De același autor
Atacurile din Paris par desprinse dintr-un tipar operational dezbatut de multa vreme in comunitatea studiilor de securitate: swarming-ul, un roi de atacuri coordonate, desfasurate de catre un commando terorist cu geometrie variabila, capabil de agregare si dezgregare, pentru a lovi simultan un evantai cat mai larg de tinte.
Reteta a fost testata in 2008 cand un commando format din 10 teroristi apartinand gruparii pakistaneze Lashkar-e-Taiba (LeT) a luat cu asalt Mumbai-ul, cel mai populat megacity al Indiei. Intreaga operatiune a fost coordonata de la distanta, commando-ul strecurandu-se insidios la adapostul slum-urilor imensului oras si beneficiind de o intreaga infrastrustura de orientare rapida: Skype, telefoane mobile, GPS.
Cei zece teroristi s-au impartit in cinci echipe de cate doua persoane. Trei dintre acestea s-au urcat in taxiuri pentru a se deplasa catre tintele prestabilite. Primele atacuri au avut o incarcatura diversionista pentru a distrage atentia serviciilor de securitate de la marile tinte. Mai intai este atacata o cafenea frecventata de turisti. S-au aruncat grenade si s-a tras in multime fiind ucise 11 persoane. Apoi atacatorii s-au indreptat spre Hotelul Taj Mahal, una dintre principalel tinte, mitraliind discretionar tot ce le iesea in cale, omorand alte 13 persoane.
O alta echipa a deschis focul in gara din centrul Mumbai-ului folosindu-si pustile de asalt AK-47 si aruncand grenade de mana. 52 de persoane au fost ucise, iar alte 108 au fost ranite. Intre timp incepe si asaltul Hotelul Taj Mahal unde 4 dintre teroristi ataca restaurantele din interior si iau ostatici. Simultan incepe asaltul unui alt hotel din apropiere – Oberoi Trident. Totodata, o ultima echipa ia cu asalt un centru evreiesc situat intr-o zona foarte populata a orasului luand imediat ostatici. Bilantul operatiunii? 9 dintre teroristi au fost eliminati, 172 de persoane ucise, iar alte 304 ranite. Desi nu au fost teroristi de tip homegrown, intreaga operatiune arata insa o cunoastere in detaliu, o familiaritate la firul ierbii cu “layout-ul strazilor, cu cladirile, cu dinamica fluxurilor umane si a traficului” pe scurt cu ingredientele cheie ale ecosistemului urban, spune David Kilcullen in cartea sa “Out of the mountains. The coming age of the urban guerilla” (publicata in 2013 de catre Oxford University Press si unde este descris pe larg episodul Mumbai). Dupa atentatul Al-Shabab din 2013 asupra mall-ului Westgate din Nairobi, tot David Kilcullen concluziona: “We will need to get our heads into the cities and out of the mountains.” In 2015, “gherila urbana” a ajuns pe strazile Europei. Masacrarea redactiei Charlie Hebdo a fost primul pas spre o sinistra noua normalitate. Atacurile de noaptea trecuta par sa confirme aceasta tendinta.
Dar cum razboiul hibrid nu a fost inventat in Ucraina, nici reteta swarming-ului nu a fost inventata de Lashkar-e-Taiba in Mumbai. Intr-un articol publicat in 2009 in New York Times, intitulat “The Coming Swarm”, profesorul John Arquilla atragea atentia ca Al-Qaeda si gruparile sale afiliate au folosit pe scara larga acest tipar. Spre exemplu, gruparea Jemaah Islamiyah din Indonezia (care a intrat ulterior sub umbrela Al-Qaeda) a desfasurat in 2000 in Ajunul Craciunului, un atac simultan asupra a 16 biserici crestine. Tactici similare au fost folosite si in Irak chiar de precursoarea Statului Islamic, Al Qaeda in Irak (AQI). Iar in 2010 presa occidentala a vorbit despre dejucarea (intr-o operatiune combinata a serviciilor de intelligence din Marea Britanie, SUA, Germania si Franta) unor atacuri de tip Mumbai care ar fi urmat sa loveasca Europa.
In ambele cazuri au fost vizate locuri unde distrugerea in masa era garantata: cafenele, restaurante, sali de concert, poate chiar stadionul in atacurile din Paris, gari, hoteluri, restaurante in cazul Mumbai. In ambele cazuri s-au folosit pusti de asalt AK-47, grenade si s-au luat ostatici. Atacurile s-au derulat simultan.
In ansamblul sau, terorismul inseamna si o forma de comunicare. Violenta instrumentalizata de terorism este intr-un anumit sens o “violenta simbolica” (Alex P. Schmid). Numarul victimelor, atentia mediatica sunt marile premii urmarite. Un atac de o asemenea magnitudine comunica in primul rand impotenta statului de a-si apara cetatenii. Este contestat monopolul violentei legitime. Tacticile de swarming sunt menite sa creeze o teroare absoluta, sa dezlantuie o atmosfera de asediu in mentalul publicului, sa impuna imaginea unei prezente difuze, discretionare, a unui inamic invizibil care poata sa loveasca pe neasteptate oriunde, oricand.
Undele de soc al unui astfel de 9/11 european vor fi multiple. Discursul fata de migranti se poate schimba dramatic. Totodata poate creste presiunea pentru societatea de tip Big Brother, pentru Europa Fortareata retrasa in ghetouri nationaliste. Pentru un timp, vanatoarea de vrajitoare ar putea sa devina unica obsesie a spatiului public european. Se uita insa ca fracturile intra-societale, raporturile de suma zero sectare, sunt materia prima care hraneste cauza ISIS si a oricaror prozeliti homegrown raspanditi in Europa. Interventia terestra impotriva Statului Islamic de negandit pana mai ieri redevine o optiune. NATO, ca organizatie de aparare colectiva, ar putea sa-si assume in Orientul Mijlociu o misiune similara celei din Afganistan. Dar oare a internalizat Vestul lectiile operatiunilor de contrainsurgenta ale deceniului trecut si este pregatit pentru ele? In toata aceasta furtuna perfecta, exista pericolul sa uitam de revizionismul rusesc si de faptul ca Moscova a aruncat pe fereastra normele lumii post Razboi Rece. Sunt de asteptat presiuni pentru ridicarea sanctunilor si pledoarii ca trebuie sa revenim la un model de tip business as usual in relatia cu Rusia, uitand de Ucraina.
