Un omagiu Cancelarului Merkel?

Acum un an publicam in Revista 22 un articol despre cultura strategică a Germaniei, arătând ce anume o face atât de specifică. Pe parcursul ultimului an m-am confruntat în nenumărate rânduri cu întrebări legate de politica doamnei Merkel privind problema refugiaților. Întrebările erau invariabil menite să confirme o opinie care pare a fi general valabilă și anume, că doamna Merkel ar fi adoptat o politică irațională. Prezentul articol are ca scop să pună sub semnul întrebării această concluzie, oferind o analiză a politicii Germaniei privind problema refugiaților.

Criza refugiaților

În vara anului 2015 Europa se confrunta cu un val de refugiați din zonele de criză – Irak, Afganistan, Siria, majoritatea încercând să ajungă în Uniunea Europeană dinspre Turcia, cu ajutorul unor bărci improvizate și supraîncărcate, ceea ce a dus la naufragii și mii de morți pe malurile insulelor grecești. Celor care fugiseră din cauza persecuției și a genocidului li s-au alăturat un număr mare de oameni din Africa de Nord și din Balcani, care profitau de context pentru a începe o viață nouă în țările europene bogate, intrând în Uniune prin Grecia, Italia și Ungaria.

La sfârșitul anului 2015, UE se confrunta cu peste 1 milion de cereri de azil politic, transformând curentul într-o criză a refugiaților, majoritatea lor covârșitoare având drept  țintă Germania.

Wilkommenskultur

Pe acest fond, Guvernul Merkel a fost pus sub o imensă presiune. Tăcerea inițială a cancelarului a fost interpretată de media germană drept cruzime și lipsă de empatie în raport cu suferința refugiaților.  Presa germană chiar a numit-o pe Merkel „regina gheții“. Atitudinea este sugestivă pentru viziunea germanilor față de menirea statului și a Europei - deschise, tolerante și generoase, principii care au permis extinderea Uniunii după Războiul Rece.

Problematizarea în termeni etici a crizei refugiaților de către mass media a fost unică în Europa și impactul amplu la nivelul populației este emblematic pentru cultura germană postbelică. Refuzul inițial de a adopta politica ușilor deschise a însemnat pentru germani nu protejarea identității naționale și europene (prin definiție pluraliste și solidare), ci periclitarea lor prin izolare și autosechestrare.

Astfel, cancelarul Merkel s-a confruntat cu cea mai mare criză de când se afla la putere, o criză în care a avut de ales între promisiunea  de a menține stabilitatea Germaniei,  și cea de a se ridica la nivelul așteptărilor acestui popor, de a fi un lider al Europei și a deschide granițele pentru 10.000 de refugiați zilnic, în toamna anului 2015.

Deschiderea granițelor a fost primită de marea majoritate a germanilor euforic. Germania (re)descoperea Wilkommenskultur, așa-numita cultură de bun venit, un concept național popularizat în anii ´70, când zeci de mii de refugiați vietnamezi naufragiați au fost primiți și integrați de Berlin. În 2015, Germania atingea în proprii ochi idealul principiilor europene, un lider cu o identitate solidară și tolerantă.

Între timp, mulți dintre liderii europeni, dar chiar și politicieni germani (precum liderul social-democrat Frank-Walter Steinmeier sau Horst Seehofer, liderul Partidului Uniunea Creștin-Socială) au început să o critice aspru pe Merkel pentru politica adoptată. Răspunsul ei a devenit un motto național: „Dacă începem acum să fim nevoiți să ne scuzăm pentru faptul că arătăm în situații de criză o față prietenoasă, atunci aceasta nu este țara mea“.

Merkel fără mască

Apelul la solidaritate împotriva criticilor europene marca un punct de cotitură în politica lui Merkel. Până atunci fusese percepută ca lipsită de patos politic, purtând o eternă mască, în spatele căreia rareori se putea intui poziția personală. Centrul spectrului politic german era acolo unde se poziționa ea. Este momentul în care cancelarul a devenit în mod conștient ceea ce refuzase să fie timp de 25 de ani de carieră politică: vulnerabilă.

Merkel a ajuns cancelar al Germaniei contrar tuturor așteptărilor. În momentul reunificării Germaniei, tânăra doctor în fizică a intrat în politică și a urcat fulminant pe treptele puterii, ajungând în scurt timp ministrul cancelarului Helmuth Kohl. În contextul unui scandal privind o decizie imorală din partea lui Kohl, Merkel a fost singura din partidul CDU care a luat poziție împotriva lui, pledând pentru înlăturarea sa de la șefia partidului. Printr-o serie amplă, rafinată și discretă de manevre politice, Merkel a devenit mai întâi șeful partidului, apoi cancelarul Germaniei. Acest lucru a fost posibil prin două strategii: pe de o parte, adoptarea unui discurs temperat și pragmatic, cu care se putea identifica majoritatea alegătorilor și, pe de altă parte, alegerea unui drum alternativ la putere și înlăturarea ,,prinților moștenitori“ ai lui Kohl, un grup de politicieni experimentați din Germania de Vest. Astfel, tânăra femeie, politician fără experiență din Germania de Est, a devenit liderul politic mai întâi al Berlinului, apoi al Europei.

Merkelshow

Pe Merkel o caracterizează câteva elemente aparent paradoxale, pe care reușește să le îmbine într-o formulă de succes. Pe de o parte, copilăria ei, ca fiică de pastor care gestionat un centru pentru copiii cu dizabilități, a determinat-o să considere drept naturală ajutarea celor aflați în suferință. Pe de altă parte, înlăturarea concurenților împotriva tuturor probabilităților și poziționarea ei pe parcursul unui deceniu în centrul politicii naționale și europene i-au demonstrat capacitatea de a face politică agresivă.

Nu în ultimul rând, cele două decenii în politică au arătat că Merkel este o campioană a gestionării crizelor. Când sutele de mii de refugiați, pe care restul europenilor refuzau să îi găzduiască, au făcut ca entuziasmul inițial al germanilor pentru Wilkommenskultur să dispară și numărul mare al celor care cereau nejustificabil azil să pară imposibil de absorbit, cancelarul a reușit să redea încrederea prin adoptarea faimosului motto ,,Vom reuși˝. Imediat preluat de politicieni, media și opinia publică precum o mantră, acesta este un apel repetat la solidaritatea germană, dar și o încurajare bazată pe povestea succesului spectaculos al Germaniei postbelice.

Tocmai prin atitudinea ei față de criza refugiaților, o provocare căreia probabil nicio altă țară nu i-ar fi putut face față social, Merkel s-a făcut vulnerabilă. Ea a optat pentru a deschide granițele și a apăra ideea de Europă ca spațiu de refugiu. Problema era că numărul imens de refugiați, cu altă religie și altă viziune, păreau a fi neintegrabili în societatea germană.

Revelionul dintre anul 2015 și 2016, când au fost raportate zeci de abuzuri sexuale ale imigranților, a confirmat temerile unui segment important din populație care începuse să conteste discernământul politicii porților larg deschise. În ciuda măsurilor adoptate de Berlin pentru trierea mai rapidă a cererilor de azil politic și expulzarea celor necalificabili, o bună parte a opiniei publice s-a simțit dezamăgită de nerespectarea promisiunii lui Merkel a unui prezent etern stabil. Efectul a fost acela că o parte dintre alegători, în special bărbații tineri șomeri, au optat pentru o mișcare de extremă dreaptă, Alternativa pentru Germania, care pentru prima dată în istoria postbelică a țării obținea locuri în parlament, iar partidul Cancelarului Merkel a pierdut alegerile regionale dintr-o serie de landuri importante.

Deși rămâne marginală, ascensiunea extremei a arătat limitele popularității cancelarului. Pentru prima dată, Merkelshow nu a mai umplut sălile germane. Mama Merkel, așa cum o numesc germanii, s-a transformat din îngerul păzitor al patriei în îngerul de bun venit al refugiaților. Spațiul difuz creat prin această transformare a fost umplut cu temeri și fobii privind străinii. Merkel, până atunci un simbol protectiv al Germaniei, se transforma în figura care genera o amenințare asupra Germaniei.

O victorie posibilă împotriva tuturor probabilităților

Asta nu înseamnă că politica refugiaților a fost una irațională. Mai degrabă este o mișcare inspirată din atitudinea care a permis Germaniei ceva de neimaginat în urmă cu 60 de ani: să se ridice din cenușă și să devină mai întâi liderul economic și apoi liderul politic al Europei, care construiește identitatea europeană prin toleranță, deschidere și solidaritate. Este singurul politician care a optat în mod conștient pentru o asemenea politică, una dintre cele mai mari provocări cu care s-a confruntat un lider în epoca modernă.

Atentatul tragic de la Berlin din decembrie 2016 nu demonstrează eșecul acestei politici. Merkel rămâne un politician dependent de provocări și a arătat cu fiecare criză cu care s-a confruntat că a devenit mai puternică. La începutul lui 2017, Germania arată că rămâne un pilon al valorilor democratice într-un Occident tot mai instabil politic.

Cancelarul Merkel a devenit liderul Europei pentru că a acționat pragmatic, s-a arătat a fi un campion al gestionării crizelor și pentru că leadership-ul ei nu este  în general perceput ca o aspirație germană la putere. Astăzi, Angela Merkel nu pare deloc pregătită să renunțe la putere si atâta timp cât își va continua parcursul va rămâne cea mai puternică femeie a lumii.

Iulia Joja este absolventă a programului de masterat concentrat pe studiul conflictelor internaţionale oferit de King’s College (Londra).