Necunoscutele cunoscute ale summit-ului NATO de la Varșovia

Militarizarea Kaliningradului și a Crimeei pune sub semnul întrebării modelul de descurajare și reasigurare al NATO pentru zonele de periferie.

Câteva elemente vor domina cu siguranță viitorul summit NATO găzduit de Polonia în vara acestui an. Prin natura geografiei simbolice, este foarte probabil ca multe dintre inițiative să se concentreze pe Noua Europă. Și, deși principalele vulnerabilități și restanțe sunt cunoscute, deciziile politice, mai ales cele care depind de Vechea Europă, rămân necunoscute.

Pe de o parte, pe agendă se va afla un subiect deja tradițional pentru diplomația poloneză și care a căpătat o urgență aparte pentru Flancul Estic după anexarea Crimeei și destabilizarea controlată a Estului Ucrainei de către Rusia. Este vorba despre corectarea „păcatului originar“ al lărgirii Alianței spre Est, când noile state membre primesc garanții de securitate, dar fără să fie urmate și de infrastructura de apărare colectivă necesară implementării lor. Sigur, cu totul altele erau obiectivele și intențiile Moscovei în anii ‘90. Cu totul alta era și puterea Vestului. Ne aflam doar în plină epocă unipolară. Dar astăzi această distribuție dezechilibrată, ancorată în profunzimea Vechii Europe, amplifică vulnerabilitatea flancurilor și poate stimula mișcări impulsive dinspre Est. Iată și contextul în care Witold Waszczykowski, șeful diplomației poloneze, relua săptămâna trecută, în discursul adresat parlamentului privind prioritățile sale pe 2016, mesajul care, de altfel, a fost proiectat și la București în timpul summit-ului din noiembrie 2015 de către toți reprezentanții Flancului Estic: „propunerile noastre vizează eliminarea disproporțiilor evidente în materie de infrastructură de apărare între membrii vechi și noi ai NATO. (...) Nu vrem niciun fel de privilegii. Obiectivul nostru este un regim de securitate egal pentru toate statele membre ale Alianței“. În fond, este un deziderat care continuă linia Sikorski. Și la nivelul propriu-zis al oficialilor Alianței se observă o schimbare de discurs și accente. Securizarea flancurilor vulnerabile se va face atât prin capacitatea de ranforsare rapidă, așadar, prin forțe de reacție rapidă, la care se adaugă o a două componentă, o prezență rotațională „semnificativă“ la firul ierbii.[1] Este o nuanță importantă care se menține în limitele definite de Actul Fondator NATO-Rusia din 1997, prin care se exclude o prezență permanentă „substanțială“ de trupe NATO în Est. Una dintre opțiunile light în negociere ține de crearea unei așa-numite „brigăzi baltice“, care ar urma să fie compusă din batalioane multinaționale. Desigur, americanii, prin vocea Victoriei Nuland, sunt dispuși să participe, însă întrebarea care se ridică este ce alți aliați vor dori să ofere prin rotație câte o companie, astfel încât efectul conjugat să fie în orice moment un batalion NATO pentru fiecare dintre statele baltice?[2] Și oare va susține binomul franco-german un astfel de proiect? Foarte interesant este și faptul că în Washington se vorbește deja de revenirea permanentă în Europa a unei brigăzi blindate (Armored Brigade Combat Team), ajustând prezența americană pe continent. Recomandarea a fost făcută în raportul dat publicității săptămâna trecută de către Comisia Națională asupra Viitorului Armatei[3] (mandatată de Congres să propună cele mai adecvate schimbări în structura forțelor terestre în fața noilor tendințe ale mediului strategic).

Pe de altă parte, un alt element important care se va afla pe radarul summit-ului de la Varșovia ține de problema capacităților anti-acces și de interdicție regională (A2/AD, în jargonul de specialitate) desfășurate de Rusia în balamalele care fixează geografic Flancul Estic: Kaliningrad și Crimeea. Efectul militarizării și al transformării acestor enclave în avanposturi anti-acces este profund. Modelul de descurajare și reasigurare al Alianței pentru zonele de periferie, fundamentat în principal pe reacție rapidă și forțe expediționare, este astfel pus sub semnul întrebării. Rețeaua densă de sisteme antinavă, rachete și platfome antiaeriene poate impune o zonă de excludere, poate ține la distanță forțele NATO care, în teorie, ar trebui să vină din Vechea Europă în ajutorul aliatului vulnerabil. La adăpostul acestui „dom virtual“ (Diego Ruiz Palmer), pot prinde contur tot felul de scenarii subversive, sub pragul articolului 5. Sau, așa cum arată noul raport CEPA (High Tide - Romanian Security on Europe’s Frontline), o Rusie naționalistă, aflată sub povara sancțiunilor economice, care vede lumea imediată într-o grilă imperială, ar putea pune în pericol bunurile comune regionale din Marea Baltică, respectiv Marea Neagră: traficul maritim, libertățile de navigație și de survol pot fi suspendate. Mai mult, revendicări creative asupra perimetrelor energetice plasate în zonele economice exclusive ale statelor litorale nu sunt imposibil de imaginat. Proliferarea acestor capabilități de excludere regională conturează o tendință care nu poate fi ignorată. Este parte din ecosistemul și din starea de natură a Flancului Estic. Urmând exemplul polonez, și România ar trebui să-și orienteze investițiile defensive în dezvoltarea propriei umbrele de capabilități A2/AD.[4]