Santo subito!

Nimic nu e întâmplător în ordinea simbolică a evenimentelor. Împlinirea, pe 24 februarie, a patru ani de la declanșarea ofensivei rusești în Ucraina va rămâne pentru totdeauna flancată de cele două date care sigilează în memoria colectivă jertfa lui Aleksei Navalnîi: 16 februarie 2024, ziua morții sale „anunțate” în penitenciarul arctic Lupul Polar, și 1 martie 2024 – ziua înmormântării, în cimitirul Borisov din Moscova. Așa a fost să fie, spre eternă aducere aminte. Deși momentul ales de cerberii putinismului, pentru a-i da eroului lovitura fatală, se dorea un avertisment că nimeni nu scapă din gheara Sistemului, pe termen lung istoria va inversa semnificația acelui calcul sumbru. Cu fiecare an, pe măsură ce aura lui Aleksei se va instala în conștiințe, ea va denunța tot mai ferm amoralitatea tiranului dezlănțuit. Azi, regimul terorii împiedică manifestarea fățișă a adeziunii la valorile lui Navalnîi, dar ele nu vor înceta să lucreze tainic, de-a lungul generațiilor.

Raportul comun, recent publicat de către autorități specializate din Marea Britanie, Franța, Germania, Suedia și Olanda, ajunge, după doi ani de cercetări, la concluzia că opozantul a fost otrăvit cu toxina letală epibatidină, prezentă în pielea broaștei-săgeată din Ecuador, indicând că s-ar fi utilizat o variantă de laborator a substanței, căci pe cale naturală colectarea presupunea un uriaș număr de amfibieni. Comunicatul Ministerului de Externe britanic, care a coordonat ancheta, precizează: „Numai guvernul rus avea mijloacele, mobilul și ocazia de a utiliza această toxină letală împotriva lui Aleksei Navalnîi, în timpul încarcerării sale în Rusia”. Toate elementele coroborate indică o agonie teribilă. O moarte rapidă, dar atroce – pe care o aștepta, pe care o acceptase. Fără a-și pune problema dacă o merita…

Nu aici se încheie însă discuția. Dimpotrivă, aici abia începe, căci suntem datori să reconstituim, în amonte, traseul persecuțiilor la care a fost supus Aleksei, de-a lungul anilor, pentru a încadra corect natura sacrificiului său. Ceea ce îl face pe opozantul rus să corespundă definiției martirului sunt mai ales etapele premergătoare morții, care cumulează diferite forme de potențare a cruzimii și a suferinței. Toate treptele modelului jertfelnic, consemnat în „Actele martirice”, se regăsesc și în cazul lui, începând mai ales din 2012, când își asumă deschis misiunea de luptător pentru dreptate, împotriva regimului autoritar, dar și de mărturisitor creștin. O primă etapă o constituie hărțuirea dușmanului desemnat, prin repetate interogatorii, violențe din partea forțelor de ordine, arestări, dosare penale, procese sumare, sentințe politice, amenințări, interdicții etc. Toate, culminând cu maltratarea fizică și psihică în formă agravată, din ultima  perioadă de detenție, 2021–2024. Treapta următoare o reprezintă tentativele concrete de anihilare fizică. Încercările de otrăvire au loc încă din 2017, când este atacat cu o substanță caustică, provocându-i arsuri grave pe față și pierderea parțială a vederii. Dar scapă. În 2019, aflându-se în arest, manifestă o violentă reacție alergică, pusă tot pe seama unei tentative de otrăvire. Din nou, scapă. În august 2020, este otrăvit cu noviciok, intră în comă și e transferat, nu fără bețe în roate, în Germania. După trei luni de tratament intensiv, se recuperează în mod miraculos și alege, din proprie voință, să se întoarcă la Moscova, unde este imediat arestat – în virtutea unei condamnări anterioare. (Surse britanice susțin că și în septembrie 2020, înaintea transferului către Germania, ar fi avut loc încă o încercare de anihilare, similară.) În fine, etapa finală a murdarei strategii include, în decembrie 2023, deportarea într-un penitenciar de maximă siguranță din Siberia, la minus 30 de grade, interzicerea contactului cu familia sau avocații și eliminarea fizică, prin otrăvire cu epibatidină, două luni mai târziu.

Nici aici nu se încheie analogia propusă – căci modelul martiric implică alte două aspecte, pe care Aleksei le întrunește. Pe de o parte, dubla mărturisire – de crez (civic) și de credință (în Hristos) – nedezmințită, ba chiar accentuată de presentimentul sfârșitului. Pe de altă parte, evlavia spontană, manifestată în pofida fricii, la înmormântarea din 1 martie 2024, și urmată de instalarea unui pelerinaj camuflat la mormântul eroului. Încă o dată însă, portretul ar rămâne incomplet fără a aminti solidaritatea sacrificială a familiei lui Navalnîi, care i-a acordat, iubindu-l, deplina libertate de a alege moartea. Înverșunarea programatică a Statului totalitar de secol XXI împotriva conștiințelor libere și carismatice nu diferă fundamental de prigoana împotriva primilor creștini, neînchinători la idoli. Canonizabil, așadar, Navalnîi?! E lucru știut că sfințenia își croiește calea precum apa, fără opreliști. Chiar dacă azi B.O. Rusă, sub cârja patriarhală a lui Chiril, ar vedea ipoteza ca pe un coșmar, nimic nu ne împiedică să întrevedem un asemenea moment, în viitor. Poate doar surâsul șăgalnic al lui Aleksei, trecut din cușca acuzaților dincolo de mormânt, ne-ar îndemna să nu luăm în serios încununarea lui oficială...