Șah la Iran, mat la companiile europene

Tocmai s-a intrat într-o nouă fază a glaciațiunii dintre America lui Trump și Europa. „Cine face afaceri cu Iranul nu mai face afaceri cu SUA“, a rezumat Donald Trump, în diplomația sa de Twitter, consecințele retragerii din acordul nuclear cu Iranul.

Eliza Francu 14.08.2018

De același autor

 

Noile sancțiuni americane se referă la interzicerea oricărei tranzacții cu Iranul în dolari, aur, metale prețioase, aluminiu, oțel. Iranul nu va mai putea cumpăra nici avioane de pasageri ori cărbuni, nici nu va mai putea exporta fistic și covoare, două simboluri importante pentru iranieni. Vor fi lovite, de asemenea, industria de automobile și cea navală. Însă cele mai dure sancțiuni vor intra în vigoare la început de noiembrie, când va fi vizat exportul de petrol și gaze, pe care se bazează în cea mai mare parte economia iraniană. Oficial, Washingtonul nu a vorbit despre schimbarea de regim, doar de „schimbarea atitudinii“ la Teheran. Administrația americană e convinsă că, prin cele mai dure sancțiuni impuse vreodată, va sufoca economic Iranul și, în consecință, îl va forța să renunțe la politica regională expansionistă (intervenţiile din Siria, Yemen, Liban).

 

La fel de bine ar fi putut fi doar o chestiune de timp. Iranul nu mai e de mult atât de stabil pe cât ar vrea să pară. Inflația, instabilitatea economică, devalorizarea accelerată a monedei naționale (80% doar în ultimul an!) și șomajul au dus la deteriorarea economiei și la creșterea presiunii sociale. Furia și disperarea au început să se manifeste în stradă, prin proteste tot mai extinse. Iranul rămâne însă imprevizibil – e posibil ca furia publică să se răsfrângă asupra regimului, dar la fel de posibil este ca ayatollahul să reușească din nou să o întoarcă împotriva Americii și să submineze legitimitatea protestatarilor sătui de corupţia endemică şi greutăţile economice.

 

Pariul riscant al Americii şi-ar putea atinge scopul pe termen lung. Până atunci însă, vor exista multe victime colaterale. Primele par a fi firmele europene și relația economică a SUA cu Europa.

 

Marile companii europene, abia reîntoarse în Iran după acordul nuclear încheiat de Teheran cu lumea occidentală în 2015, își fac acum din nou bagajele, renunță la tot și pleacă. Pentru prima dată, la nivel politic, Europa opune rezistență și refuză să urmeze leadershipul Americii în ce privește embargoul la adresa unui terț. Dacă Statele Unite le spun să-și încheie conturile în Iran, UE le spune, chiar le impune să rămână. Indiferent că se numesc Daimler, Airbus sau Siemens, companiile vor avea nevoie de autorizație specială din partea Comisiei Europene ca să-și lichideze afacerile cu Iranul, în caz contrar urmând să fie date în judecată în statele membre. În schimb, Bruxellesul le promite că vor fi protejate din secunda în care vor spune NU Americii. Oficialii UE intenţionează să ocolească sancțiunile SUA prin menținerea unor canale financiare deschise cu Iranul și prin continuarea importului de gaze și petrol iraniene. În plus, va fi stabilit un mecanism prin care companiile afectate de sancțiuni vor putea da în judecată SUA în tribunalele naționale din statele membre. Totul e încă la nivel declarativ. Practic, firmele se regăsesc în poziția de a alege între a-și continua operațiunile în Iran și a se confrunta cu penalizări în SUA și a-și întrerupe operațiunile din Iran și a suferi posibile consecințe legale în UE.

 

La nivel diplomatic, pare bine jucat: pe de-o parte, Europa transmite Teheranului că respectă un acord încheiat cu greu și că acordul este în interesul economic al Iranului, iar pe de altă parte, arată că îşi protejează propriile interese economice. Dar diavolul stă în detalii. Și, deocamdată, blocul comunitar nu a venit cu garanții concrete pentru companiile sale în fața consecințelor anunțate de SUA.

 

În plus, decizia UE nu are cum să-i forțeze pe afaceriști să rămână în Iran. Poate cel mult să îi oblige să găsească scuze care nu au legătură cu sancțiunile americane ca să plece. În fine, mecanismele ar putea fi aplicabile în interiorul Uniunii, dar nu pot împiedica Administrația Trump să vizeze filierele americane și bunurile companiilor europene în SUA. „Scutul economic“ promis de Europa înseamnă în fapt un șir lung de bătăi de cap legale și un pariu care nu merită pentru cele mai multe dintre ele.

 

Toate companiile mari au interese comerciale infinit mai mari în SUA decât în Iran. Băncile, la fel. Băncile europene mari au început deja să refuze să intre în afaceri ce au conexiuni cu Iranul. Niciuna nu vrea să-și piardă accesul la sistemul financiar global dominat de SUA. În fapt, toate firmele europene sau multinaționale au afaceri în Statele Unite, ceea ce înseamnă că sunt vulnerabile direct sau indirect la sancțiunile americane. Daimler a anunțat marți că își suspendă activitățile din Iran. Gigantul francez Total a anunțat şi el că își lichidează conturile cu Iranul, dacă americanii nu îi vor oferi o dispensă specială, la un loc cu sprijin din partea Franței și din partea autorităților europene. Ceea ce nu se va întâmpla, evident.

 

Aşadar, după ce șase decenii au fost aliate economic, politic și militar și se pregăteau să semneze un acord economic istoric de sute de miliarde (TTIP) de euro, brusc, cele două maluri ale Atlanticului se regăsesc în conflict economic deschis. Pentru asta, au fost suficienți doi ani de Trump. Mai rămân încă cel puțin doi, în care devine tot mai greu de prezis în ce moduri se mai poate deteriora relaţia transatlantică.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22