De același autor
Acordul Mercosur descrie adaptarea strategiei de politici comerciale ale Uniunii Europene la provocările momentului, care includ, pe lângă incertitudinea privind tarifele impuse de americani și efortul de a consolida piața unică a UE, necesitatea de a majora cheltuielile europene de apărare și de a menține agenda tranziției climatice. Uniunea Europeană dorește să-și mențină poziția de lider internațional, și pentru asta este aproape obligată să-și securizeze piețele de desfacere pentru exporturile sale.
Europenii au evaluat că acordul Mercosur va economisi cel puțin patru miliarde de euro doar din eliminarea tarifelor vamale. Însă nu doar comerțul este important pentru UE, ci și stabilirea unor relații de cooperare în domeniul telecomunicațiilor, transporturilor și serviciilor financiare. În plus, europenii vor avea acces la materii prime prețioase, inclusiv litiu, cupru și pământuri rare, esențiale pentru dezvoltarea economică.
Dar acordul a înfuriat fermierii europeni, care se tem că intrarea în piața europeană a produselor agricole din Mercosur, la prețuri mai mici, ar putea afecta afacerile agricole, fiind astfel o competiție neloială. Așadar, fermierii au cerut impunerea unor reguli care să echilibreze competiția. Răspunsul Comisiei Europene a fost convingător pentru italieni, de pildă, deoarece a constat în suplimentarea banilor europeni pentru agricultură, dar și în impunerea unor clauze de mediu și „concurență neloială”. Nu toți fermierii europeni au fost însă convinși. Ei au sesizat o asimetrie temporală: cheltuie acum pentru a respecta normele europene, în timp ce producătorii din Mercosur le vor adopta gradual.
Și fermierii români sunt înfuriați de concurența produselor agricole sud-americane. În parte temerile sunt justificate, deși este greu de evaluat impactul real al acestora în piața noastră. Însă Ministerul Agriculturii preferă să acuze guvernul de trădare, o reacție sterilă, care nu rezolvă problema. Ministerul Agriculturii a avut la dispoziție 19 ani, de când suntem membri ai Uniunii, să analizeze efectele acestui acord, care nu era un secret. Cum aproximativ 75% din bugetul Ministerului Agriculturii vine din fonduri europene, acuzația de trădare, fără să fi existat o strategie de adaptare la efectele acordului și negocieri pentru obținerea de compensații, este neadecvată.
Nu doar concurența produselor din Mercosur poate afecta dezvoltarea afacerilor agricole, ci și birocrația și lipsa de strategie a Ministerului Agriculturii. Desigur, pentru ministrul Agriculturii a fost mai simplu să lanseze acuzații de trădare, în loc să construiască mecanisme de protecție și sprijin, care să combine subvenții, cooperare între ferme și industria alimentară, politici de modernizare. Ministerul de resort ar fi trebuit să ceară Comisiei crearea unui fond de stabilizare a prețurilor, pentru a evita falimentul fermelor mici care livrează produse sensibile, iar sprijinul financiar asigurat prin acest fond să fie activat automat dacă prețul produselor scade din cauza competiției. Exista un precedent în cazul crizei cerealelor ucrainene, deci și de data aceasta puteau fi negociate clauze preventive. Tot ministerul ar fi trebuit să negocieze din timp derogări pentru ajutoarele de stat destinate fermelor mici și mijlocii expuse influențelor acordului. În plus, un minister eficient ar fi negociat nu doar bani europeni pentru supraviețuire, ci și fonduri dedicate dezvoltării procesărilor locale, creării de lanțuri de producție și de produse de calitate superioară. În fond, Ministerul Agriculturii nu trebuie să asigure protejarea fermelor mai puțin eficiente, ci să lucreze la reducerea vulnerabilităților acestora.
Argumentul că nu a fost consultat este ridicol, acordul Mercosur – UE nu e vreo surpriză. Ministerul trebuia să trimită guvernului o analiză a efectelor și o strategie de protejare a agriculturii, care să includă impactul asimetric al acordului asupra fermierilor români, riscurile sociale din mediul rural și lecțiile crizei ucrainene. Tot ministerul ar fi trebuit de mult să lucreze la o strategie pentru susținerea asocierii fermierilor, pentru a consolida puterea de negociere și a facilita accesul acestora la investiții.
În loc să reînvie tradiția aprozarelor comuniste, prin crearea casei de comerț Unirea, care a eșuat în atingerea altor obiective cu excepția salariilor angajaților companiei, Ministerul Agriculturii trebuia să-i ajute pe fermieri să se dezvolte și prin centre regionale pentru instruire, digitalizare și inovare în agricultură. A avut și are în continuare acces la miliarde de euro din fonduri europene, dar nu a știut să aplice o strategie cu impact pe termen mediu și pe termen lung pentru a influența competitivitatea și stabilitatea sectorului agroalimentar. În loc să țipe că e trădat, Ministerul Agriculturii trebuie să-și facă treaba, să rezolve provocările acordului Mercosur și să valorifice oportunitățile lui.
