De același autor
Dinu Patriciu n-a agreat niciodată intrarea României în Uniunea Europeană. Detestă moneda unică europeană. Preferă foşnetul răcoros al dolarilor. Sunt verzi. Plăţile în petrol se fac în dolari americani. Critică banca centrală că ţine leul. Să-l „lege“ de dolar şi apoi să-l lase să cadă, în voie, aşa, sălbatec. Dar ce treabă are domnia sa cu euro sau cu leul, atâta vreme cât domiciliul fiscal al afacerilor sale petroliere e undeva într-un paradis fiscal olandez, iar porţia sa de bani încasată din vânzarea Rompetrol către kazaci este plasată într-un cont în Elveţia, după cum mi-a recunoscut în după-amiaza în care a anunţat trimful vânzării Rompetrol, răspunzând la întrebarea mea privind suma virată bugetului de stat. „Nimic. Sunt în Elveţia, doamnă“.
Dar nu-i acordăm Nota Zero lui Dinu Patriciu pentru că ar fi eurosceptic sau pentru că e, în mare parte, contribuabilul altor ţări, ci pentru declaraţiile sale războinice împotriva Fondului Monetar Internaţional. Mogulul din Carpaţi a zis: „Ar trebui să se găsească, aşa cum au găsit şi alţii înainte, o cale rapidă, astfel încât să-i trimitem acasă“. Model importat de la Budapesta! Argumentele invocate nu mai sunt de actualitate. Acum, modul de operare al Fondului s-a schimbat. Dar îndemnul pare să fi fost un semnal de luptă transmis de căpitanul de facto al liberalilor. Brusc, a ieşit la atac fostul ministru de Finanţe, cel care a risipit banii ţării pe pomeni.
Liderul de jure al liberalilor a abandonat tonul băşcălios şi a anunţat cu o mină serioasă contraatacuri economice. Nu înţelege mare lucru, însă recită poezia. Vor reducerea fiscalităţii, deşi ştiu că nu sunt bani. Mă rog, Patriciu înţelege asta, Antonescu nu. Are, deci, seninătatea luptătorului din tranşee. Nu înţelege ce-l mână în luptă, însă ţine arma la picior.
