De același autor
Desemnarea de către președintele Klaus Iohannis a lui Dacian Cioloș pentru realizarea unui nou guvern a fost o întreprindere sortită eșecului din start. Apelul la Nicolae Ciucă, ministrul apărării naționale, pentru formarea unui nou cabinet a surprins pe unii, dar nu pe toți.
Domnul Ciucă a fost militar de carieră, ajuns la gradul de general destul de repede. A urmat cursuri în străinătate, dar a făcut și un doctorat la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, din București, una dintre fabricile de diplome din România, care a dat țării plutoane de plagiatori patrioți. Cu misiuni în Afganistan și Irak, generalul a cunoscut gloria la vârful Armatei după ajungerea lui K. Iohannis la Cotroceni. Chiar în ianuarie 2015, a fost numit șef al Statului Major al Apărării, pentru ca în decembrie 2018 să obțină o prelungire a mandatului cu un an. A plecat din armată în toamna anului 2019, când se constituia guvernul Ludovic Orban, în cadrul căruia a primit portofoliul de ministru al apărării naționale. Ulterior, a devenit membru PNL, senator și a fost reconfirmat ca ministru.
Președintele l-ar fi dorit prim-ministru cu puteri depline pe general, după alegerile din decembrie 2020, însă opoziția din PNL a fost prea puternică atunci. După mai puțin de un an, președintele l-a scos iarăși din caschetă pe generalul său fidel și i-a încredințat formarea guvernului. PNL a luat act de voința lui Iohannis și a spus în cor, cum se face în partidele sensibile la autoritarism, „da, să trăiți!”.
Președintele Klaus Iohannis are o tot mai evidentă slăbiciune pentru uniforme, indiferent că sunt cele de la SPP, SRI, MAI sau MApN. În 2020, după debutul pandemiei de Covid-19, mai multe spitale civile au primit conduceri militare. Se propaga ideea că oamenii în uniformă vor rezolva problemele, vor impune ordinea și disciplina.
La începutul acestui an, președintele a numit un militar, pe colonelul medic Valeriu Gheorghiță, drept coordonator al campaniei naționale de vaccinare. S-a impus imunizarea mai întâi a „specialilor”, a angajaților din structurile de forță, iar prin diverse aranjamente, și a familiilor, rudelor și prietenilor acestora. Domnul Ciucă a avut un rol în toată această operațiune. A fost membru al guvernului Cîțu, iar în calitate de ministru al apărării l-a avut în subordine pe colonelul Gheorghiță. La fel cum responsabil este – chiar în primul rând – și domnul Iohannis, președintele îngrijorat în cuvinte. Operațiunea de vaccinare a fost un eșec de proporții. O tragedie. Fără suport politic adecvat, fără măsuri administrative eficiente, fără cadru legislativ, fără comunicare inteligentă, nici nu putea fi altfel.
Promovarea militarilor în funcții publice are la bază câteva mituri: disciplina, competența, eficiența și onoarea. Armata este în topul încrederii în sondajele de opinie din România. Creditarea acesteia de către procente considerabile ale populației ține și de deficitul de cultură critică și democratică, dar și de o propagandă insidioasă, purtată prin diferite mijloace, de diverse structuri ale „sistemului național de apărare”. Tendința este mai veche, încă din timpul mandatelor lui Ion Iliescu, continuată, rafinată, sub cele ale lui Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis. Contrar a ceea ce cred mulți, aceste instituții nu sunt meritocratice. În spatele promovărilor sunt cel mai adesea intrigi și influențe, specifice sistemelor birocratice corupte.
Scandalurile din interiorul structurilor de forță, inclusiv din Armată, răzbat cu greutate în spațiul public. Asta nu înseamnă că ele nu există. De-a lungul ultimelor trei decenii, au tot apărut în presă cazuri de corupție cu epoleți. Merită amintite: „Afacerea Motorola”, din 1990; „Afacerea Puma”, din 1995; dosarul „Corupție cu epoleți”, din 2003; dosarul „Tofan”, din anii 2000; dosarele „Case pentru militari” și „Mită la Generali”, ambele în deceniul trecut.
În legătură cu chestiunea onoarei militare, există o declarație din iunie 2018 a domnului Ciucă, atunci când era în fruntea Statului Major al Apărării. Cuprins de un fior mistic, generalul declara la postul de Radio România Actualități că pentru el era atât de „sfântă onoarea şi demnitatea de a fi şeful Statului Major al Apărării încât, indiferent de ceea ce mi s-ar propune, nu voi face altceva. […] Nu voi face politică”. Sfânta onoare a fost uitată între timp. Cu fiecare promovare politică, bocancii cazoni mai călcau o dată peste cuvintele pompoase. Declarația respectivă a fost ștearsă de pe site-ul radioului public în urmă cu două zile.
Nu știm dacă proatlantismul declarat al domnului Ciucă se bazează doar pe considerente strategice sau acesta a și interiorizat cultura politică a democrației liberale, care presupune un control ferm al structurilor de forță – armată, poliție, servicii secrete – de către civili. Foștii militari americani nu pot ocupa o funcție precum cea de secretar/ministru al apărării, spre exemplu, decât la șapte ani după trecerea în rezervă. Nici Ciucă, nici Iohannis nu par să știe acest detaliu, de vreme ce primul a aterizat, prin voința celui din urmă, direct din funcția de șef al Statului Major al Apărării în cea de ministru. Abia apucase să treacă în rezervă.
România a mai cunoscut în istoria ei din ultimul veac și jumătate generali activi sau în rezervă care au ocupat funcția de prim-ministru, fie cu uniforma pe ei, fie păstrată în șifonier. Această „tradiție” nu poate face parte din trecutul utilizabil al României.
Desemnarea domnului Ciucă drept premier este un semnal prost. Pentru că arată o clasă politică slabă. Dacă e să folosim termeni militari, e vorba de capitularea după un simulacru de bătălie. N. Ciucă este doar o sabie – nu mi-e clar dacă e bine ascuțită sau nu – în teaca lui K. Iohannis. Democrația cu epoleți este o iluzie periculoasă.//
