celor care au examinat critic doctrina militara a Administratiei Bush Jr. si interventia din Irak ca fiind rezultatul unei ideologii de stanga, incapabila - cum se afirma - sa inteleaga marile pericole, neconventionale, ale lumii dupa 11 septembrie 2001. Oare amiralul Brent Scowcroft (consilier pentru securitate nationala al fostului presedinte Bush) si altii ca el nu au fost patrioti cand au criticat pregatirea interventiei militare in Irak? Si cum au fost Malcolm Rifkind (fost ministru al Apararii in Marea Britanie in guvernul conservator al lui John Major) si Douglas Hurd (fost ministru la Foreign Office), cand au anticipat impotmolirea din Irak, reverberatiile in regiune? In politica externa nu apartenenta la stanga sau la dreapta politica explica automat o pozitie sau alta.
In deceniul trecut, o propozitie a facut cariera peste Atlantic: "it’s the economy, stupid"; ea s-ar traduce, liber, "este economia, fraiere". Adica, starea economiei ar explica, esentialmente, deznodamantul alegerilor prezidentiale. O parafrazare a propozitiei mentionate este "it’s the policy, stupid!", adica "este politica la mijloc..." - prin "politica" intelegand politica publica (policy), si nu procesul politic (politics). Desi obiectivul de combatere a terorismului international este incontestabil, mijloacele de a o face au starnit controverse aprinse. Soros aminteste si el aceasta propozitie, pe care mi-am permis sa o utilizez si eu intr-un articol scris cu cativa ani in urma si in care am examinat neajunsurile interventiei militare in Irak.
Politica publica internationala
"Desenul" gandit de Administratia Bush Jr. pentru Orientul Mijlociu este in zdrente. Echilibrul regional este mai precar ca inainte, cu un Iran care devine un jucator tot mai important in Orientul Mijlociu, cu miscari politice islamice radicale care castiga alegeri ce erau menite sa impuna un suflu democratic in diverse tari arabe (ma refer aici si la alegerile organizate de Autoritatea Palestiniana) etc. Reverberatiile in intreaga zona sunt puternice. Nici in Afganistan lucrurile nu stau pe roze. Declaratiile sefului Statului Major al armatei britanice, generalul Sir Richard Dannatt, sunt dintre cele mai elocvente privind mersul ostilitatilor pe ambele fronturi.
Exista invataminte majore ale episodului Irak pentru politica publica internationala. Unul priveste justificarea si credibilitatea unei politici; este, de pilda, temeiul invocat al armelor de distrugere in masa, care s-a dovedit fals si fiind insotit de manipularea informatiilor pentru influentarea opiniei publice. Alta lectie este legata de imaginarea consecintelor unei politici, mai cu seama cand motivarea este de natura preventiva. Aici poate fi inclusa si chestiunea "democratizarii" tarilor din regiune. Se dovedeste, totodata, ca "romantismul" (radicalismul) in gandirea strategica, in politica externa comporta riscuri incalculabile; ca, intr-o lume atat de complexa si cu atatea adversitati, in care nationalismul joaca, adesea, un rol covarsitor, simplificarile extreme sunt mai mult decat periculoase, iar Realpolitik nu este o abordare revoluta. In fine, o politica are mai mari sanse de reusita daca se bucura de sprijin international larg. Revenim astfel la notiunea de soft power.
Soros ne ofera o pilda mare de implicare generoasa in viata sociala, nu numai a tarii care l-a gazduit dupa fuga de sistemul totalitar. Din pacate, nu sunt multi ca el.
*Prefata la volumul lui George Soros, Epoca failibilitatii, Editura Polirom, 2007.
( Subtitlurile apartin redactiei)
