De același autor
Punându-i declaraţiile într-un context mai larg, aş spune că nu par a fi făcute pe fondul neştiinţei. Că par a face parte dintr-o campanie orchestrată de demonizare a Occidentului şi a SUA.
Sunt câteva zile de când senatorul PSD Şerban Nicolae declara, în Parlamentul României, că partizanii anticomunişti din munţi “au slăbit capacitatea de apărare a României”, acţiunea lor fiind îndreptată împotriva intereselor României. Punând apoi semnul egal între Stalin şi Churchill, “în egală măsură doi criminali”. “Dacă îmi spuneţi că CIA organiza operaţiuni de slăbire a capacităţii de apărare a României, sub pretextul că o fac împotriva regimului comunist, este mai degrabă o ticăloşie ce făceau”, plusa senatorul PSD.
Deci, inamicii României, cei care sabotau interesele ţării – în concepţia lui Şerban Nicolae –, nu au fost cei care au trimis şi permis ca Armata Roşie să ocupe România, nici cei care au instaurat un regim de teroare, ci acei oameni, vânaţi şi torturaţi de Securitate, care au încercat cu preţul propriei vieţi sau libertăţi să se opună urgiei pe care o anunţa instaurarea noului regim, totalitar, criminal de sub care nu am mai reuşit să ieşim o jumătate de veac.
Senatorul Şerban Nicolae a făcut acele declaraţii revoltătoare în ziua în care Comisia juridică din Senat respingea propunerea legislativă privind declararea datei de 26 octombrie ca Zi a Mișcării de Rezistență Armată Anticomunistă din 1944-1962 (Ziua Partizanilor Anticomuniști). Pentru că în concepţia lor, România nu trebuie să comemoreze astfel de evenimente, nu trebuie să mai vorbească despre ele, în speranţa că se va uita de ele.
Mizeriile cu iz de propagandă securisto-comunistă, rostite de Şerban Nicolae în Parlamentul României şi modul odios în care acesta a încercat mistificarea adevărului şi relativizarea răului (pe principiul “iată, nu numai sovieticii au impus un regim criminal, ci şi occidentalii, englezii, deci aliaţii cei mai apropiaţi ai SUA”, că, de fapt, săgeata spre americani a fost direcţionată) nu au avut nicio urmare. Şerban Nicolae nici măcar nu şi-a cerut scuze public, este în tot în Parlament, iar liderii PSD nu l-au deranjat cu nicio întrebare, darmite cu o solicitare de demisie.
Sunt voci care îl acuză pe Şerban Nicolae de ignoranţă. Punându-i declaraţiile într-un context mai larg, aş spune că nu par a fi făcute pe fondul neştiinţei. Şi nici întâmplătoare. Că par a face parte dintr-o campanie de demonizare a Occidentului şi a SUA. Să ne amintim, în acest context, de câteva episoade recente:
Atacurile verbale la adresa ambasadorului american la Bucureşti, ES Hans Klemm, lansate, în ultima vreme, de diferite voci şi pe diverse tonalităţi de oameni ai Puterii.
Solicitarea de expulzare a diplomatului american, făcută de deputatul PSD Liviu Pleşoianu, pentru, chipurile, “ingerințe în treburile interne ale României”.
Scrisoarea pe care generalul Dumitru Iliescu, fost consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu şi prietenul lui Cătălin Voicu, al cărui şofer fusese Şerban Nicolae – a adresat-o Casei Albă, cerând retragerea de la post a ambasadorului SUA la Bucureşti. Pe motiv că “a jignit continuu poporul român şi se amestecă în mod brutal în problemele noastre interne. (...) Nu-l dorim pe Klemm în ţara noastră şi vă solicităm să îl retrageţi de la post”. Nu e clar în numele cui vorbeşte generalul Iliescu şi cine l-a acreditat să o facă… În plus, când ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Oleg Malginov, “sfătuia” presa centrală să nu mai dea cuvântul “la orice bădăran”, cu trimitere expresă la Vladimir Tismaneanu şi Marius Stan – o reacţie venită după publicarea, de către cei doi, a unui articol indigest pentru Kremlin –, Dumitru Iliescu nu a scos un pâs. Nici nu s-a dus cu pâra la Kremlin. Deşi gestul ambasadorului rus a fost nu numai o sfidare, ci şi o imixtiune grosolană într-o problemă garantată constituţional – libertatea de opinie. La fel a tăcut şi după ce Oleg Malginov lua atitudine, public, în dosarul “Lukoil” – în care compania rusă era cercetată pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, în valoare de aproape 230 de milioane de euro, ceea ce îi atrăsese punerea sechestrului asigurător. La scurt timp după declaraţia ambasadorului rus, preluată de premierul de atunci, Victor Ponta, a fost ridicat sechestrul.
Odele ridicate (şi) post-mortem, pe unele canale media, ultimului şef al Securităţii comuniste, generalului Iulian Vlad. Demersul a avut ca scop mistificarea adevărului istoric. Deci, iată, ni se transmite, Securitatea (cel puţin a ultimilor ani din regimul comunist) nu a fost opresivă, atâta timp cât a fost condusă de un om “solar”, “un om deasupra timpurilor”, “făcător de istorie, “iluminat” etc. etc., aşa cum, în mod greţos, a fost caracterizat Iulian Vlad.
Vizita la Bucureşti, a Patriarhului rus Kiril, ale cărui legături cu KGB-ul sunt de notorietate de mult timp, vizită pe care unii analişti o văd ca pe o încercare de găsire a unei căi de legătură între Moscova și București. “Patriarhul rus pune umărul la proiectul Marii Europe de Est (descris de Alexandr Dughin) care prevede strângerea slavilor și ortodocșilor sub steagul politic rus. Sub pretextul revenirii la credință și la tradiție, înalții ierarhi ortodocși din România sunt tentați să facă propagandă antieuropeană. Acesta ar fi primul pas pentru a întredeschide poarta Rusiei, atât de implicată deja în toate problemele balcanice și central-europene. Panortodoxismul ar putea fi preferabil politicienilor români care anunță deja sfârșitul pax americana”, e de părere Sabina Fati, în Revista 22.
Reportajul publicat de Trinitas, postul Bisericii Ortodoxe Române, în preajma vizitei Patriarhului Kiril, care prezenta oprimarea greco-catolicilor sub comunism, făcută la ordinul sovieticilor, drept… “tămăduire”.
S-a ieşit din epoca în care PSD avea corespondenţi la Vocea Rusiei, canal de propagandă finanţat de Kremlin – desfiinţat, nu întâmplător, în decembrie 2014, după câștigarea alegerilor de către Klaus Iohannis. Dacă s-a văzut că românii nu înghit propaganda pro-Kremlin – care trebuia făcută întâi indirect –, cineva calculează că s-ar putea să o “digere” pe cea antioccidentală, antiamericană. Dacă se va întâmpla acest lucru, rezultatul ar putea fi cel scontat de cei care gândesc şi dirijează această propagandă, atâta doar că la el se va ajunge urmând o altă cale.
