De același autor
Cu o lună și jumătate înainte de începutul unui nou an fiscal, încă nu avem schița viitorului buget care va prezenta factura de cheltuieli a țării și, mai ales, va preciza cum se vor finanța acestea. Cu excepția înghețării pensiilor, restul mișcărilor fiscale rămâne un mister. De ce doar înghețarea pensiilor este o certitudine, nu și a salariilor bugetarilor? Pentru că încă se discută despre majorarea salariului minim, iar dacă Guvernul va accepta această idee obsedant susținută de social-democrați, atunci deficitul va sta sub presiunea inflației și a încetinirii economiei.
Riscul salariului minim
Evident, așteptările susținătorilor măsurii sunt optimiste: ei speră că o creștere a salariului minim va aduce mai mulți bani la buget, însă asta depinde de modul în care creșterea este finanțată și de controlul cheltuielilor publice.
O majorare a salariului minim ar putea provoca tensiuni sociale și creșteri de cheltuieli bugetare suplimentare, din cauza așa-numitului efect de compresie. Scenariul este simplu: când salariul minim se majorează, distanţa dintre acesta şi salariile din treptele superioare se micşorează, iar sindicatele forțează negocieri prin care vor cere Guvernului să mențină diferențele, iar în final apar obligatoriu costuri suplimentare.
Dar acestea sunt doar dilemele cheltuielilor bugetare. O majorare a salariului minim va crea probleme firmelor, în special afacerilor mici și mijlocii. Întreprinderile mici, mai ales din sectoarele cu productivitate scăzută, din agricultură, textile, servicii, pot fi afectate puternic. Pentru a compensa costurile, unele firme își vor reduce personalul și majoritatea vor crește prețurile pentru a compensa costurile.
Majorarea salariului minim va avea un efect inflaționist, deoarece creșterea costurilor salariale poate duce la majorarea prețurilor bunurilor și serviciilor, mai ales dacă productivitatea nu crește proporțional. Din păcate, economia semnalizează o stagnare, iar inflația este deja mare, așa încât o creștere a salariului minim este riscantă, deoarece poate amplifica problemele existente: deficit mare, datorie publică în expansiune. Iată de ce guvernatorul Mugur Isărescu a invitat la prudență: „În esenţă, ministrul de Finanţe s-a exprimat foarte clar, spunând că trebuie să ne uităm şi la majorările din ultimii ani ale salariului minim, care au fost substanţiale. Deci, până în anul 2025. Şi, pe de altă parte, eu înţeleg că impozitarea care s-a aplicat, fiind regresivă, îi afectează pe cei cu salariile, cu veniturile mici. Dar aici trebuie multă precauţie. Şi înclin pe această precauţie. Dar decizia este politică”, a declarat Isărescu.
Presiunea datoriei
Și totuși coaliția trebuie să livreze o schiță de buget pentru anul viitor, deoarece incertitudinea are costurile ei. Riscul amânării unor discuții serioase, realiste, este imens, deoarece economia României nu are doar problema deficitului excesiv, are și perspectiva de a intra într-o groapă a datoriei suverane, a cărei expansiune a fost stimulată de crizele succesive ale ultimilor ani și de costurile mari ale împrumuturilor.
Majorările generoase de salarii, mai ales înainte de alegeri, recalcularea pensiilor și, în general, creșterea cheltuielilor autorităților locale au fost finanțate prin împrumuturi.
Am ajuns în situația în care, în primele nouă luni ale anului, costurile cu plata datoriei au urcat la 2,1% din PIB și au depășit încasările din impozitul pe profit. Dobânzile la datoria națională au depășit șapte miliarde de euro. Există riscul ca până la finalul anului doar serviciul datoriei să consume 3% din produsul intern brut (PIB), iar dacă Guvernul nu va găsi soluții pentru echilibrarea bugetului, costurile se pot amplifica. Interesant, deși România are o datorie suverană care este aparent confortabilă, încă sub 60% din PIB, spre deosebire de statele din regiune, costurile noastre de împrumut sunt cele mai mari. Deficitele explozive ale ultimilor ani, risipa preelectorală, tensiunile politice au inflamat dobânzile la care se împrumută statul din exterior. Împrumuturile interne, în lei, au fost și ele victimele inflației persistente din ultimii ani. Iată de ce o majorare a salariului minim, cu potențial inflaționist, ar avea un efect de bumerang asupra deficitului bugetar.
Blocarea reformelor, un risc bugetar
Piețele financiare ne penalizează deoarece acest guvern de coaliție pare să nu ajungă la o soluție inteligentă de evitare a unei crize economice, în mare parte din cauza unor politicieni analfabeți din punct de vedere economic, realitate demonstrată de încercările eșuate de a impune reforme ale administrației locale. Un exemplu concret de analfabetism economic este ideea, lansată de un politician social-democrat, cum că România nu ar risca vreo intrare în incapacitate de plată, deoarece BNR are „cele mai mari rezerve valutare din istoria ei”, iar 80% din deficit este, de fapt, creat de investiții. Ideea că rezervele valutare ale băncii centrale pot evita intrarea în incapacitate de plată este o iluzie. Pe de o parte, banca centrală nu poate finanța direct datoria statului, pe de altă parte, nu toată valuta îi aparține: o parte din bani sunt depozitele pe care băncile sunt obligate să le mențină la BNR. În cazul unei prăbușiri a ratingului în zona nerecomandată investițiilor, leul va fi sub asaltul devalorizării, iar banca centrală va avea nevoie de valută pentru a evita o cădere brutală a acestuia. Să nu uităm deficitul de cont curent, care este, de fapt, datorie pură pe care companiile care au importat mărfuri sau servicii trebuie să o plătească în valută.
Toate măsurile de redresare, evident dureroase, se izbesc de critici din partea PSD, care pare a avea ca scop menținerea privilegiilor, a controlului politic al companiilor statului.
Tensiunile din coaliție par să se amplifice cu ocazia alegerilor pentru Primăria Capitalei. Însă coaliția trebuie să se dezmeticească și să ajungă la un acord pentru reforme care să mențină economia pe un traseu de creștere, să reducă deficitul bugetar și să evite o cădere în lada de gunoi a ratingului suveran. Avem un deficit de venituri bugetare, ca atare trebuie să controlăm cheltuielile.
Dar va trebui ca Guvernul să regândească nivelul unor taxe, chiar să le reducă. O soluție ar fi reducerea taxei pentru sănătate, la 5%, așa cum era înainte de improvizația fiscală creată de fostul ministru de Finanțe Vâlcov, iar companiile să achite o taxă pe fondul de salarii de 5%. TVA aplicată pentru energie ar putea fi redusă, deoarece acum are ca efect scăderea consumului, din cauza costului prea mare, și, implicit, nu aduce prea mulți bani bugetului.
Economia crește lent
Noul buget va trebui să impulsioneze economia, iar pentru asta va fi nevoie atât de absorbția accelerată a fondurilor europene, cât și de atragerea de investiții străine directe. Economia României a intrat pe o traiectorie de creștere lentă, deoarece și-a bazat strategia economică pe consum. Acum consumul scade, dar scad și investițiile private. Declinul consumului privat este vizibil și a spulberat iluzia unei economii înfloritoare, care nu se baza pe productivitate, ci pe salariile cheltuite pe bunuri și servicii. Pentru a asigura un reviriment economic, Guvernul este obligat să rezolve problema companiilor statului care consumă bani de la buget, dar produc pierderi și au datorii față de acesta. Social-democrații trebuie să abandoneze blocarea reformei companiilor statului, și asta nu doar pentru că economia nu-și permite să piardă bani, ci și pentru că salariile uriașe ale celor care conduc multe dintre aceste companii falimentare au înfuriat populația. Deci, apărând interesele unor grupuri opulente, plătite exagerat din bani publici, riscă să-și piardă o mare parte din electorat.
