De același autor
Anul a început spectaculos cu capturarea lui Nicolás Maduro în Venezuela, de către americani, operațiune care a declanșat un val de comentarii, dezbateri și semne de întrebare privind evoluția prețurilor petrolului și presupunerea că marile puteri și-ar putea reîmpărți sferele de influență.
Știrile despre Venezuela au revelat o situație paradoxală: una dintre cele mai bogate țări în resurse naturale este paralizată de sărăcie.
Explicația este interesantă: Venezuela, țara care deține cele mai mari rezerve de petrol din lume, a fost condusă de o elită politică pentru care suveranismul a fost ideologia ideală. Suveranismul acompaniat de corupție a aruncat un popor în sărăcie. Pentru România, eșecul politicilor suveraniste din Venezuela ar trebui să fie o lecție, care să dezmeticească un public asaltat de retorica izolaționiștilor.
Experimentul suveranist a început în Venezuela în anii 2000, impus de Hugo Chávez și continuat de Nicolás Maduro, care au impus controlul statului asupra resurselor naturale, în special asupra petrolului, au alungat marii investitori de calibrul ExxonMobil și au folosit, parțial, veniturile din afacerile cu petrol, din ce în ce mai mici, ca un instrument de politici sociale. În esență, Chávez a pretins că, alungând investitorii americani, a recuperat „suveranitatea economică” a țării. Însă, după ce în 2007 Venezuela a naționalizat afacerea ExxonMobil, țara a pierdut investiții străine, pe fondul impredictibilității. Venezuela nu avea nici bani, nici acces la tehnologie și locul lăsat liber de Exxon a fost ocupat de Rosneft, compania rusească recent sancționată de americani. Deși a investit miliarde de dolari în Venezuela, Rosneft a importat petrolul venezuelean ieftin, dar nu a modernizat afacerea. A fost un partener convenabil, care a ignorat declinul afacerii în care investise și a susținut elitele politice care își păstrau controlul. Industria petrolieră, de care depinde masiv economia țării, s-a prăbușit: producția a scăzut de la 3 milioane de barili pe zi la sub un milion de barili, rafinăriile învechite s-au dovedit ineficiente, exporturile au scăzut, reducând dramatic veniturile statului.
Pentru populație, colapsul provocat de politicile suveraniste a fost catastrofal. Majoritatea populației trăiește acum în sărăcie extremă, cu un salariu minim de doi dolari și cinzeci de cenți (2,50 dolari) pe lună. Lipsesc alimentele de bază, medicamentele, energia electrică este instabilă. Milioane de oameni au fost forțați să emigreze.
Pentru a avea o imagine mai clară a sărăciei în care a fost aruncată țara, să mai observăm că inflația este estimată să urce la 682% în 2026, însă această hiperinflație persistentă a făcut praf deja economiile oamenilor. Bolivarul, moneda națională, s-a devalorizat brutal și poate fi tranzacționat pe piața neagră la costuri uriașe, cu 85% peste cotația oficială.
Populația a plătit prețul suveranismului cu sărăcie, însă în spatele doctrinei politice și economice a stat corupția. Pentru grupurile de interese, veniturile din petrol au fost o pradă care a creat averi. Elita politică și anturajul de susținători au mișcat miliarde de dolari prin contracte supraevaluate acordate firmelor de casă. Banii companiei naționale de energie au ajuns în conturile unor prieteni. În general „suveranitatea” a fost o ideologie care a camuflat jaful organizat al unor elite politice și economice, care, de altfel, și-au externalizat averile.
În esență, a fost un dezastru. Orice încercare de redresare a economiei a fost un eșec. În 2018, de pildă, suveraniștii au lansat o criptomonedă, cunoscută sub numele de Petro, care, nu-i așa, satisfăcea nevoia elitei de lipsă de transparență privind mișcarea banilor. Anul trecut, Petro a fost scos din circulație oficial, nu înainte de a fi fost compromis de un scandal de corupție. În martie 2023, autoritățile au constatat dispariția a miliarde de dolari din veniturile petroliere care fuseseră transferate prin Petro.
În timp ce economia se prăbușea și elitele își externalizau averile, producția de petrol a scăzut dramatic, moneda s-a devalorizat brutal, iar hiperinflația a pulverizat salariile. Lecția Venezuelei descrie că suveranismul economic sfidează statul de drept, nu are ca rezultat independența țării, ci capturarea ei de către grupuri de interese. Poporul nu a fost beneficiarul naționalizărilor, așa cum pretindea doctrina suveranistă, o vrăjeală de marketing politic pentru a camufla jaful elitelor bine plasate. Discursul suveranist și antioccidental, a fost folosit de politicieni în interes propriu și a legitimat, cinic, corupția.
România se confruntă și ea cu un discurs suveranist, care propune naționalizări, alungarea investitorilor străini, distanțarea de Uniunea Europeană și blocarea reformelor prin instanțe. Pentru România, apartenența la Uniunea Europeană este o ancoră de stabilitate și o sursă de finanțare esențială pentru economia sa. În Venezuela, suveranismul a distrus economia, iar consecințele au fost dramatice. A fost o competiție dintre fantezie și realitate care a distrus democrația. O doctrină care a transformat cetățenii în spectatori care-și priveau, dezarmați, sărăcia. O lecție pe care n-o putem ignora.
