Copiaţi modelul american de selectare a procurorului general, doamnă Prună!

Mă bucur că am scăpat de Tiberiu Niţu. Dar în acest moment sunt preocupat ca viitorul pro­curor general al României să fie un personaj competent şi cinstit. Deocamdată, trebuie să recunoaşteţi că numirea, ca interimar, a lui Bog­dan Licu – unul dintre doctoranzii lui Ga­briel Oprea, acuzat de plagiat – nu este deloc încurajatoare. Aştept de la ministrul Justiţiei, Raluca Prună, dar şi de la secţia de procurori a CSM transparenţă şi proceduri clare în nu­mi­rea viitorului procuror general. Doamna Prună spune că se grăbeşte să numească un nou pro­curor general. Evident că nu îmi doresc ca domnul Licu să stea prea mult la Parchetul Ge­neral şi să mai îngroape nişte dosare, dar cred că principala preocupare trebuie să fie să nu mai nimerim peste alt Niţu. Doamna Pru­nă şi CSM nu trebuie să inventeze cine știe ce proceduri. Sunt țări de la care se poa­te învăța. Vă prezint, pe scurt, procedurile ca­re s-au desfăşurat în SUA după ce, în 2014, pre­şedintele Obama a propus-o procuror ge­neral al SUA pe doamna Loretta Lynch.

Nominalizarea a fost făcută la data de 8 no­iem­brie 2014 de către preşedintele Obama, ca­re, după cum ştiţi, este şeful Executivului. A urmat confirmarea Senatului, care a durat câteva luni, şi acesta este aspectul asupra că­ruia vreau să mă opresc, pentru că aşa cred că trebuie să se procedeze şi în România. Pro­ce­durile s-au lungit pe parcursul a nu mai pu­ţin de 166 de zile. Senatorii republicani, aflaţi în opoziţie, au avut nevoie de câteva săp­tă­mâni doar pentru a obţine date legate de una dintre cele mai controversate decizii luate de Lynch în calitate de procuror şef al statului New York: ea a ajuns la o înţelegere cu banca HSBC, acuzată de evaziune fiscală şi spălare de bani, înţelegere în urma căreia banca a plă­tit o amendă de 1,9 miliarde de dolari, în loc ca responsabilii să fie aduşi în faţa tri­bu­na­lu­lui. Doar pe acest subiect, senatorii din c­o­mi­sia juridică i-au adresat mai multe întrebări lui Lynch, la care ea a răspuns inclusiv în scris, pe parcursul a nouă pagini. În plus:

- Doamna Loretta Lynch a prezentat o bio­gra­fie amănunţită care s-a întins pe parcursul a 57 de pagini. Ea a detaliat, printre altele, toa­te ONG-urile din care a făcut parte, a iden­ti­fi­cat toate discursurile şi interviurile date şi le-a prezentat în copie (în patru exemplare) con­gresmenilor. Audierile, repet, s-au desfăşurat în iarna lui 2015, iar candidatul a prezentat co­piile interviurilor din 1990 sau 1993. În acest document, Lynch enumeră cazurile adu­se în faţa judecătorilor, le descrie (inclusiv nu­mele judecătorului şi al avocatului apărării) şi arată la ce sentinţă s-a ajuns.

- Audierile în comisia juridică au început la 28 ianuarie şi, potrivit înregistrării de pe site-ul acestei Camere a Legislativului american, au du­rat nu mai puţin de opt ore. În 9 februarie, a avut loc o sesiune de întrebări şi răspunsuri a cărei transcriere de pe site-ul Senatului are nu mai puţin de 221 de pagini! În 18 februarie şi 20 februarie, Lynch a răspuns la un set de întrebări în continuarea audierilor anterioare.

- Comisia juridică a chemat la audieri mai mulţi experţi independenţi, printre care: un jurnalist de investigaţie, un profesor de drept de la Universitatea Georgetown sau un şerif din Milwakee, Wisconsin.

Abia la 23 aprilie Lynch a primit votul Se­natului, iar la 27 aprilie ea a depus jurământul în faţa vicepreşedintelui Joe Biden.

Pare imposibil ca România să urmeze niște pași asemănători? Nu ar putea fi implicată so­cietatea civilă în mecanismul de selecţie? Doam­na Laura Ştefan şi domnul Ioan Stano­mir nu ar putea veni în faţa CSM pentru a trans­mite ce aşteaptă de la viitorul şef al Mi­nisterului Public? Este imposibil ca, înainte de a numi viitorul procuror general, să avem în fa­ţă, public, un track record al candidaţilor, cu­prinzând toate dosarele aduse în faţa in­stan­ţei şi sentinţele la care s-a ajuns?

Nu mai discutăm, sper, de studiile can­di­da­tu­lui: corect ar fi ca doctoratele să fie trimise pentru verificare la Comisia de etică a Uni­ver­sităţii din Bucureşti, singura instituţie de în­văţământ superior (din păcate) care a avut tă­ria să se lupte cu plagiatorii de rang înalt. Ştiu că, legal, este dificil să faci acest lucru, dar doamna Prună trebuie să găsească un me­ca­nism de verificare credibil.

Încă un Tobă, încă un Niţu, încă un Licu ar fi prea mult.

Cetăţenii români ar putea crede că nu-şi pot găsi dreptatea decât ieşind în stradă. Să nu-şi închipuie cineva că mitingurile de după dra­ma de la Colectiv sunt irepetabile.