Pacepa. De la corupția sistemului la prăbușirea rețelelor DIE (3)

Pacepa nu a inventat corupția, nici cea din DIE, nici cea din aparatul de stat. A fost suficient de inteligent încât să se folosească de ea pentru a ajunge până în cercul lui Nicolae Ceaușescu

Madalin Hodor 30.03.2021

De același autor

Probabil cea mai consistentă parte a anchetei declanșate după plecarea lui Pacepa privea corupția endemică din interiorul Direcției de Informații Externe. De fapt, din interiorul întregului aparat al Securității. De fapt, din întregul sistem comunist. Asta, dacă cineva chiar și-ar fi propus să pună cap la cap declarațiile celor peste 400 de ofițeri de Securitate în care este descris cu lux de amănunte un întreg sistem complex, construit în zeci de ani sub privirile binevoitoare și cel mai adesea cointeresate ale unor înalți oficiali ai partidului. Chiar ale tovarășului, de fapt.

Ideea de bază a comisiei era aceea de a documenta modalitatea în care Pacepa și „gașca” (Doicaru, Luchian, Marcu și ceilalți) reușiseră să își cumpere influența și să-i corupă atât pe subordonați, cât și pe cei care erau deasupra lor. Ar fi fost vorba, astfel, de un plan diabolic care se folosea de vulnerabilitățile sistemului, scopul fiind obținerea unor poziții cât mai importante în cercul de putere din jurul lui Nicolae Ceaușescu. Culmea, tocmai în această presupunere, membrii comisiei de anchetă nu erau departe de adevăr. Și, culmea, tocmai acest adevăr nu putea fi spus, pentru că ar fi însemnat recunoașterea faptului că fenomenul corupției era generat de chiar sistemul comunist. Și că el ajunsese la cel mai înalt nivel.

Fără îndoială că Mihai Pacepa a fost un corupt, mărturie stând pozele realizate la reședința sa din Aleea Alexandru nr. 28. Existau magazine destinate nomenclaturii comuniste care aveau mai puțină marfă (băuturi, țigări, obiecte casnice) provenită din Occident decât avea generalul în subsolul vilei. Oricine își imagina însă că Pacepa nu avea de gând să fumeze singur sutele de pachete de Kent și să bea sutele de sticle de whisky. De asemenea, nu avea nevoie de câteva zeci de frigidere, aparate de aer condiționat, casetofoane etc. Nu. Marfa era destinată să intre „în circuit”. Cu ea, generalul urma să cumpere bunăvoința unora, să se asigure de loialitatea altora și să recompenseze serviciile subordonaților.

Misiunile în străinătate ale lui Mihai Pacepa din ultimii săi ani aveau o importantă componentă „comercială”. În mod concret, generalul primea „liste de cumpărături” de la diferiți demnitari comuniști și odată ajuns în țara de destinație folosea ofițerii rezidenței DIE pentru a achiziționa respectivele produse. De cele mai multe ori, achitarea lor cădea tot în sarcina respectivilor ofițeri. Care nu aveau de ce să se plângă, pentru că la rândul lor se ocupau tot cu acest tip de trafic, la scară mai mică, evident. Oricum, cei mai mulți dintre ei își cumpăraseră trimiterea la post, o afacere care ajunsese atât de extinsă, încât interesul operativ devenise un fel de pretext.

Să dăm însă crezare ideii că de toate acestea vinovat era doar Pacepa ar fi o mare prostie. La data la care tânărul căpitan se transfera de la Direcția de Contrasabotaj la Direcția de Informații Externe, rețelele de corupție erau deja adânc implantate în toate instituțiile comunismului românesc. Sub marea transformare ideologică stătea o realitate a jafului generalizat: averile „dușmanilor poporului” se scurseseră spre noua clasă conducătoare. Iar ofițerii de Securitate, avangarda acestei lumi noi, își luaseră partea. Și intenționau să o păstreze și să își continue activitățile lucrative. Am mai spus și, cu riscul de a mă repeta, o mai spun o dată: cei 50 de ani de comunism au însemnat un jaf permanent, au însemnat îmbogățirea unei pături privilegiate pe spinarea a milioane de sclavi. Atât de simplu.

Pacepa nu a inventat corupția, nici cea din DIE, nici cea din aparatul de stat. A fost însă, el și grupul din jurul lui, suficient de inteligent încât să se folosească de ea pentru a ajunge până în cercul lui Nicolae Ceaușescu. Când membrii comisiei de anchetă din 1978 au descoperit liniile de legătură ale rețelei construite și faptul că ele duceau direct la membrii importanți ai conducerii, mai ales cei din noua generație a „speranțelor”, s-au speriat. De aceea, după ce au radiografiat problema și au realizat o poză „de etapă”, au îngropat concluziile și, cu excepțiile care nu au putut fi evitate, nu s-a întâmplat mare lucru. Exact cum se mai întâmplase, problemele reale erau dezgropate doar pentru a fi îngropate și mai adânc.

Mai existau problemele care țineau efectiv de activitatea de spionaj.

Fugi, Agheană, fugi!

Nu este o exagerare că spionajul românesc a suferit o grea lovitură de la Mihai Pacepa, acesta fiind unul dintre principalele motive pentru care unii dintre foștii săi colegi i-au păstrat un loc special în inimile lor și din „trădător” nu l-au scos. Pe de altă parte, să pui în sarcina exclusivă a acestui episod faptul că „epoca de aur” a DIE/CIE s-a terminat la sfârșitul anilor ’70 este o exagerare. Mai aproape de adevăr este faptul că și spionajul românesc a suferit consecințele izolării tot mai accentuate a regimului de la București. „Spionii” noștri nu prea mai aveau ce „spiona” pentru că pur și simplu nimeni nu mai intra în relații economice cu Bucureștiul.

Adevărat e însă că, după fuga lui Pacepa, rețele întregi ale DIE au căzut. Sute de ofițeri au fost retrași de la posturile lor, conducerea DIE a fost înlocuită de activiști de partid, pe ideea „întăririi controlului partidului”, iar Nicolae Ceaușescu nu s-a mai uitat niciodată cu aceiași ochi la „băieții lui de aur”. Operațiuni care au presupus ani de muncă a trebuit să fie abandonate. Să dau un exemplu.

La sfârșitul anilor ’50, într-un sat din Moldova, un tânăr numit Ion Agheană, provenind dintr-o familie săracă de țărani, murea înecat. A fost înmormântat în sat și, din motive necunoscute, familia a ținut să dea și un scurt necrolog la ziar. 20 de ani mai târziu, Nicolae Ceaușescu se pregătea de o vizită extrem de importantă în Statele Unite, unde urma să îl întâlnească pe președintele Nixon. De prisos să spun câtă importanță s-a dat la București vizitei.

Pentru a exploata propagandistic la maximum momentul, Editura Politică a editat o lucrare (185 de pagini) dedicată întâlnirii, intitulată „Vizita tovarășului Nicolae Ceaușescu în SUA”. În debutul cărții este prezentat un interviu generos acordat de secretarul general unui jurnalist „american” pe nume John Pearson, redactor-șef adjunct la publicația „Business Week”. Impropriu spus „interviu”, pentru că, de fapt, este vorba despre un elogiu adus „personalității de renume mondial” a președintelui român.

Știa Nicolae Ceaușescu în 1973 că „jurnalistul american” John Pearson era, de fapt, Ion Agheană, una dintre „fantomele” DIE? Știa că tânărul mort în România apăruse cu o biografie creată de la zero în Statele Unite, că fusese sprijinit să se căsătorească și să își întemeieze o familie, că fusese „ajutat” să ajungă redactor-șef adjunct la o publicație nu lipsită de oarece prestigiu și că în această calitate executa o misiune de propagandă în folosul său? Poate. Cert este că imediat după fuga lui Pacepa, Agheană a fost obligat să își părăsească intempestiv viața din SUA și să revină în România. Ani buni a încercat fără succes fie să își aducă familia în RSR (soția a refuzat net, din motive de înțeles), fie să plece definitiv. Urmele lui Ion Agheană se pierd în arhivă la începutul anilor ’80.

Nu putem estima la câte astfel de cazuri a condus fuga lui Pacepa, iar în absența deschiderii arhivelor americane e greu de cuantificat contribuția exactă a generalului la destructurarea rețelelor de spionaj ale Securității în Occident. Insistența cu care statul american a pledat pentru grațierea sa și repunerea lui în drepturi ne dă o oarecare idee. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22