De același autor
Şi ca să vedeţi că am dreptate. In noua Lege a educaţiei , care produce atâta zarvă naţională , aproape că nu se vorbeşte de bibliotecari, deşi, potrivit Statutului cadrelor didactice, bibliotecarii din învăţământ sunt cadre didactice auxiliare. E un lucru de-a dreptul jenant în secolul informaţiei , complet diferit de ceea ce se gândeşte şi se face în Uniunea Europeană ai căror membri spunem că suntem. In această lege nu se vorbeşte nici de biblioteci, deşi ele sunt parte integrantă a procesului de învăţământ.
Niciodată în istoria milenară a învăţământului cartea şi biblioteca nu au fost separate de procesul de instruire şi educare din şcoală. De ce? cine a gândit aşa? Nu ştim. Ştim însă că am înaintat numeroase propuneri pe care, din păcate, nimeni nu le-a luat în serios.
In aceste vremuri de restrişte, bibliotecarii sunt ei mai mulţumiţi decât alţii ? Dimpotrivă, suferă şi ei alături de toată societatea românească prin diminuarea drastică a salariului ca urmare a pierderii sporurilor care mai reuşeau cât de cât să le facă viaţa suportabilă, şi prin dispariţia atâtor posturi, cu precădere din rândul bibliotecarilor şcolari şi publici, ca urmare a neîndeplinirea normelor. Nu am greşit, în biblioteci, există încă norme , norme de cititori, norme de volume citite ( aşa cum odinioară aveam norme la naşteri), şi neîmplinirea acestor norme conduce la suprimarea posturilor (de altfel în programul naţional de restructurări din învăţământ primele posturi desfiinţate din şcoli au fost cele de bibliotecar - cine mai are nevoie astăzi de lectură?).
Poate să pară ciudat că în secolul XXI, există încă la noi asemenea norme în biblioteci. De ce nu ar exista atunci norme pentru credincioşi şi rugăciuni?
Dar n-ar trebui să ne mire nimic într-o ţară în care cartea şi cultura (în general), sunt marginalizate, în care nu există niciun program guvernamental serios pentru promovarea cărţii şi a bibliotecilor , şi în care intelectualii sunt mai preocupaţi de evenimente politice decât de aceste lucruri.
Câtă lume s-a sesizat, de exemplu, că bibliotecile publice comunale şi bibliotecile şcolare nu au primit nici un ban pentru achiziţia de cărţi în anul 2009.
Dar poate nu ne miră nici să aflăm că Biblioteca Academiei Române, cea mai prestigioasă bibliotecă patrimonială românească, nu primeşte de mai mulţi ani aproape nici un ban pentru cărţi. A protestat vreun intelectual sau a scris vreun rând despre aceste situaţii. Nu, nimeni! E o problemă minoră.
O bibliotecă fără bibliotecari este ca o casă nelocuită, spunea Iorga la începutul secolului al XX-lea. Bibliotecarul este cel care dă viaţă cărţilor – le face cunoscut conţinutul cititorilor, le oferă spre lectură în bibliotecă sau le împrumută acasă. Or, în multe locuri, bibliotecarul nu este ce ar trebui să fie, nu în totalitate din vina lui, ci adesea din vina autorităţilor care au neglijat complet această profesie şi ,de ce nu, a salariului mizer pe care îl primeşte...
Dacă din Antichitate până în pragul epocii moderne, bibliotecar însemna savant, astăzi lucrurile sunt privite cu totul altfel. Cel mai adesea el este considerat un simplu funcţionar care ia cartea din raft şi o dă cititorului şi care nu ştie nimic sau aproape nimic despre conţinutul acesteia. Este aceasta o prejudecată?
Hai să vedem cum stau lucrurile cu adevărat. Explozia informaţională, generată de înmulţirea fără precedent a numărului de publicaţii, fenomen care a căpătat amploare spre mijlocul secolului al XX-lea, a devansat posibilităţile bibliotecarului de a cunoaşte conţinutul publicaţiilor aflate în custodia sa. Şi de aici un simplu pas spre afirmaţia că bibliotecarul este incult. Englezul John Foskett, vorbea chiar de un proces de alienare pe care îl trăieşte bibliotecarul contemporan dominat de pletora tipografică. Aceasta ar fi una din cauze care a condus la această situaţie. O cauză obiectivă. O alta cauză, specific românească, vine din calitatea bibliotecarului.
Încă de la începutul regimului comunist, după epurarea vechilor bibliotecari, remarcabili profesionişti, care nu împărtăşeau însă ideologia marxistă, pe de o parte, şi ca urmare a extinderii numărului de biblioteci, prin crearea aşa-numitelor biblioteci de masă, publice şi sindicale, pe de altă parte, au devenit bibliotecari oameni fără cultură generală şi profesională solidă.
Desfiinţarea completă a învăţământului de specialitate, după anul 1960, a făcut ca acest fenomen să ia amploare continuându-se până la căderea comunismului. Aşadar, oricine era bun de bibliotecar, fie cu 7 clase, fie cu liceul făcut oricum.
Ca în orice meserie e necesar să cunoşti şi aici cum să lucrezi cu cartea şi mai ales cu cititorul, iar acest lucru a devenit imperios odată cu extinderea fenomenului de informatizare a bibliotecilor.
S-a adăugat apoi şi un alt aspect – numirea în funcţia de bibliotecar a persoanelor cu pile, neveste şi fiice al nomenclaturii sau protejaţii acesteia, care aveau nevoie de o slujbă comodă, chiar dacă era slab plătită. Profesorii care nu voiau să se ducă la ţară, de exemplu, prin relaţii suspuse puteau obţine un post de bibliotecar.
Situaţia a continuat până în 1990 şi continuă sub alte forme şi astăzi, îndeosebi în mediul rural, unde nevasta sau fiica primarului sau a şefului de post este bibliotecară, iar dacă la concursul pentru ocuparea postului de bibliotecar ar reuşi altcineva care nu este agreat de primar– cazuri rarisime – primăria n-ar mai finanţa postul. Avem numeroase exemple în acest sens.
Mai e nevoie de bibliotecari, se întrebă unii „mai inteligenţi” în condiţiile în care pe un singur CD-ROM pot fi stocate până la jumătate de milion de pagini de carte. S-a ajuns până acolo (fapt autentic), încât preşedinţi de consilii judeţene au cerut chiar desfiinţarea bibliotecilor publice judeţene considerând că nu mai sunt necesare dacă se pot citi cărţi pe internet. S-ar realiza astfel, exultă ei, importante economii. Ei nu ştiu că astăzi specialiştii sunt în unanimitate de acord că publicaţia în format pe hârtie este de neînlocuit în ciuda expansiunii documentelor electronice, şi că biblioteca viitorului este biblioteca hibridă cu publicaţii pe hârtie şi publicaţii eletronice.
Munca de bibliotecar! Adevărul e că oamenii nu ştiu şi nici nu-i interesează ce se ascunde în spatele acestei activităţi, de la selecţie si achiziţie până la aşezarea publicaţiilor în rafturi. Ei nu ştiu că pentru a ajunge la momentul în care cartea este oferită spre lectură, în bibliotecă, sau acasă, au loc o serie de operaţii complexe de natură intelectuală care presupun cultură şi pricepere profesională. Iar astăzi lucrurile au devenit tot mai complicate. Din îndelungata noastră experienţa ştim că pentru a ajunge un bun bibliotecar ai nevoie de cel puţin de 7-8 ani. Introducerea informatizării în biblioteci, invazia bazelor de date documentare al căror număr este din ce în ce mai important în biblioteci sunt doar doua exemple în sprijinul ideii că e nevoie de bibliotecari şi care trebuie să fie bine pregătiţi profesional. Din mânuitori de cărţi ei au ajuns mânuitori de informaţii, ceea ce ne e deloc simplu. Asistăm la naşterea unui nou concept, acela de mediator care se va defini mai exact în anii următori. La rândul lor bibliotecile se transformă puţin câte puţin din biblioteci pasive în biblioteci mediatoare între masa de informaţii şi cititori.
Lumea bibliotecilor se află într-un dinamism fără precedent. Masificarea lecturii a pus biblioteca în rolul de agent al învăţării şi socializării. Bibliotecarul se află astăzi în poziţia de agent de schimb şi lider în gestionarea informaţiei. El nu doar dă cartea cititorului , el devine pe zi ce trece educatorul lui, cel care îl învaţă cum să utilizeze mai eficient resursele informaţionale ale bibliotecii, care se află acum pe suporturi tot mai sofisticate.
Marile biblioteci universitare ale lumii achiziţionează astăzi reviste pe suport electronic în proporţie de 80% din totalul achiziţiilor de publicaţii seriale. Cum să exploatezi aceste resurse, cum să cauţi informaţia de care ai nevoie, cum să deschizi „cifrul” pentru a pătrunde în ele ? sunt probleme pe care numai bibliotecarul le poate rezolva. El este cel care trebuie să-i iniţieze pe cititori în tehnica de regăsire a informaţiei şi documentelor. Din filolog la origine, a devenit specialist în stocarea, regăsirea şi diseminarea informaţiilor. Mai este el astăzi „şoarece de bibliotecă”, trăind într-o atmosferă kafkiană, ascuns printre rafturile prăfuite, speriat de lume şi de el însuşi ? - poveşti spulberate de epoca informaţiei, epoca digitală sau epoca cunoaşterii cum este denumită societatea actuală.
Si mai este încă ceva, bibliotecarul contemporan încearcă să răspundă cât poate el mai bine unuia din principiile biblioteconomice enunţate de celebrul matematician şi bibliolog indian, S.R. Ranghanathan în 1931, „economisiţi timpul cititorului ”, mai actual ca oricând. Oamenii epocii noastre sunt grăbiţi, nu au niciodată timp, răbdare şi pricepere să caute in imensitatea surselor documentare sosite in biblioteci pe diferite canale informaţiile care îi interesează. Ei au nevoie de cineva care să-i ajute în această treabă, economisindu-le timpul. Or, această persoană nu poate fi nimeni altul decât bibliotecarul.
Educaţia pentru informare (library literacy) a devenit astăzi parte componentă a educaţiei universitare indiferent de profilul universităţii respective în toate ţările dezvoltate. In universităţi prestigioase, cum este Universitatea Ebraică din Ierusalim, de exemplu, se fac cursuri de iniţiere în utilizarea bazelor de date chiar şi pentru profesori, unii dintre ei somităţi mondiale. Nevoia de a accede la informaţia de ultimă oră învinge orgoliul, manifest încă la mulţi universitari români , rămaşi încă la mentalitatea secolului al XIX-lea. Această educaţie o face pretutindeni omul de bibliotecă cunoscător al tehnologiilor de exploatare a surselor informaţionale.
Utilizarea eficientă a resurselor informaţionale este indiscutabil un element al progresului. Şi acest fapt nu poate şi nu trebuie ignorat. Dacă odinioară se spunea time is money, astăzi spunem information is money. Ce care are mai multă informaţie deţine şi puterea. Din nefericire, la noi cererea de informaţii este încă redusă. Această stare de fapt ,credem, nu va mai dăinui multă vreme, România va trebui să intre şi ea cu adevărat în circuitul mondial de informaţii.
Aşadar, toate acestea se învârt în jurul bibliotecarului contemporan deţinător al tehnicilor celor mai avansate de acces la informaţii.
Şi să privim lucrurile şi altfel : prin faptul că sprijină accesul la informaţie, prin înlăturarea barierelor de tot felul, bibliotecarul nu a devenit unul din apărătorii dreptului la informaţie, care face parte din drepturile fundamentale ale omului?
Din păcate, profesia de bibliotecar continuă să rămână una marginalizată. Tinerii nu par să fie atraşi în România de această profesie, cum se întâmplă în alte ţări, în ciuda faptului că bibliotecarii se află, prin activităţile desfăşurate, în chiar centrul societăţii informaţionale. La aceasta contribuie şi mentalitatea românească, întărită de comunism, că bibliotecarii nu sunt cine ştie ce şi că oricine e bun de bibliotecar, dar şi mass-media contemporană care ia de multe ori în derizoriu meseria. Păcatul e că se vorbeşte de cele mai multe ori în necunoştinţă de cauză, toată lumea fiind convinsă că se pricepe la biblioteconomie ca şi la sport, ca şi la politică etc.
Din când în când revistele culturale, în lipsă de alte subiecte, se ocupă şi de biblioteci. Din păcate, de cele mai multe ori sunt invitaţi să scrie oameni de cultură din afara bibliotecilor şi nu din interiorul lor, care sunt foarte „siguri” de ce este o bibliotecă sau ce ar trebui să fie, care este misiunea bibliotecarului, vin cu sfaturi, enunţă teorii, şi devin astfel credibili influenţând opinia publică.
In schimb bibliotecarii adevăraţi sunt oameni modeşti, care stau la locul lor şi nu vorbesc prea mult în public, doar în cercul lor, adesea cu sfială şi măsură. Or la noi cine vorbeşte mai mult, cine este mai agresiv intră în atenţia opiniei publice.
Se spune adesea că omul creează profesia. Cred că bibliotecarii, care nu sunt neapărat nişte literaţi rataţi, cum se spunea în secolul al XIX-lea în Franţa, iar meseria nu are nici o legătură, decât una istorică, cu literele, ar trebui să stăruie mai mult în ridicarea profesiei lor la nivelul celorlalte profesii intelectuale, să fie arhitecţii propriei lor meserii şi să ştie să se bată pentru afirmarea acesteia.
Ce aş putea dori pentru această profesie? Aş dori ca guvernanţii să-şi întoarcă faţa şi spre bibliotecari, aceşti trudnici slujitori ai cărţii şi informaţiei şi să le acorde locul care li se cuvine într-o societate care totuşi se slujeşte încă de cărţi şi biblioteci. Aş dori, de asemenea, ca toţi cei care iubesc cartea şi biblioteca să vadă în bibliotecar un om cu ştiinţă de carte, în sensul propriu al termenului, care, în comparaţie cu oameni de alte profesii, deţine mai multe informaţii decât aceştia, informaţii de care societatea noastră are atâta nevoie.
Cu ocazia Zilei bibliotecarului, urez tuturor colegilor mei de breaslă, din biblioteci naţionale, universitare, specializate, şcolare şi publice succese profesionale şi multă sănătate.
* Preşedintele Asociaţiei Bibliotecarilor din Romania
La finalul acestui material, va invitam, folosind formularul de comentarii, sa va spuneti pararea despre bibliotecile si bibliotecarii din Romania (nota editorului online).
Comentarii 0