Republica Populară Orwelliană

Condamnarea jurnalistei care a relatat despre Wuhan arată faptul că în China nu mai există nimic altceva decât un prezent fără început și fără sfârșit, în care partidul are întotdeauna dreptate.

Eliza Francu 05.01.2021

De același autor

„Războiul este pace. Libertatea este sclavie. Ignoranța este putere” erau cele trei sloganuri-nonsens ale partidului unic din distopia publicată de Orwell în 1949. Oricine încalcă ideologia partidului, oricine manifestă vreo formă de gândire critică, orice individ care iese în afara limitelor milimetrice fixate de partidul unic devine o nonpersoană și este minuțios șters din istorie. Este exact ce se întâmplă în China anului 2021. Istoria pandemiei și a oamenilor care au încercat să arate lumii ce s-a întâmplat în primă instanță e rescrisă cu forța, așa cum dictează „Ministerul Adevărului” de la Beijing.

La sfârșitul anului care tocmai s-a încheiat, jurnalista chineză Zhang Zhan a fost condamnată de autoritățile chineze la patru ani de închisoare pentru dezvăluirile referitoare la felul în care acestea au gestionat la început pandemia. Capetele oficiale de condamnare au fost că Zhan „a căutat ceartă și a cauzat tulburarea liniștii publice”. (Formula este folosită adeseori de guvernul chinez pentru a scăpa de disidenți și de activiștii pentru drepturile omului.)

„Crima” jurnalistei-cetățean de 37 de ani a fost că s-a dus în Wuhan, în februarie, după izbucnirea pandemiei, și că a relatat detalii care contraziceau versiunea oficială a propagandei chineze. Vreme de trei luni, a documentat viața oamenilor de acolo și realitățile dureroase cu care se confruntau, de la spitale arhipline și depășite de situație la magazine goale.

Zhan, de profesie avocat, a intervievat oameni obișnuiți din Wuhan și a criticat în mai multe rânduri răspunsul partidului comunist la pandemie.

A postat informațiile, fotografiile și filmările pe Wechat, Twitter și YouTube (ultimele două – blocate în China). Toate relatările s-au terminat brusc în luna mai, când Zhang a fost găsită de poliție, arestată și adusă cu forța înapoi în orașul său, Shanghai. Poliția Gândirii a intrat în acțiune. După arestarea din luna mai, Zhang Zhan a intrat în greva foamei, singura formă de protest care îi rămăsese. Oficialii închisorii i-au introdus tuburi pe nas și pe gură pentru a o hrăni cu forța, ceea ce a dus la dureri permanente de stomac și în gât. I-au legat mâinile ca să nu își poată scoate singură tuburile, potrivit Amnesty International.

Un tratament echivalent torturii.

Totuși, jurnalista nu a cedat nici în închisoare. A avut curajul de a sfida partidul comunist pe mai departe: a pledat nevinovată. A negat vehement și că ar fi publicat vreo știre falsă – o acuzație în sprijinul căreia procurorii nu au adus niciun fel de dovadă. A îndrăznit să explice că legea chineză este de partea ei. Într-adevăr, potrivit Constituției chineze, „cetățenii din Republica Populară Chineză se bucură de libertate de expresie și de libertatea presei, au dreptul la asociere, procesiuni și demonstrații”. (Și pe parcursul procesului, Zhan a continuat să pledeze pentru libertatea de expresie și încetarea cenzurii.)

Cazul a ajuns în atenția Comitetului pentru Protejarea Jurnaliștilor (CPJ) în timpul simulacrului de proces. Organizația internațională avertizează că Zhan nu va supraviețui în închisoare după tortură și după ce a pierdut mult în greutate. Toate avertismentele ONG-urilor și presei internaționale sunt însă o luptă cu morile de vânt – litera legii chineze e una moartă pentru partidul unic. O demonstrează cât se poate de limpede numărul enorm de jurnaliști întemnițați din ordinul autorităților comuniste: nu mai puțin de 47 – iar statistica era valabilă la începutul lui 2020, când pandemia era abia la început. Dintre toate națiunile lumii, China deține așadar recordul absolut la numărul de jurnaliști închiși, potrivit statisticilor Reporteri Fără Frontiere. Și nici nu se mai obosește să ascundă asta.

Zhan nu este primul jurnalist închis de chinezi pentru relatările despre Covid. Pe măsură ce autoritățile au început să preia controlul asupra acoperirii mediatice a pandemiei, să oblige canalele oficiale de propagandă să prezinte răspunsul la criza sanitară drept unul eficient și rapid, au început să dispară și alți jurnaliști independenți. În februarie, a dispărut Chen Qiushi, care făcuse transmisiuni live din Wuhan în timpul lockdown-ului. (Abia în septembrie a venit informația că se află „sub supravegherea statului”.) Alți doi jurnaliști independenți – Li Zehua și Fang Bin – au fost, de asemenea, arestați după relatările despre pandemie.

Confruntat cu întrebările presei internaționale și ale asociațiilor de jurnaliști, guvernul chinez nu s-a obosit să răspundă. Iar tratamentul din închisoare nu seamănă nici pe departe celui aplicat de țările civilizate: jurnaliștilor li se refuză asistența medicală, iar avocații lor sunt în cele mai multe dintre cazuri forțați să demisioneze (mergând până la excluderea lor din barou). Suprimarea libertății de exprimare e departe de a fi o noutate pentru chinezi, iar Poliția Gândirii nu îi vizează doar pe jurnaliști.

În urmă cu câteva zile, s-a aflat că miliardarul Jack Ma (fondatorul Alibaba și filantrop) a dispărut din propria emisiune – Africa’s Business Heroes, după ce a criticat sistemul bancar chinez deținut de stat și practicile instituțiilor care ar trebui să reglementeze activitatea bancară. Finala emisiunii în care au fost formulate criticile a fost filmată în noiembrie și tot atunci a fost ultima dată când Jack Ma a fost văzut în public. Imaginea sa a fost scoasă de pe pagina emisiunii și din clipul de promovare, iar compania sa a fost delistată de la bursă și averea sa s-a micșorat cu 12 miliarde de dolari în decurs de câteva zile.

Revenind la cazul Zhan, el e cu atât mai important cu cât a fost primul jurnalist condamnat public pentru relatările despre pandemie. Nu este vorba așadar de un caz izolat, de o singură persoană care s-a luat la trântă cu uriașa mașinărie comunistă. Cazul Zhang expune atât ipocrizia și aroganța partidului unic, cât și felul găunos în care înțelege să respecte propria Constituție. Mai mult, prin faptul că îi pedepsește pe cei care au încercat să arate greșelile în felul în care a fost gestionată pandemia (ascunsă de ochii lumii săptămâni la rând, un interval crucial în care ar fi putut fi ținută sub control), Beijingul arată că în cazul vreunei viitoare alte pandemii va proceda în exact același mod: ascunzând gunoiul sub preș și înăbușind orice încercare de transparență. „Istoria s-a blocat. Nu mai există nimic altceva decât un prezent fără început și fără sfârșit, în care Partidul are întotdeauna dreptate.”

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22