De același autor
Ca și cum nu era suficientă criza internă, iată că a izbucnit o criză în Orientul Mijlociu, cu atacul SUA și Israelului asupra Iranului, urmat de riposta agresivă a Teheranului. Criza geopolitică a inflamat piețele financiare. Petrolul s-a scumpit agresiv în primele ore de tranzacționare. Prețul barilului de petrol Brent a depășit 80 de dolari, apoi s-a retras ușor, dar a rămas în apropierea acestei cotații. O scumpire cu aproape 9% deocamdată, provocată de incertitudinea privind accesul prin Strâmtoarea Ormuz, prin care trec aproximativ o cincime din fluxurile globale de petrol și gaze lichefiate. Deocamdată, traficul prin strâmtoare este paralizat, dar o închidere a strâmtorii poate scumpi petrolul și gazele naturale. Incendiul care se profila a fost stins de anunțul statelor exportatoare de petrol, OPEC+, care au convenit duminică seara să majoreze producția de petrol cu 206.000 de barili pe zi (bpd) în aprilie. O creștere prudentă a ofertei, oricum mai mare decât așteptările pieței. Scenariile privind evoluția prețurilor în viitorul apropiat sunt îngrijorătoare și glisează de la 80-90 de dolari barilul, dacă se rezolvă rapid conflictul, la 100 de dolari în cazul declanșării alegerilor în Iran și pot ajunge la 120 de dolari, dacă ostilitățile se prelungesc.
Noi ne întrebăm dacă va putea Guvernul să ia măsuri care să susțină populația și companiile în cazul unei reale crize a petrolului, cu scumpiri rapide și masive. Ministerul Energiei ne asigură că avem depozite de carburanți pentru trei luni. Însă prețul carburanților nu depinde doar de stocurile existente, el se mișcă în funcție de cotațiile petrolului.
Am mai trăit acest scenariu în 2022, când cotațiile petrolului au urcat peste 100 de dolari barilul, prețurile gazelor naturale s-au triplat și economia risca să se prăbușească sub povara dependenței de importuri. Atunci, Guvernul a impus plafonarea tarifelor la energie, a sprijinit exportatorii și a acordat câte 50 de bani la litrul de carburant. Costurile au fost compensate de taxarea sângeroasă a companiilor de energie. Inflația s-a accentuat, dar salariile au crescut cu peste 13%, pensiile s-au majorat și ele, și împreună au susținut consumul. Leul a fost cea mai stabilă monedă din regiune, dar nu și-a păstrat valoarea pentru că ar fi stat pe o economie puternică. Stabilitatea sa a fost finanțată din împrumuturile statului în valută și de fluxul de bani europeni.
Acum peisajul fiscal este diferit. În România, încă nu avem un proiect de buget, din cauza încăpățânării social-democraților de a nu accepta reforma reală a companiilor de stat și a administrației locale. Scena politică a fost dominată de moțiuni de cenzură, amenințări cu spargerea coaliției și povești fără conținut realist.
Guvernul nu va mai avea posibilitatea să finanțeze vreun sistem de susținere a prețurilor carburanților. Avem o problemă structurală în arhitectura energetică: pe de o parte, importăm masiv petrol, pe de altă parte, echipa Dragnea ne-a anulat șansa de a beneficia acum de oportunitatea de a vinde gaze naturale la prețuri care ar fi urcat profitul companiilor și ar fi alimentat bugetul de stat. Când cotațiile petrolului Brent se apropie de 10% și gazul natural TTF, al pieței europene, se scumpește cu 25% într-o zi, nu doar prețurile sunt sub asalt. Când factura combustibilului se majorează, în paralel se deteriorează deficitul comercial al țării, implicit și contul curent, acea diferență negativă între valuta care intră în țară și cea care iese din ea. Când contul curent se deteriorează, atunci leul este sub presiunea devalorizării, cu alte cuvinte, achităm nota de plată a crizei energetice cu banii noștri.
Din păcate, economia noastră ar putea intra în recesiune severă, iar dacă asta se va întâmpla, atunci ținta de deficit va deveni o iluzie în care-și vor sparge capul și politicienii, și leul. Deja prețurile energiei și taxarea aproape irațională a cifrei de afaceri au dus la închiderea multor afaceri și au alungat multe companii străine din țară. Nimeni nu mai investește într-un mediu fiscal imprevizibil și incert.
Amânarea proiectului de buget are însă și un avantaj: încă se pot lua măsuri de redresare a economiei. Guvernul poate adopta o strategie de supraviețuire economică, obligatorie într-un context de război în Orientul Mijlociu. Guvernul ar putea reduce accizele la carburanți cu 20% și TVA la energie și gaze cu cel puțin 2% pentru a-și crea cea mai eficientă armă antirecesiune, în caz de război energetic. Aceste măsuri ar acționa direct asupra costurilor de producție, deja ridicate, și ar proteja puterea de cumpărare mai bine decât orice subvenție directă, dirijată strict către o parte a populației, sau vreo plafonare, care trebuie plătită scump. Din păcate, menținerea unui TVA de 21% pe energie și carburanți nu acționează doar ca o „frână” pe economie, ci și ca un impuls pentru recesiune severă. Revenirea la 19% (sau 17% pentru utilități), combinată cu o scădere a accizelor, ar fi cel mai puternic instrument de protecție socială disponibil. O reducere a accizei este metoda sigură de a ieftini carburanții la pompă, deoarece, spre deosebire de TVA, acciza nu depinde de fluctuațiile barilului. O astfel de restructurare fiscală ar fi un șoc pozitiv pentru economia reală. Iar în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, Bruxelles-ul ar accepta o derogare specială pentru o Românie care are nevoie de creștere economică, de stabilitate politică și de pace socială.
