De același autor
Nu mai are siguranţa de altă dată, acea siguranţă a omului care arată că stăpâneşte situaţia. Ceva s-a fisurat. Ameninţă şi se răsteşte la toată lumea. Pe preşedintele Iohannis îl paşte suspendarea, dacă nu acceptă rolul de decor, procurorii sunt sfătuiţi „să nu greşească”, aliaţii noştri din NATO şi UE sunt acuzaţi făţiş că au sprijinit „statul paralel”, ziariştii sunt de mult pe lista neagră, nu rămâne decât să fie „bifaţi” pe rând. Pe „şobolanii” din #rezist îi aşteaptă o deratizare strămoşească cu bâta şi lanţurile. În costume populare, defilând în frunte cu icoanele şi familia tradiţională. Domnul Dragnea nu mai râde, nu mai are chef de glume. „S-a săturat”. Va merge „până la capăt”. Moscova, prin agenţia Sputnik, îi aplaudă curajul şi mai pune o cărămidă la statuia ultimului venit în „clubul de elită” al antieuropenilor din est. Butaforia a căzut şi domnul Dragnea nu se mai oboseşte să simuleze democraţia, nici măcar de dragul aparenţelor. Aşa cum spunea doamna Dăncilă vrea „să o reducă”. De tot.
Cei care au scris despre mitingul de sâmbătă, 9 iunie 2018, şi l-au considerat un eşec al PSD scapă din vedere un singur aspect. Scopul lui. Aici cred că mulţi s-au înşelat. Scopul mitingul nu a fost acela de a organiza o contra manifestaţie propagandistică, nici o lovitură de imagine şi nici o baie de mulţime pentru liderii partidului. Nu pentru asta s-au chinuit organizaţiile locale ale PSD să care lumea la Bucureşti cu autobuzele şi trenurile. Ca să demonstreze ce? Că pot şi dânşii să aducă zeci de mii (sau sute de mii) de susţinători în stradă? Era cineva care să nu ştie că PSD-ul a mai făcut asta (începând cu anii 90’) şi că este perfect capabil să o facă din nou? Cum de a acceptat peste noapte domnul Dragnea organizarea unei asemenea manifestaţii, ba chiar a cerut-o el însuşi, după ce luni de zile s-a opus iniţiativelor şi rugăminţilor similare ale subalternilor?
S-a văzut cu ochiul liber că, în afară de mobilizarea exemplară, restul a fost o improvizaţie. De parcă odată ajunşi în Piaţa Victoriei zecile de mii de susţinători ai domnului Dragnea nu au mai primit nici un fel de indicaţii suplimentare şi nu au ştiut ce să facă. Brusc, au devenit doar o mulţime dezorganizată şi lipsită de ţel. S-au culcat pe iarbă, au dărâmat gardurile, au rătăcit prin Bucureşti şi apoi au părut interesaţi doar de cel mai scurt drum spre autobuzele care i-au adus. Unii au şters-o româneşte chiar înainte de începerea evenimentului, alţii chiar în timp ce liderul lor mitralia de pe scenă „securiştii” şi „statul paralel”. Greu de digerat o asemenea harababură din partea unui mecanism militar atât de bine reglat ca cel al PSD-ului. Un eşec, titrează ziarele. O dezamăgire, pentru susţinătorii de la tonomatele televizate care se aşteptau la mai multe. La sânge eventual. Oare? Dar dacă..
Dacă mitingul a fost convocat pentru că domnul Dragnea se aştepta vineri 8 iunie 2018 ca judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe în sfârşit în dosarul domniei sale? Şi ce ar fi putut decide? Probabil condamnarea. Exact motivul pentru care astăzi domnului Dragnea nu-i mai arde de glume. Căci domnia sa (poate că are semnale în acest sens) simte deja că asta se va întâmpla. Altfel nu şi-ar fi convocat susţinătorii a doua zi. Judecătorii o ştiu şi ei, motiv pentru care au amânat încă o dată pronunţarea invocând faptul că „părţile au depus concluziile prea târziu” (apărătorul Bombonicăi Prodana le-a depus totuşi miercuri, 6 iunie). Dar ştiau şi ei că se anunţase deja un miting uriaş al PSD pe 9 iunie şi au hotărât probabil că este mai înţelept să tragă de timp. Probabil au dreptate.
De unde degringolada de sâmbătă. Căci una este să te mobilizezi şi să urli în apărarea „liderului maxim” ameninţat cu puşcăria de „statul paralel”, alta este să te baţi contra unui desen înfăţişând un tip cu ochelari fumurii şi pălărie „de securist”. Ce să mai vorbim de aprins lanterna telefonului mobil? Să fim serioşi. De aia a plătit partidul milioane de lei, să se joace oamenii cu luminiţele prin Piaţa Victoriei? Ar fi fost o jignire la adresa tradiţiei PSD, care cândva aducea minerii în Bucureşti să pună ordine şi băga democraţia cu bâta în capetele recalcitrante.
Eşecul de sâmbătă este unul determinat de absenţa obiectului adunării şi nu de adunarea în sine. Dar vine data de 21 iunie 2018. Judecătorii nu mai pot amâna încă o dată pronunţarea, iar domnul Dragnea a spus-o clar: „vom merge până la capăt” şi „vom face unul mai mare”. Şi o vor face. Iar la următorul miting nu vor exista sincope de organizare de care să râdă presa, pentru că mizele vor fi prea mari. Între 21 şi 23 iunie 2018, la fel ca într-un alt iunie, acum 28 de ani, se va juca soarta României. Abia atunci vom şti în ce ţară urmează să trăim.
